Despre ce dialog e vorba? Despre ăla pe care-l inventezi și-l inserezi în poveștile tale. Sau chiar în viitorul tău roman. Hai să vedem despre ce vorbesc, mai exact.
De curând mi-a spus o prietenă că nu înțelege cum pot să scriu dialoguri așa lejer. Că ei nu îi vine la îndemână neam! Ce să vezi? N-a fost mereu așa. Înainte uram să scriu dialoguri pentru că mi se părea că e doar vorbăraie aiurea. Ce-o să înțeleagă cititorul ăla dintr-o discuție la aprozar? Erau inutile! Le scriam că trebuia.
În plus, când eram copil practicam o treabă la cărțile extrem de boring. Săream peste toate descrierile lungi și citeam doar dialogul.
Din aceste informații am extras esențialul. Dialogul este o provocare pe care trebuie să o accept. Să mi-o însușesc. Și să excelez la ea.
Ca să trec peste blocajul cu dialogul am creat o situație fictivă. Evident. M-am gândit că undeva pe planetă mai e o Ană d-asta mică. Mai e o Ana care sare peste descrieri. Și ea citește numai dialogul.
Pentru ea le scriu.
Bun. Acum că v-am adunat pe toți aici, m-am gândit să vă împărtășesc procesul prin care scriu eu un dialog captivant.
Nu încerca prea tare să imiți realitatea!
Frumusețea literaturii este că e inspirată din realitate. Subliniez INSPIRATĂ.
Hai să ne gândim drept! Câte dialoguri interesante ai zilnic? Poate ai. Nu neg. Dar multe sunt de rutină. Poate-ți suni contabilul și vorbiți despre cifre o oră. Ar putea să fie amuzant. Ar fi ceva acolo. Dar trebuie cosmetizat.
Ce înseamnă această cosmetizare?
Eu scriu dialogurile cu structura unui short-story. Sau a unei glume. Introducerea în care sunt prezentate personajele. Discuția de mijloc sau povestirea. Și apoi închei cu un punchline. Sau te las în tensiune.
Însă, ar trebui să țineți minte ceva. Regula literaturii este că nu există reguli. Eu dau sfaturi, da. Doar că trebuie să fie potrivite pentru voi. Pentru stilul vostru de-a scrie. Asta e frumusețea literaturii. Regulile le faci tu. E lumea ta.
Haideți să vorbim puțin mai practic.
Exemplu de dialog din realitate:
-Alo?
-Alo, da?
-Am un colet pentru dumneavoastră, zice o voce obosită de bărbat.
-ĂĂĂĂ, nu am comandat nimic!
-Păi nu dumneavoastră sunteți Georgeta Marinescu?
-Nu.
-Cum adică? Nu locuiți în Strada Ghindelor, nr. 45?
-Nu.
-Deci nu ați comandat de la Grădinărit.ro?
-Nu, domne’!
-Mda. Mulțumesc, la revedere!
Cum transformăm dialogul ăsta în ceva interesant?
-Alo, răspunde femeia cu jumătate de gură.
-Alo? Mă auziți, întreabă o voce răgușită de bărbat.
-Da, domne’! Aud din ‘90.
-Alo? Alo, domnișoară! Am un colet aici.
-Și eu am o pisică în brațe. Dacă tot spunem lucruri fără sens, zise ea bâțâind din picior.
-Nu, domnișoară! Am un colet pentru DUMNEAVOASTRĂ.
-I-auzi! E ziua mea norocoasă! Ce-am câștigat?
-Nu câștigat. C-O-M-A-N-D-A-T. Coletul e în valoare de 7, 75 de lei. Pare și greu.
-Cred că dumnevoastră sunteți greu de cap. Eu nu am comandat nimic, răspunse ea tăios.
-Alo, mă auziți? Sunt chiar în fața scării, domni-domnișoară!
-Care scară? Stau la casă.
-Nu stați la Strada Ghindelor, nr. 45, întreabă bărbatul, gâfâind ca la maraton.
-Ultima oară când am verificat nu eram veveriță.
– Haideți, domnișoară! Nu am chef de glume! Sunt pe drumuri de dimineață. Nu ați comandat de pe Grădinărit.ro?
-Pentru ultima oară, nu, răspunse femeia, vizibil exasperată.
-Înseamnă că s-a produs o greșeală!
-Înseamnă că da.
-Sigur nu sunteți dumneavoastră?
-Sigur.
– Ah, mă scuzați! Se pare că am băgat degetul greșit, zise bărbatul verificând foaia.
-Adică?
-Așa se zicea pe vremuri când greșeai un număr de telefon.
-Cred că l-ați băgat și în persoana greșită, zise ea complet sictirită.
-Sunteți 0743*****6, nu 0743*****5.
-Sunt și voi fi!, zise ea și închise trântind telefonul pe masă.
Ce observăm aici?
Fiecare linie de dialog spune ceva.
Fie că e vorba de atitudine, cum era domnișoara pusă pe glume, fie că e vorba de exasperare, fiecare linie de dialog are un scop.
Oamenii nu spun niciodată ce vor să spună cu adevărat.
Când gagica spune ‘’și eu am o pisica în brațe’’ de fapt vrea să atenționeze asupra faptului că domnul curier chiar îi mănâncă timpul aiurea. Ea chiar are lucruri mai bune de făcut. Dar dacă tot a pierdut vremea cu el, măcar să facă și ea puțin mișto. Să-i mănânce și ea lui timpul.
Există o relație între personaje.
Ea îl ia de sus, el e exasperat. Și asta observăm în felul în care pune întrebările, în felul în care reacționează. Deja îți imaginezi că pe fundalul conversației se aude un vâjâit de la vântul puternic, sau mașinile claxonând pe stradă. Poate un câine lătrând. Îți imaginezi cum se învârte ca un tâmpit cu un coleg imens în mână. Iar ea stă acasă, cu pisica în brațe, își bea cafeaua și e complet plictisită, dar și agasată de această comunicare forțată.
Limbajul nonverbal
Bâțâit de picior, gâfâit, tipul vocii, atitudinea, starea de spirit, cât și felul în comunică ajută foarte mult la crearea unui dialog captivant.
Dacă-l citim cu voce tare are sens.
Ăsta e un truc foarte bun ca să vezi dacă dialogul tău ar putea fi jucat de două personaje. Trebuie să se înțeleagă clar distincția dintre ele. Cine zice și ce zice. Cât și tot ce simt cele două personaje în dialog unul cu celălalt. El e nervos și ea e exasperată. Spre final amândoi sunt exasperați și nervoși.
Scopul dialogului.
Ce am scris eu poate fi folosit ca să creeze suspans într-o poveste care nu are nicio treabă cu dialogul în sine. Sau poate să fie începutul unei povești de dragoste. Poate femeia merge la o petrecere și recunoaște vocea curierului. Se îndrăgostesc pe loc. Tu alegi exact scopul dialogului. Aici simt că există ca să o scoată pe ea în evidență. Deja știm că e sarcastică. Are o pisică. Nu prea are răbdare. Și îi place să facă mișto de oameni.
Acum că suntem familiari cu informațiile de mai sus, dialogul ar trebui să fie ca un dans, în doi sau mai mulți parteneri. Depinde cât de poliamoros ești în scris. Distrează-te, ia-o razna cu personajele, fă ce simți! Asta înseamnă să scrii beletristică.
Dacă vrei să înveți mai multe despre scris, Copywriting, SEO, social media, vino la cursurile mele! Înscrie-te aici.
