fbpx
Copywriter bun

De ce ai nevoie de-un Copywriter bun pentru afacerea ta

Copywriter bun

De ce ai nevoie de-un Copywriter bun pentru afacerea ta

Sau măcar de unul decent. Astăzi am fost pusă într-o situație interesantă. Eh, mult spus situație. Eu nu prea ies din casă. O situație în online. Shareuisem un ad despre niște cursuri de Marketing și am fost puțin pe caterincă, dată fiind și natura grupului de Facebook unde postasem. O întrebare interesantă mi-a lovit retina: contează dacă e scris textul corect atâta timp cât vinde? Moamă, knockout la creier, domne’!

Bună întrebare! Dar dacă ai un text plin de greșeli, mai poate consumatorul să fie atent la mesajul din copyul tău? Sau dacă ai un text fără greșeli, dar nu e deloc persuasiv, acolo ce mai facem? Dacă mă întrebi pe mine, și oricum mă întreb singură pentru că-i blogul meu și fac ce vreau aici, un text bun nu e neapărat un text care vinde, ci unul care are un impact în mintea consumatorului. Pentru că asta îl și fideliează. Poate la un moment dat chiar vinde. Nu zic nu. Rata de return and what not. Okay, m-ați prins. Un text bun e unul scris corect și care și vinde. Eventually, sau direct.

E super discutabil. Dacă textul tău vinde o dată prin tehnici mârșave de tip clickbait, a doua oară o mai face? Nu. Sau mai are încredere în tine consumatorul? Nu te consideră un nesimțit avid după bani? Iar cu toții știm, mă rog doar oamenii care lucrează în acest domeniu, că strategia ultra-salesy în perioada lui COVID îndepărtează consumatorul.

Atunci cum o mai scoate la capăt Copywriterul? Hai să îți dau 5 motive pentru care ai nevoie de un Copywriter bun pentru afacerea sau produsul tău.

Dacă nu știi ce e un Copywriter, recomand să citești și articolul ăsta. Tot eu l-am scris, normal.

Texte corecte și persuasive, privite din exterior

Fiecare om e atașat de bebelușul lui și îl vede drept cel mai frumos din lume. La fel e și cu afacerea/produsul/start-up-ul etc. Un Copywriter bun o să facă research-ul ăla de care ție îți e lehamite de vreo 2 luni. O să îți pună multe întrebări la care tu nici măcar nu te-ai gândit. Poate chiar acest Copywriter pe care ți-l alegi face parte din publicul tău țintă. Ceea ce de cele mai multe ori e un super win.

Strategia cu care vine omul ăsta mișto o să fie plină de informații, idei și insighturi la care nici nu te-ai fi putut gândi vreodată singurel. De ce? Pentru că ești prea prins în proiectul tău. Așa că ai nevoie de-o pereche proaspătă, rațională, creativă de ochi care să se bage sub capotă și să afle ce se întâmplă. Ca mai apoi, să transcrie în vocea publicului țintă informațiile tale și da, să și vândă. Dacă asta îți dorești.

Mai citește și 5 greșeli pe care le faci când ești Copywriter la Început de Drum.

Content fresh de fiecare dată

Am văzut cum multe branduri reciclează textele de pe website și le bagă în postări, pe instastories, peste tot. Ba chiar și pe twitter. Sigur că merge până la un punct. Când deja nu mai ai ce să faci. Atunci e momentul să apelezi la un Copywriter bun. O să ai săptămânal, sau la cât timp ați stabilit voi, content fresh pentru tipul de canal pe care îl folosește afacerea ta. Un Copywriter bun e la curent cu toate noutățile din online. Așa că e posibil să știe de trenduri înaintea ta. Scuze, nu e posibil. Sigur știe!

Gramatică, structură și cuvintele potrivite

Ce știe un Copywriter și nu știi tu despre cum ar trebui să comunice business-ul tău? Știe exact cum ar trebui să scrie pentru publicul tău țintă. Vorbește limba lui. Înțelege nuanțele. Știe bine gramatica limbii române. Structurează textele în funcție de canal, public țintă și scop. Asta înseamnă că știe exact cât de mari sau mici trebuie să facă textele. Și acum urmează cea mai importantă parte: folosește cuvintele potrivite. De fiecare dată, fără să dea greș. Dacă te apuci tu să scrii, o să scrii exact cum comunici tu în scris. Un Copywriter bun? E un cameleon. Schimbă diatezele, timpurile și persoanele ca și cum ar fi șosete. Dacă e cazul. Când e cazul.

Idei creative pe bandă rulantă

Copywriter bun 2

Majoritatea Copywriterilor sunt la bază și scriitori, sau mai fac ceva creativ în afară de content, strategie și prezentări. Pe lângă asta, sunt constant expuși la ce se întâmplă în online, offline, experți în pop culture și citesc destul de mult. Pardon, am zis Copywriteri? Vorbeam despre mine. Nu e frumos să generalizezi. Lăsând gluma, suntem expuși la fffffff mulți stimuli. Asta înseamnă că ne merge mintea destul de rapid. Dacă ai nevoie de idei, ne vom răscoli în cap și vom scoate una potrivită pentru business-ul tău.

SEO, Marketing și Content Writing

Poate aveai impresia că un Copywriter știe doar să scrie texte pentru postări de Facebook și Instagram, sau prezentări corporate. Te înșeli! Un Copywriter bun are în arsenalul de skilluri și SEO (keywords, tags, headings, subheadings, image optimisation), și Marketing (Strategie, Branding, targetare, planuri editoriale) și Content Writing (articole de blog pe un subiect dat). Unii mai știu să scrie și comunicate de presă, știri, scripturi de emisiuni TV, scenarii de teatru sau de serial etc. Hell, some of us have even written a book or two. HINT HINT.

Dar știi ce face un Copywriter bun? Te face să-i citești textele până la capăt.

Acestea fiind scrise, dacă ai nevoie de unul, dă-mi un mail la anapebune@gmail.com. Aici ai și profilul meu de LinkedIn, dar cere-mi portofoliul ca să fim siguri.

Și dacă vrei să te învăț cum să fii un Copywriter bun, înscrie-te până pe 27 iulie la cursurile mele. Intră aici!