fbpx

Top 10 trupe și artiști care-mi gâdilă urechile în 2020

Top 10 trupe și artiști care-mi gâdilă urechile în 2020

Eu sunt un om super eclectic. Am descoperit destul de devreme muzica. Ai mei mereu au fost melomani. Am crescut cu Led Zeppelin, Status Quo, Nirvana, Bob Marley, Abba, Michael Jackson, Pink Floyd, Def Leppard, Modern Talking etc. Mult disco și mult rock. Eu nu mai pot să ascult strop de disco acum, dar rock-ul mi-a rămas în sânge.

Nu pot să zic că doar asta ascult. Aș spune că mă învârt între rock, muzică electronică și r’n’b. Nu prea ascult latino, muzică românească comercială (foarte foarte rar e câte o excepție), dance, orientală, lăutărească sau manele. Nu am în schimb nimic cu cei care ascultă. Fiecare se simte bine pe ce muzică vrea. Acum ca să nu fiu 100% ipocrită, am o manea pe care o diger okay. E aia cu să-nceapă piesă, să cânte prințesa. Îmi scapă acum numele cântărețului.

Azi poate ascult Britney Spears, mâine rup urechile cu deathcore. Așa am fost mereu. Un om al extremelor. Am ales Britney Spears cu un scop. Mereu când beau chiar și un pahar cu vin simt că Britney îmi vorbește într-un alt fel. Îmi zice că sunt zeița planetei și trebuie să dansez.

Dar zilnic, când mă plimb pe stradă, da. Ascult în mare rock și muzică electronică.

Am tot umblat prin culisele muzicii pe Spotify în ultimele 3 luni și am scormonit 10 artiști și trupe care mi-au gâdilat urechile.

Și pentru că anul 2020 e anul în care simt nevoia să împart cu lumea găselnițele mele de toate felurile, am zis să o fac și pe partea muzicală. Și trupe, și artiști.

BROKN LOVE

Mamă, oamenii ăștia gâdilă copilăria din mine. Au riffuri de Placebo, linii melodice care te duc cu gândul la Muse, Queens of the Stoneage, Arctic Monkeys.

Versurile sunt toate cum îmi plac mie, sensibilioase, de suflet. Hey, poate chiar ar trebui să ascult manele! Că prea sunt de jale toată. Îmi amintesc ca stil de Highly Suspect, Royal Blood și Badflower. Doar că ăștia reușesc să aducă rock-ul în 2020.

Piesele mele preferate sunt: I see Red, Papercuts, Toxic Twins.

Vezi puțin Soundgarden în piesa In Your Hands, puțin Muse și Placebo în Don’t Panic. Nirvana în Complicated. Green Day în Seventeen. De toate pentru toți.

Linii de bass sexy, versuri badass, riffuri distorsionate și senzuale = trupa pe care o rup pe Spotify recent.

Recomand 10 din 10.

Grandson

Mamă, aici mă unge la rebeliune. Mă duce cu gândul la Prodigy, Pendulum, Dub Fx, dar și la punk nebun gen Agonstic Front. Mesaje politice, discuții despre social media și drop-uri de-ți sare inima din piept: ăsta-i Grandson.

Are două albume acuma: A modern tragedy 1 și 2 care merg la fix când ai draci pe tine, când ești la sală sau dacă ai nevoie de-un ego boost.

Recomand Blood/Water, Oh no, Stigmata, Overdose, Maria și jur că toate-s bombă. Și când zic bombă, chiar vorbește omul de terorsism în câteva piese.

SHVAPES

Bă, ce ciorbă de rock e aici! Avem Korn, mult Rage Against The Machine, Papa Roach, Nickleback, P.O.D, Nine Inch Nails și niște metalcore. Nici nu pot să îi bag într-o categorie, așa că o să le zic muzică de draci pe mine în care solistul țipă BLEAH de multe ori.

Iar mi se reflectă copilăria în acordurile lor. One Man Army, Counterfeit, Afterlife, Undertones și mai sunt multe mișto rău. Ce-mi place e că feelingul pe care-l ai la unele piese e că s-au așezat în studio să înceapă un gen de muzică și apoi s-au râzgândit. E un mix cap coadă de genuri de te plimbă prin toate stările și perioadele vieții.

Sunt iubi. Recomand când ești în metrou și te enervează oamenii sau dacă alergi, sau dacă lovești sacul de box.

Au/Ra

Aici nu o să vă dau playlist de pe Spotify că nu prea are femeie cine știe ce piese acolo. Vreau să vă dau 2 linkuri de Youtube care îmi sfâșie inima.

Femeia scuipă emoție pe microfonul ăla în așa hal încât mă bagă direct în trepidații. Live-urile cu ea sunt viața mea. Dacă ar fi să o bag într-o categorie aș spune că e un pop gen Billie Eilish, dar are un vibe imens emo și trip-hop. Versurile sunt despre mental illness majoritatea.

Vă las cu piesele astea două:

Normandie

Boybandul perfect pentru mine. Gagiul are voce genială, super r’n’b-ish. Îmi amintește de Emarosa, Slaves, Dance Gavin Dance. Există acest gen nebun care mie îmi place de mor. E un soi de Backstreet Boys dar cu emo vibes și instrumentale de metalcore. SUPERB! Ce pot să-mi doresc mai mult?

Vocea acestui tip te ia în brațe și te duce direct la plimbare în mintea lui.

Recomand aceste piese: White Flag, Heaven și Pay For This.

BONES UK

Mi se pare că Bones UK sunt asemănători cu multe trupe de indie, doar că ei fac muzică de girl power și sex. Sau amândouă deodată. Îți amintește de oldschool Garbage, poate și niște The Dead Weather pe acolo, cu niște K.Flay (ca să vă aduc puțin în 2020). Dar mă duc direct în anii ’90 cu sufletul și jur că vreau să-mi fac culcuș acolo și să mor cu un pick-up lângă mine.

Recomand pentru instant ego boost Creature, Filthy Freaks și Beautiful Is Boring.

Donna Missal

Dacă vrei să auzi cum ar suna Janis Joplin dacă s-ar lansa anul ăsta așa sună Donna Missal. E bluesy, e r’n’b, e răgușeală, e senzualitatea anilor ’80 combinată cu teribilismul lui 2020.

Femeia transmite emoțiile direct prin fry combinat cu voce de cap. Te ia pe sus și apoi te lovește de pereți. Recomand Keep Lying, Jupiter, Girl și Transformer pentru niște sexuț de calitate.

Motionless in White

Să mă ierte oamenii cu panseluțe pe post de urechi aici, dar this is my jam. Dacă e să mă întrebi care-i genul pe care o să îl ascult până mor, e ăsta. Ce fac Motionless in White combinând Manson, Disturbed, Static X, Korn, Tool, și alte trupe asemănătoare, cu metalcore mă face să o iau razna de fericire pe stradă când ascult.

Mai ales albumul ăsta nou, Disguise, te duce direct în cărțile cu vampiri ale lui Anne Rice. Solistul, Chris Cerulli, are un look super gotic pentru 2020 și nu am cum să nu îl numesc un soi de Manson al lui 2020 la cât e de mișto.

Sper că realizați că zic de Marilyn Manson, nu de criminal, da?

Recomand cu toată iubirea din lume Disguise, Thoughts & Prayers, Catharsis, </c0de> și Brand New Numb.

Billie Eilish

Wow, Ana! Dar numai puștoaicele de 13 ani ascultă Billie Eilish. Wow, ok boomer! Și eu. Și eu ascult Billie.

Am două mooduri când o ascult: sunt satana, deci ascult You Should See Me In a Crown, All the Good Girls Go To Hell și When The Party’s Over și sunt toată emonelă așa că bag Xanny, Lovely, Everything I wanted și Ocean Eyes.

Nu puteți să comentați că Billie e visul vostru indie devenit pop, mainstream. Asta e durerea, de fapt. Ea e Avril Lavigne a generației ăsteia. Am ascult Avril, e datoria mea să ascult și Billie. Aici glumiță, să nu ne elitizăm de tot, pls.

Atât în 2019 cât și în primele luni din 2020 am rupt piesele ei. Și vă recomand și vouă. Vocea e super soothing, versurile sunt relatable și toate DAR TOATE piesele ei sunt catchy. Nu există una boring, de umplutură.

Highly Suspect

Asta e printre trupele mele preferate din lume. Îi ascult încontinuu de ceva ani și niciodată nu m-au dezamăgit. Bine, mint, poate că versurile de la piesa Teddybear (feat. Nothing But Thieves) puteau să fie mai bune de atât.

Sunt atât de grunge, rough și sexy încât nu ai cum să nu te îndrăgostești de ei. Okay, poate de solistul lor tatuat, blond și evident BAD BOY, Johnny Stevens. Luați-l pe iubi o secundă și apoi ascultați și piesele Mister Asylum, Bloodfeather, Fly, Snow White, Lydia, My Name is Human, Fuck Me Up, Teddybear și TOATE.

Asta iubesc eu în 2020. Nu doar pe Johnny, evident.

Vă las mai jos cu un playlist ca să nu vă chinuiți voi prea tare cu ascultatul fiecărei trupe și artist sexy în parte.