Tocmai am terminat cel mai intens serial din viața mea. Și e o animație! Bojack Horseman este un show de pe Netflix, cu un cal care devine actor faimos la Hollywood. Sigur, e mai mult de atât. Bojack provine dintr-o familie unde comportamentele adictive, ura și lipsa de comunicare și iubire erau la ordinea zilei.
Imaginați-vă ce se întâmplă cu un adult care provine dintr-o familie toxică. Ambii părinți frustrați constant unul pe celălalt. Ambii regretă că sunt împreună. Niciunul nu a reușit să își îndeplinească visele. Iar copilul nu era considerat o comoară. Ci o povară. Un suvenir oribil de la viață. Ceva care le amintea că nu și-au îndeplinit scopul.
Ce-a văzut Bojack Horseman în copilărie? Durere, certuri, bătăi, abuzuri, alcool, tutun și ignoranță. Cu timpul, a reprimat tot ce-a trăit și-a decis să devină actor. A început lejer cu stand-up și-apoi a jucat în propriul lui sitcom. Abia atunci astupa găurile lăsate de lipsa de iubire din familie cu faimă.
Și toată faima din lume nu e îndeajuns atunci când te urăști în halul în care o face Bojack.
Bojack Horseman este serialul care te învață că dacă nu te iubești tu pe tine atunci nici măcar când te iubește o planetă întreagă nu e suficient.
Stimă de sine? Praf. Încredere în el? La fel. Nevoie constantă de validare? Da. Abuz de droguri? Alcool? Refugiu în sex? Bifat de trei ori.
Scenele pe care și le amintește din copilărie mi-au dat coșmaruri. Am plâns și am sughițat la cam 80% din episoade. Felul în care o persoană atât de traumatizată de abuzul din copilărie face exact același lucru și altora. Greșelile pe care le face în repetate rânduri. Refugiul în hedonism. Exces de mâncare. De alcool. De droguri. Dorința aia avidă de-a găsi butonul ăla din cap, pe care scrie ”fericire”.
Jur că asta facem cu toții. Căutăm cu disperare butonul. Problema este că o facem cum am fost învățați în familie. Mama lui a fost rece și autoritară. Nu a fost niciodată impresionată de eforturile lui. Nici când a fost faimos nu a fost suficient.
Așa că a căutat iubirea de mamă în toate femeile. A căutat pe fundul paharelor. Pe fundul sticlelor. În toate cartușele de țigări. Și în toate prafurile, și pastilele. A căutat-o în toate așternuturile altor femei. Și nu a găsit-o.
Nu a reușit să o ierte pe mama lui. Și apoi a fost prea târziu.
Sentimentul constant pe care îl ai când vezi Bojack Horseman este întrebarea DE CE? De ce a făcut asta când putea să facă cealaltă?
De ce ia decizii impulsive și de ce își sabotează toată viața?
Dar de ce facem și noi asta uneori? Tot Bojack zice într-un episod că nu înțelege cum oamenii pot să trăiască. Nu înțelege cum se trezesc, pur și simplu, și trăiesc. Chiar dacă viața lor e de căcat. Și nimeni nu-i iubește. Ei tot aleg să o facă.
El nu poate să facă asta treaz. Așa că alege să o facă intoxicat. De gânduri negre. De tot felul de anturaje dubioase. De substanțe.
În serial, în fiecare sezon observi o altă latură a personajului. Și tot așa, trăiești diferite sentimente pentru el. La început îți e silă de el. Ce fel de persoană e așa? Apoi vezi și dincolo. Puțin câte puțin începi să îți dai seama. Semeni cu el. Nu sunteți identici, dar o parte din tine e acolo.
Ai avut o copilărie grea poate. Eu una da. Am avut o copilărie asemănătoare cu a lui. Cu probleme identice. Și o perioadă am apelat la fericire imediată.
Bojack Horseman este emblema depresiei unei generații întregi. Zicea mama mea că suntem generația de tranziție. Fix aia de dinainte să apară Internetul. Noi am prins perioada și cu, și fără Internet. Noi am trăit cu părinți tineri, care nu au știut cum să se iubească. Pentru că nu i-a învățat nimeni.
Am fost mai expuși la tentații. Părinții noștri s-au grăbit să crească. De asta nouă ne e frică de căsătorie. Nouă ne e frică să cumpărăm un apartament. Noi toți avem depresie. Suntem o anxietate și-un pământ.
Și mulți dintre noi refuză să meargă la terapie. Repetăm aceleași greșeli la nesfârșit. În special, facem ce am văzut în familie.
Asta este Bojack Horseman. Ne amintește de fiecare greșeală făcută. De fiecare moment în care am zis că de azi, gata! Suntem altă persoană! Și a doua zi ne-am băgat piciorul. Și-am fugit la bar să ne înecăm amarul. De luni, boss!
Vorbim între noi ca să nu mergem la terapie. Ne plângem non-stop. Suntem puțin ca el. Sau el e exact ca noi.
Personajul face greșeli colosale. Mor oameni din cauza lui. Arată un egocentrism ieșit din comun. Nu îi pasă decât de el. Vrea doar să nu îl mai doară. Pentru că îl doare foarte tare să existe. Iar singurul lucru care-l face fericit este atenția.
Și dacă nu asta suntem noi toți ca generație, atunci nu știu ce suntem.
Cei care au scris serialul sunt niște genii. Au creat un personaj complex. Bojack Horseman este rezultatul unei familii nefericite. De asta ajunge să îi facă pe toți ceilalți nefericiți.
Important este că, după o perioadă, realizează ce-a făcut și vrea să se vindece. Dar după ce a rănit cel puțin o mână de oameni în tot procesul lui. Amprenta puternică a copilăriei este prezentă constant.
Am trăit atâtea momente în care mă simțeam ca un căcat cu ochi. De tot atâtea ori am înlocuit sentimentul cu ceva. Doar suntem generația fast-food. Vrem o rezolvare rapidă. Bem. Facem sex. Mâncăm mult. Totul e yolo.
Mereu când m-am uitat la Bojack Horseman mi-am pus întrebări seriose despre viața mea. M-a ajutat să realizez că și eu făceam niște lucruri toxice. Doar că la fel ca el, habar nu aveam ce să fac. Nu știam cum să mă repar.
M-a terminat psihic de multe ori. Am stat în pat. M-am zvârcolit. Asta te face să simți Bojack Horseman.
Oare și eu sunt așa? Trebuie să mă schimb? Poate sunt alcoolic? Poate rănesc pe toată lumea pentru că așa m-au rănit ai mei.
Bojack rănește toate femeile din viața lui pentru că le confundă cu maică-sa. Vrea să fie iubit de ele. Dar nu cum vor ele. Ci cum are el nevoie. Și dacă nu o fac, nu mai sunt interesante. Sau le rănește. Sau fuge de ele.
Bă, și să mor eu dacă am putut să mă uit fără să mă doară pe interior la serialul ăsta.
Vă las cu un gând. La un moment dat, Bojack e invitat într-o emisiune. I se ia un interviu. Unul destul de personal. Și spune că s-a săturat să fie o copie a unei copii. S-a făcut actor doar ca să fie altcineva. Altcineva nou de fiecare dată. Pentru că dacă era el. Pentru că dacă își permitea să fie atât de vulnerabil. Să fie atât de distrus de toate traumele. Ar fi durut. Așa că a fugit de durere toată viața lui. A devenit altcineva. Mai bine alții erau cei răniți.
Nu știu despre voi, dar eu am trăit cu pop culture. De cele mai multe ori le dau celorlalți ce vor să vadă. De frică să nu arunce o privire ca să vadă copilul ăla rănit din interiorul meu. Să nu le fie milă o secundă de mine.
Asta făcea și Bojack. Încerca să vindece copilul din el. Copilul ăla care voia o îmbrățișare de la mama lui. Și să îi spună cineva bravo, și că îl iubește. Mai ales, că se descurcă bine. Și că e mândră de el.
Serialul vorbește despre subiecte foarte serioase și curente. Cutumele societății în care trăim. Vorbește despre problemele din relațiile interumane cu care ne confruntăm cu toții. Prietenie reală. Drame. Triunghiuri amoroase. Trădare. Depresie. Tulburări de personalitate. Misoginism. Anxietate. Moarte. Dependență. Codependență.
Merită fiecare lacrimă. Și fiecare răscoală din minte. Merită fiecare semn de întrebare.
Toți suntem puțin ca Bojack Horseman.
