Copywriterul de care nici nu știai că ai nevoie

Îl știu pe Alex de mulți ani și de fiecare dată când ne-am văzut, ne-am înțeles de minune. M-am gândit că ar fi un contrast interesant între mine și el. Deși, e foarte ciudat, el pare să aibă ambele emisfere din creier active.

Le are cu logica, știința, hard facts, cifrele, dar e și cu creativitatea, intuiția, etc. Acum treaba asta cu emisferele s-ar putea să fie un mare bullshit. Da, Alex, mă apucă și pe mine debunkăreala. Deși, subiectul principal aici este știința. Și, evident, Alex, da.

Apropo, îi cer omului un bio despre el și-mi dă tagline-ul ăsta:

Alex Doppelgänger vorbește despre știință la nunți, botezuri, parastase și cumetrii. Rezervări la alexdoppelganger.com

Cum să nu-l iubi?

Salut, Alex, sau cum să-ți spun? The Myth Debunker, omul cu știința care ne-o explică pe înțelesul tuturor? Apropo, de unde Doppleganger?

Hello, Ana. Alex Doppelgänger e perfect! Nu e nevoie de alte titluri precum “Excelență” sau “Creiernicia Dumneavoastră”. Pre’tenii-mi spun Doppel sau Dople. Știu că ideea în general e ca numele să aibă o însemnătate profundă în spate (iar termenul de “doppelgänger” chiar există, și implică niște mitologie germanică), dar eu mi l-am ales pentru că mi-a sunat mișto și că rămâne cumva în mintea ta când îl auzi/citești prima oară.

Observ că ești un super renascentist. Faci de toate. Aparent ambele emisfere ale creierului tău sunt super active. Nu e obositor să fii tu?

Băi, adevărul adevărat e că sunt un leneș notoriu și că în realitate doar mă gândesc să fac multe chestii, că de pus în aplicare pun o foarte mică parte din ideile care-mi vin în minte. Nu e obositor pentru că toate lucrurile pe care le fac, sunt din pură pasiune (hobby-uri, nu job-uri) și mă pot opri când vreau eu, înainte să intru în faza de burn out și să mi se ia de ele. Adică pur și simplu fac ce vreau eu, când vreau eu, și e bine.

Pe de altă parte, nici nu pot sta locului, pentru că mă plictisesc repede, și mereu vreau să încerc chestii noi sau să reiau chestii mai vechi. Partea proastă este că sunt un “jack of all trades, master of none” și mă apuc de 1000 de chestii, și nu devin bun la nici una. Dar nu-mi pasă.

Mă seacă faptul că în ziua de azi există presiunea asta din partea celorlalți, cu “tu nu faci nimic cu viața ta?”, “cum să te apuci de un hobby și să nu scoți un ban din el?”, “cum să faci ceva și să nu vrei să devii cel mai bun?”, presiune căreia mulți îi cad pradă. De parcă nu mai ai voie să te apuci de pictat doar așa pentru tine, să te simți tu bine, să te exprimi, e musai să și scoți bani și să devii următorul Van Gogh. 

Spune-ne ceva interesant pe care să nu-l știe cititorii mei. Poate învățăm și noi ceva nou azi.

Cel mai fascinant lucru mi se pare lumina. Deși e foarte foarte rapidă, ea are totuși o viteză pe care nu o poate depăși și durează să ajungă de la punctul A (corpul care o emite) la punctul B (ochii noștri). Uneori durează o fracțiune de secunđă (când aprinzi un bec), alteori 8 minute (de la Soare la Pământ).

E, când ne mutăm privirea în spațiu, la distanțele alea interstelare imense, luminii îi ia și mai mult ca să ajungă până la noi, dacă este emisă de o stea îndepărtată. De exemplu, steaua Betelgeuse (se prononuță “betălgiuz”) e la miliarde de kilometri distanță de noi, iar luminii care vine de la ea îi ia 700 de ani să ajungă la noi.

Asta înseamnă că atunci când te uiți în fiecare seară la ea (se vede lejer și de la oraș), nu o vezi cum arată ea acum, ci cum arăta acum 700 de ani, pentru că lumina aia de tocmai a ajuns la ochii tăi a călătorit 700 de ani până aici. Și asta-i doar cireașa de pe tort cu lumina.

De ce crezi că nu e plauzibilă existența vampirilor? 

Conform definiției lui “vampir”, ășta e o creatură mitologică ce trăiește hrănindu-se cu energia vitală (în general sânge) a unei persoane. Ideea e că este plauzibilă existența vampirilor, adică este posibilă. Până la urmă orice este posibil: este posibil ca noi să trăim de fapt în visele unei creaturi, ca Pământul să aibă forma unei rațe cu astm, ca de fapt ecranul ăsta de pe care tu citești să fie făcut din turtă dulce.

DAR un lucru posibil nu devine automat adevărat doar pentru că e posibil. Nu devine adevărat doar pentru că ne-am gândit că ar putea exista.

E nevoie de niște dovezi care să susțină posibilitatea asta și să ne arate că nu e doar un concept, ci o realitate. Problema cu vampirii, însă, este că până în momentul de față nu există dovezi cum că ar exista persoane care să se susțină exclusiv din consumul de sânge al altor persoane (adică efectiv să nu mănânce sau bea altceva), iar poveștile din folclor nu se pun, pentru că-s doar “am auzit eu că”-uri.

Spune-mi despre ceva de care ești mândru în momentul ăsta. Imaginează-ți că ai un scurt moment publicitar aici.

În momentul de față sunt foarte mândru de a treia mea carte “Pământul este plat!” care a apărut recent la editura Humanits. Sunt mândru și de al doilea album pe care l-am scos cu trupa Harlequin_Jack (din care fac parte alături de Narcis din Jurjak și Tourette Roulette) numit “Ataxia”.

Ce se mai aude de Harlequin_jack?

Momentan lucrăm și lucrăm, mai facem un draft de melodie, mai îl lăsăm pe un raft și uităm de el cu lunile. Știi cum e.

Te-a ajutat teorema lui Pitagora în viața asta? Apropo de școală, crezi că programa pe care am avut noi, în anii 2000, ne-a tâmpit sau ne-a ajutat?

Da, chiar m-a ajutat în diverse treburi de-a lungul anilor. Sunt multe lucruri pe care le-am învățat la școală (sau ar fi trebuit să le învățăm) care nu par că ți-ar influența viața de zi cu zi, și totuși o fac. Uite, de exemplu, toți ăia care erau întrecut “hurr-durr, la ce trebuie să știu eu cum funcționează o celulă sau care-i treaba cu clorura de sodiu?” sunt 20 de ani mai târziu cu “de ce să-mi vaccinez copilul? că au mercur vaccinurile” în brațe.

Chestiile astea de se fac în școală sunt chestii absolut elementare (mă rog, cel puțin alea până în a 9-a, a 10-a) pe care trebuie să le știe oricine. De tâmpit nu cred că ne-a tâmpit, pentru că în cel mai rău caz a fost ignorată complet. Dar ar fi tare bine, totuși, dacă ar fi actualizată la cerințele societății din ziua de azi.

Ai o carte lansată. Zi-ne mai multe despre ”Pământul este plat”.

I-am făcut intro-ul mai sus, așa că o să continui aici. “Pământul este plat!” tratează fix problemele astea ce țin de știință, pseudoștiință. Și de ce cea de-a doua este o porcărie. E un soi de “Pseudoscience for dummies”, un ghid în care explic diverse strategii și erori de logică folosite împotriva noastră (de alții și chiar de către noi înșine), ca să ne păcălim. Ideea e că dacă ajungi să înțelegi și să identifici metodele astea prin care te păcălesc (sau te păcălești), e mult mai ușor să menții o gândire critică și să-ți crești calitatea vieții.

Acum vreau să te aduc pe teritoriul meu puțin. Explică-ne cum se produc emoțiile dpdv științific.

Deși multora nu le place să audă asta, emoțiile sunt în esență (și foarte simplist spus, pentru că în realitate sunt foarte complexe) pur și simplu niște procese psiho-fiziologice rezultate din anumite reacții chimice care au loc în creierul nostru. Dopamina, serotonina, acidul glutamic și multe alte molecule palpabile au un rol important în crearea emoțiilor. “Păi dragostea, bucuria, toate lucrurile astea frumoase sunt reduse pur și simplu la niște procese chimice?” ar zice unii cu îngrijorare. Nu, nu “sunt reduse doar la niște procese chimice”, ci sunt “niște procese chimice”.

Faptul că înțelegem cum funcționează nu răpește din frumusețea acelor emoții. Ba din contră. Știind mai multe despre ele, te face să le vezi altfel, să le apreciezi mai mult. Fix după cum spunea fizicianul Richard Feynman în “Odă unei Flori”:

Am un prieten care e artist. Uneori are păreri cu care eu nu prea sunt de acord. Îmi arată o floare și zice “uite cât e de frumoasă”,. Iar eu îi dau dreptate. Apoi zice “eu ca artist pot aprecia cât de frumoasă este, însă tu ca om de știință o desfaci în bucăți. Și floarea devine ceva plicticos”.

Iar eu cred că prietenului meu îi cam lipsește o doagă. În primul rând, frumusețea pe care el o vede este accesibilă și altor oameni. Chiar și mie, cred eu. Deși nu am rafinamentul estetic pe care-l are el… pot totuși aprecia frumusețea unei flori. Și în același timp, văd mult mai multe despre floare decât vede el. Mi-aș putea imagina celulele, și mecanismele complicate din interior. Care au și ele o frumusețe.

Ce vreau să zic e că nu e numai frumusețea de la această dimensiune, la nivel de centimetri; este o frumusețe și la dimensiunile mai mici, în structurile interne. Și de asemenea, în procesele care au loc la acel nivel. Faptul că culorile florii au evoluat pentru a atrage insecte să o polenizeze este interesant – înseamnă că insectele pot recunoaște culoarea. Mai apare o întrebare. Există acest simț estetic și în formele mai mici de viață? De ce este un simț estetic? Astea sunt o grămadă de întrebări interesante. Cunoștințele științifice le adaugă la entuziasmul, la misterul și la admirația unei flori. Doar adaugă. Nu înțeleg cum scade!

Știință sau artă? Sau știința e artă? Invers? Scrie-mi câteva gânduri.

Știința ȘI arta. Mereu s-au completat armonios. Atunci când una nu a călcat-o pe cealaltă pe bătături. Știința este fixistă și ține de anumite reguli ce trebuiesc respectate pentru a putea funcționa cum trebuie. Dar întotdeauna a fost însoțită de un anumit grad de gândire creativă și imaginație. Cum spunea Carl Sagan: “imaginaţia ne va purta, de multe ori, spre lumi care nu au existat niciodată. Dar, fără ea, nu vom pleca nicăieri.”

De asemenea, știința mereu a avut arta în compoziția ei. De exemplu, muzica. Toate aceste trăiri și experiențe pe care le avem datorită muzicii sunt, în esență, rezultatul unor unde sonore cu frecvențe diferite.

Fiecare notă muzică reprezintă o oscilație a aerului cu o anumită frecvență. Știm că nota Do central are frecvența de 261,63 Hz (hertz). Iar Re are 293,66 Hz. Distanța dintre fiecare notă (cum sunt ele acordate) este rezultatul unui calcul matematic. Iar exemple se găsesc în toate formele de artă. Nu se poate una fără cealaltă.