Ca om care lucrează în online, în special fiind vocea unor branduri mari, dar și pentru cursurile și brand personal, pot să spun cu mâna pe inimă că în ultima vreme social media îmi dă o anxietate de mamă, mamă! Nici nu știu de unde să încep cu acest articol. O să vorbesc puțin despre experiența ultimelor săptămâni.
Am realizat că sunt foarte disponibilă. Și aici nu mă refer pentru partea amoroasă, că acolo e pe pauză. Mă refer în mediul online. Cum mi-am dat seama de asta? Încercam să muncesc pe telefon și eram bombardată de notificări de pe Instagram, chat bubbles de pe Facebook, mailuri, notificări de tiktok, LinkedIn, zeci de mesaje din cele enșpe mii de grupuri de Whatsapp și lista poate continua. Ce îmi făcea treaba asta? Băi, îmi dădea un mega cringe. Nu știam exact pe unde să mă împart. A devenit iar un soi de viciu.
Imediat explic. Am ajuns să mă trezesc dimineața și să verific toate canalele, să răspund la toate mesajele, să stau ore întregi dând refresh la pagini atunci când mi se viralizau postări. Și uite așa, am petrecut zeci de ore dependentă de dopamina dată de reach, likeuri, shareuri. Am mai avut problema asta în trecut, dar acum că lucrez cu un calup mare de branduri și trebuie să fac același lucru și pentru ei, a devenit mai rău.
Acum nu doar la mine verific tot. Mă uit și la toate brandurile. Câte likeuri avem, câte shareuri, cum sunt analytics în spate. Și uite așa mă uită Dumniezo’ verificând toate conturile de care mă ocup. Și uite așa uit să trăiesc.
Recent am descoperit un podcast genial. Wow, am ajuns să sun exact ca un antreprenor d-ăla!
Se cheamă Shut up, brain. Îl găsiți aici.
Am ascultat ieri vreo 4-5 episoade în timp ce m-am plimbat prin tot Bucureștiul. Într-unul dintre ele, tipul ăsta, Benjamin, spune că telefonul îți dă anxietatea. Și vorbește despre 3 puncte diferite, despre care o să vorbesc și eu imediat, aplicat pe mine, în ultima lună. Primul este cercul vicios de validare prin social media, al doilea notificările constante și al treilea lumina albastră.
Haideți să vedem aplicat pe mine ce efect au toate astea. O să vorbim despre bazele toxice pe care funcționează influencerii. Imediat. Apropo, mai citiți și articolul ăsta cu guidelines pentru influenceri. E scris regulamentar, jur.
Social media ne transformă în cobai
Gagiul ăsta din podcast vorbea despre un experiment. Aparent niște oameni de știință au făcut teste pe șobolănei. Le punea apă cu zahăr într-un recipient. Trebuiau să apese un buton ca să bea apica. Simplu? Ei bine, la început le-a lăsat apă d-asta la discreție. Nu erau foarte interesați ei de situație. Se duceau să bea apă, dar cu moderație. Apoi au vrut să schimbe situația. Ce s-au gândit oamenii? Au decis ca apa cu zahăr să nu curgă de fiecare dată când apăsau șobolanii butonul. Ce-au făcut rozătoarele? Au început să apese foarte des butonul. Disperați după apa aia cu zahar.
Ce sens are analogia asta?
Haideți să vă pictez o imagine cu social media. Să zicem că postăm pe Facebook, dar nu avem succes. Poate vrem să ne promovăm sau să devenim influenceri. Nu contează scopul. Prima postare e virală. Bam! Suntem faimoși, gata. Orice postăm o să fie viral. Ei, stai așa puțin! Postezi iar și vezi că nu prea au succes postările tale. Așa că tot postezi ca să mai simți dopamina aia de validare.
Mai e ceva. Spre exemplu, subiectele controversate sunt cele care au succes. Sau pozele mai deocheate. Ce fac mulți influenceri? Pun clipuri pe Youtube cu subiecte controversate: sex, religie, sexualitate, politică, educație. Și apoi pe Instagram poze deocheate cu ei. Ca mai apoi să dezbată tot felul de teme care agită masele pe Facebook. Apoi na, se mai întâmplă ceva. Toate platformele astea chiar promovează genul ăsta de postări. De ce? Creează engagement.
Asta înseamnă că mai mulți oameni interacționează pe platforma lor. Win for them.
Sunt exact ca niște șobolani. Au înțeles ce funcționează, așa că repetă asta la nesfârșit. De ce? Foarte mulți oameni instabili au acces la Internet. Printre care și eu. Nu îmi este deloc rușine să recunosc treaba asta. Toată validarea pe care o primim de la Internet poate să țină loc de multe lipsuri. Atenție, dragoste, afecțiune, ce mai vreți voi.
Fiecare umple golul ăsta cum știe. Cel mai ușor e să o faci prin likeuri. Dar până când? La un moment dat nu prea mai ai succes și începi să devii disperat. Faci tot felul de giumbușlucuri de PR. Pentru că devine ca un viciu. Exact așa a fost creată social media. Ca să îți dea dependență.
Îți dai seama câtă anxietate și tristețe trezești atunci când tu, ca influencer, nu mai ești băgat în seamă? Mai ales când din emoțiile astea trăiești ca om? Am pățit. Începi să îți pui la îndoială toate valorile, să te gândești că nu însemni nimic, că ești un căcat plutitor în neant.
Vă dați seama cât de stupidă e treaba asta? Ce se întâmplă în virtual NU E REAL. Nu contează câte likeuri ai la poze, asta nu te face mai bun decât un om care are 15 likeuri. Indiferent câți urmăritori ai care-ți cântă în strună, asta nu înseamnă că te simți iubit. Mai băgați voi, că eu am obosit.
