Inspirațional Sfaturi pentru scris

Tu cât rahat ești dispus să mănânci pentru pasiunea ta?

De când țin cursurile ”Copywriter la Început de Drum”, mintea mea începe să își pună tot felul de întrebări existențiale. Bine, e și pentru că stăm în casă de 2 luni. În tot timpul ăsta, mintea mea are timp să coacă tot felul de prăjituri neuronale. Indiferent de cât de mult timp petrec muncind, citind, făcând sport, am mereu timp să frec duda. Și în momentele alea, creierul meu nu se poate odihni, așa că, la fel ca o râjniță, RÂJNEȘTE gânduri.

Uneori sunt uimită până unde se duc gândurile astea reciclate. Unele bune, altele rele. Să zicem că ăsta pe care vi-l împărtășesc acum, la ora 9 dimineața, este unul bun. Întrebarea pe care Râjnița Mea Umană mi-a lansat-o, triggeruită de ieri a fost: Oare cât rahat ești dispus să mănânci pentru pasiunea ta?

Context: Ieri, pe Skype, cu grupa a 4-a de la cursuri, pe care am numit-o împreună ȘTAMPILATORUL, am discutat despre strategie, concepte și am ajuns la brand manifesto. Ce e ăla? Ah, e un rahat inspirațional? Some bullshit, right? Adică practic mâncăm rahat? În momentul ăla mi-am dat seama că mănânc același rahat de 10 ani. L-am încercat în toate formele lui: lichid, solid, praf. L-am pus în cafea. Ba chiar și shaorma. Uneori smoothie că merge înainte de cardio.

Da, fraților. Mi-am dat seama că mănânc atâta rahat și apoi îl gătesc și-l dau și altora. Aici trebuie să citez din Mark Manson ca să vă fac să înțelegeți ”Tu ce aromă de rahat preferi în sendvișul tău”, în traducere liberă ”Câte ești dispus să suporți pentru pasiunea ta?”. Mie îmi plac toate aromele, aparent.

Cum îți dai seama care e pasiunea pentru care merită să bagi în tine rahat cum bagă în ei concurenții de la Asia Express tofu împuțit?

Salut, eu sunt Ana și astăzi ne vom da seama împreună dacă chiar merită să facem sacrificii pentru pasiunea noastră. Ca oameni avem cu toții enșpe mii de pasiuni. Sau poate nu, poate avem 3-4 și alea bune.

Am avut un amic la un moment dat care îmi zicea că el vrea să fie scriitor. Eu nu prea m-am autoproclamat niciodată așa. Mi se părea penibil. Recent am decis că ar trebui să adopt această ipostază pompoasă. Bun, și acest amic se tot plângea în sus și în jos, că vai ce greu e să scrii, că se chinuie super tare, că nu are inspirație, că deja renunță. Eu cum mă descurc?

Atunci i-am povestit procesul meu. La mine inspirația vine când vrea ea. Mă trezește din somn. Uneori mă oprește din mâncat. Mă izbește în baie în Control și-o arunc în telefon. Alteori e în timp ce vorbește cineva cu mine. De foarte puține ori există când decid eu că da, bă, e momentul să mă așez să scriu. Foarte rare sunt momentele alea.

pasiunea 2

Dar mereu mă așez la același calculator, în case diferite și scriu. Nu trebuie să am neapărat inspirație. Îmi dau seama că unele texte sunt mai bune decât altele. Unele-s forțate. Ideea e că trebuie să îmi exersez mușchii scrisului. Să fac incantație la Zeii Cuvintelor. Trebuie să mă inspir cumva. Poze mișto. Piese. Atmosferă. Aprind salvie ca să alung spiritele rele. 15 squats. 10 flotări. Alteori nici dacă fac vreo vrajă sau îmi vând sufletu’ lu Dracu’, nu iese nimic important. Dar depun efortul. Și merg împotriva curentului. Fără să mă plâng de nimic.

O zi fără să scriu chiar și 2-3 propoziții e o zi pierdută.

Așa că, dragă prieten al meu, din liceu, pot să bag mâna în foc că acum nu ai ajuns scriitor. Nu pentru nu erai sau nu ești talentat, ci pentru că nu ești dispus să mănânci același rahat la nesfârșit. Pardon, pentru că nu ai descoperit cele cinșpe mii de rețete pe care le-am găsit eu fără ajutorul nimănui. Și fără cinșpe mii de scuze.

Am descoperit că în alte pasiuni ale mele nu am putut să mă țin cu sfințenie de dieta asta. În muzică am refuzat să încerc rețete, mi s-a luat pur și simplu. Am găsit cinșpe mii de scuze. Am renunțat pentru că nu era de mine. Psihic, fizic și personal.

Dacă ești dispus să faci ceva, indiferent cât de greu e și câte obstacole ți se pun în cale, atunci felicitări, prietene! Îți place să mănânci rahatu’ ăla.

Pasiunea m-a găsit pe mine. Așa o să te găsească și pe tine. Și ca să răspund fetelor mele de la cursuri: da, mâncam rahat și nu știam. Aveam impresia că are gust de cheesecake. Urmăriți-mă pentru mai multe rețete!

×