Guest Post Literatură

Tramvaiul în care se vând șerpi și coloane vertebrale

Secțiunea asta din blog este creată pentru a da o șansă cursanților de la ”Copywriter la Început de Drum” să își pună textele pe blogul meu. Dar de-a lungul timpului, probabil că o să fie un loc unde dau oportunități tuturor persoanelor care îmi plac să posteze aici.

Astăzi am ales un articol de la una dintre cursante, și anume Sorina, care e ceva mai literar. Vă las. Dați-i talpă la citit!


Se simt mirosuri de stomacuri nefolosite de-o noapte. E cald și umed, ca-ntr-un pântec. Șinele sunt ruginite. Atât de ruginite încât contactul cu roțile tramvaiului vestește un travaliu dureros pentru urechile călătorilor. Cu gândurile încă adormite, cu pleoapele moi, lipite de ochi verzi sau căprui, fiecare își prelungește somnul. Chiar și 10 secunde cu ochii închiși ajung pentru a păși iar în lumea visului neterminat.

V. privește mirat, ca-n fiecare dimineață, călătorii. Le urmărește cu atenție mișcările globilor oculari și își imaginează cum visează forme fără capăt. Se bucură de căldura pântecului și își mută privirea pe fereastră. A văzut împrejurimile de sute de ori. Însă nu se poate sătura de arhitectura veche, de geamurile mari și înalte, cu draperii largi de diferite culori. Ca într-un film vechi, multe cadre se derulează încet din cauza mașinilor care intră pe șinele tramvaiului. La fiecare stație, oamenii urcă, își caută repede un loc gol și, dacă nu-l găsesc, se întorc mohorâți în ei înșiși într-un colț. Începe să ningă în ritm de Bolero iar V. își așază capul ușor pe geam, cu ochii întredeschiși spre peisajul care începe să se contureze timid în alb.

Dintr-odată, o voce guturală, dar fermă își face loc în tramvai.

– Avem picioare, picioare de vânzare, avem picioaare. Și coloane vertebrale, totu’ la ofertă! Nu ratați oferta! Avem picioare, drepte, stângi, negre, albe, cu vene întregi sau retezate, avem picioare, picioare avem! Coloane, coloane avem. Cu vertebre cervicale, toracice, lombare! Avem picioare și coloane vertebrale!!!

Călătorii privesc curioși, unii chiar se sperie. Ce coloane, ce picioare? Se uită toți unii la alții în timp ce omul își strigă marfa. V. fixează vânzătorul cu privirea însă nu i se pare nimic anormal.

Vânzătorul ambulant coboară în grabă și pare că se duce spre partea opusă a orașului. Băiatul îl privește lung pe geam. Nu se cunosc. Însă știu amândoi că aici nu se caută nimic din ce vinde el. Mare păcat! Are marfă bună, aproape nouă. Dar mai are o șansă. În partea opusă a orașului, vânzătorul are clienții lui. Acolo merge și gata. Nu mai insistă în zone moarte. N-are sens.

Cu toate astea, e bine că temperatura de afară îi permite să-și care marfa. Dacă e prea cald, se scurge tot sângele din venele picioarelor; dacă e prea frig, nu mai poate să se deplaseze. Face asta de atâta timp. S-a gândit de multe ori să renunțe deoarece nu mai face vânzare ca pe vremuri. Bine, pe vremuri vindea și altele. Însă, dacă el renunța, cine se încumeta să-i vândă marfa?

 După plecarea vânzătorului, lumea se trezește, iar atmosfera devine mult mai animată. Oamenii încep să vorbească între ei despre el și coloanele lui vertebrale, să întrebe câte stații mai sunt, dacă și-a schimbat tramvaiul cumva cursul, că pe vremea lor nu se făcea așa ceva o dată la 2 săptămâni.

Se deschid ușile. V. e numai ochi și urechi.

– Șerpi mari avem! Șerpi frumoși, mici, mari, verzi, negri, roșii, albaștri. Morți, vii! Prețuri negociabile! Șerpi avem, șerpi.

-Nenee, nene! Vreau eu un șarpe, ăla micu’. Nu, nu ăla. Cel cu ochii mari și limbă netăiată.

-Bă, taci din gură! Nu-ț’ iau nimic, taci dracului! Copil stricat la cap ce ești!

-Vă dau șarpele sau nu?

-Cum să dai dom’ne șarpe la copilu’ meu?

-Tati, tati, îl vreau pe ăla cu ochii mari și limbă netăiată. Nu mai cer nimic. Te rog, te rog, te rog, te rog!

-Da’ ce mă, lighioane îmi tre’ mie în casă? Șerpii mușcă, bă! Te mușcă și mori! Tu oricum habar n-ai ce e aia moarte. Ești numa’ un țâcă.

– E atunci când te doare că pleci de-acas’ și nu te mai întorci? zise copilul cu ochi triști.

– Hai gata că n-am timp să-ț’ dau explicații acuma-n tramvai. Hai, taci acolo că la șase ani n-ai tu habar ce e ăla bine, rău. Io știu ce e bine pentru tine, io, da?

×