Inspirațional

Torturați-l pe artist sau cum te chinui pe tine de amorul artei

Am fost și eu adolescentă. De fapt, mint. Povestea mea cu arta scoasă din durere datează dinainte de perioada mea emo. Când a venit acest curent emo, doar m-au aciuat și eu la el. Pentru că mi se potrivea mănușă.

Torturați-l pe artist a fost religia mea. Mi-am creat un set de reguli. Mi-am luat durerea în brațe și am dormit cu ea în fiecare noapte. Iar ea, la rândul ei, țesea scenarii în capul meu. Ca mai apoi, a doua zi, să le regurgiteze pe-o foaie. În diverse forme. Poezii, povești, idei, versuri de piese. Orice avea cuvinte, avea la bază și durere.

La naiba! Îmi plăcea așa de mult senzația aia de inspirație dureroasă încât începusem să apelez la autosabotare. Când am cunoscut durerea din dragoste a fost o zi interesantă.

Nu prea se potrivea cu durerea aia de batjocura copiilor sau durerea dorului părinților. Nu se potrivea nici cu durerea de ură de sine. Nici nu mergea nici la adidașii mei preferați de skate. Era ceva nou din care simțeam că o să nasc ceva palpitant.

Se scriseseră o mie de cărți despre despărțiri. Cântau sute de cântece versurile din inima mea. Zeci de tatuaje pe pielea altora. Poezii scrise din cavouri pline de povești ale fostelor iubiri.

Hmm, am 10 ani. Oare e momentul să sufăr extrem de tare din toate părțile de mine? Să urlu peste tot că sunt un artist neînțeles? Sigur. Pare ceva ce aparține întru totul unui scriitor. Și eu asta vreau să fiu.

O să beau. O să fumez. Droguri. Drame. Dobitoci și dobitoace. Veniți la fata să vă încerce pe toate! Relații toxice? Sursă bună de inspirație. Un om care nu mă iubește și eu salivez la el? Sigur. Dă-l încoa’!

Au ieșit opere de artă din asta?

De aici a ieșit și cartea mea, Trage-mă-n proză. Sigur că da. M-a ajutat cu ceva? Jur că am spart atât de mulți bani pe terapie că aș fi putut să-mi fac o casă, pe undeva prin Pipera. Ba chiar de vreo 2-3 etaje. Și cu piscină. Parol!

A meritat? Să-mi bag picioarele. Nu! Țip cu gura până la urechi că nu trebuie să trăiești tortură zilnică dacă vrei să fii artist. Nu are sens. Se poate și în alt fel.

Sigur că e o metodă rapidă ca să ai inspirație. Să te hrănești cu durere. Să te învelești cu ea. Sună interesant. Atragi foarte mulți oameni care vor să te repare. Sau mai rău, atragi oameni exact ca tine. Te vor muză. Vor să îi rănești ca să te fure înăuntrul artei lor. Sună superb! Sună boem.

DAR MAI SUNĂ ȘI CA DREQ DE IMATUR!!!!!!!!!!!

Acum îmi pare rău că emit judecăți de valoare, dar vorbesc din experiență.

Sigur că e mișto, ești misterios și interesant. Ai mereu cearcăne și tot felul de obiceiuri tâmpite care în ochii altora par de geniu. Dar crede-mă că să faci casă cu durerea e cea mai mare prostie la care să-ți supui creativitatea.

De ce să nu te chinui singur de amorul artei?

artist 2

Okay, ascultați-mă puțin. Nu faci asta conștient. Creierul tău vede că merge, găsește formula magică a inspirației și o faci fără să-ți dai seama. Te rănește cineva o singură dată și îți faci playlist de despărțire. Te încarci cu emoții negative și apoi le scuipi pe foaie. Sau în ce fel îți manifești tu arta.

Pare un plan destul de solid. Așa o să devii faimos. Sau poate ești doar masochist și-ți place să mănânci ciorbă de durere la micul dejun. Pe lângă berea aia pe care o bei drept scuză că ești trist.

Pot să înțeleg 100%. De la 10 ani am descoperit că dacă mă torturez pot să scot artă din mine. De fiecare dată când cunoșteam un chinuit d-ăsta boem ca mine, mă îndrăgosteam pe loc. Ba mai mult, eram curioasă el cum se chinuie. Descopeream metode noi de tortură.

Mă chinuiam în feluri noi. Eram inspirată. Cream. Repeat. Până la următorul sau următoarea persoană boemă care-mi călca mintea și sufletul în picioare.

Acum o să mă întrebați de ce m-am oprit? V-am spus de banii băgați în terapie? Și de niște traume de care încă mă chinui să scap? Coșmaruri? Anxietate? Depresie? Toate lucrurile astea care mă împiedică să fiu un om mai bun decât aș putea să fiu fără ele? Da.

Sunt singură de ceva timp. Din propria-mi încăpățânare. Nu mai vreau să mă rănesc ca să creez. Vreau doar să trăiesc și să creez. Fără să mă chinui.

Mi-au mai călcat diverși răniți în aripă prin viață, dar am spus că nu e cazul. Nu mai vreau, nenicule, dramă, toxicitate, durere, stres și chin. Pot să creez și fără să torturez artistu’ ăsta din mine, căruia îi place să bea bere la pet, pe trotuarele din centru.

Torturați-l pe artist, dar mai lăsați-l dreq să și respire

artist 3

Și apoi am găsit rețeta magică. Tortură, tortură, dar mai lăsați-mă dreq puțin să respir! Nu exiști pe planeta asta să creezi încontinuu. Mai lasă-ți mintea să respire. Nu trebuie să pui presiune pe tine să fii artistu’ vieții 24 din 7. Nu e cazul, frate! Mai ia și o gură de aer proaspăt. Du-te la geam. Fă exerciții de respirație. Înjură un vecin. Ascultă o muzică. Admiră fauna. Urbană, dacă nu stai aproape de vreun câmp.

Rezolvă-ți taskurile care îți plătesc chiria. Dă-i o pauză la creierașu’ ‘cela. Crede-mă. 3 zile în care ești o legumă nesimțită te vor inspira enorm să fii productiv. O carte mișto la fel. Un serial caterincă la fel. Un om care e mult mai productiv decât tine și-ți spune cât de entuziasmat e de proiectul lui.

Poate poveștile altcuiva. Nu trebuie să îți trăiești mereu viața ca și cum ai uitat-o pe aragaz și-a dat în foc. Poți să mai tai și din experiențele intense, dă-le dreq.

Calmează-te! Altfel, jur pe ce vrei tu, că faci ca mine. Dai milioanele pe pastile de somn, calmante naturiste și vizite la sală, terapie și salonul de tatuaje. Asta din urmă nu mă deranjează. Poate doar că e singurul mod în care mă agață hăndrălăii și hăndrăloaicele: FRUMOASE TATUAJE. MERSI, SUNT DE FAPT RĂNI DE RĂZBOI. Ce-ai, men? N-ai mai văzut artist?

artist 4

N-are sens să te supui torturii. Lasă viața să ți se întâmple și nu mai forța nimic. Nici măcar moțul. Prinde-ți părul de două ori că nu mori dacă e mai larg nodul ăla.

Și pentru numele lui Dumnezeu, nu mai asculta piese triste doar ca să îți aduci aminte de momentele de căcat din viața ta. Nu ești mai artist dacă faci asta, ci doar un masochist de duzină. Ca noi toți de altfel.

×