Literatură

Scurtă incursiune în mintea mea: O poveste de dragoste

Nu am mai scris de foarte mult timp literatură. Textul ăsta a fost scris dintr-o suflare, acum vreo 2 săptămâni. L-am scris după o escapadă mentală în lumea altcuiva. Ca să fiu cât se poate de misterioasă. Și după ce am creat acest alter-ego nou, și anume, Francesca. O tipă destul de sigură pe ea, cu păr wavy, de parcă i s-a uscat după o băiță în mare, și un haos controlat, sexy și asumată. De parcă mai aveam eu nevoie de încă un personaj în Consiliul Anelor, din capul meu.

Și cum am adăugat-o pe Francesca, acest Loki personal, am stors și-o poveste. Se cheamă scurtă incursiune în mintea mea pentru că e inspirată din discuțiile pe care le mai port cu mine, câteodată. Dar în afară de asta, este, într-adevăr, ficțiune. Nu trebuie să sunați la 9 ca să mă interneze.

Enjoy. Dacă mai vreți să citiți despre lumile fantastice în care mă pierd când nu scriu despre alcooale, calculatoare, beauty și alte freelancerile, intrați aici.

‘’Caught  between who she is and who she needs to be’’

Era un izvor. Un izvor de munte. Ajungi greu. Urci dealuri, cobori văi, escaladezi stânci și apoi te răcorești la poalele lui. Dulce, dar puțin acid. Te spălai de păcate vechi ca să faci loc altora noi. Pielea ta în combinație cu apa scotea scântei, dar nu care să rănească. Ci doar o sărutau încet. Zeci de mii de atingeri mici ca niște limbi de pisică. Pielea de găină. Agitație nocturnă. Căldură. 

Atingerea ei nu te lăsa să dormi nopțile. Mai ales vara. 

Era un vulcan. Așteptai să erupă cumva. Simțeai în aer. Simțeai în gustul ei. Era ca o îmbrățișare fierbinte care-ți lua sufletul la puricat. Îți mângâia artere, traume și sinapse. Sigur că erau și alte femei, mereu sunt. Dar vulcani? Mai rar. Vulcani care te iau în valuri, care-ți dau ochii peste cap în cearșafuri. Care-ți gâdilă venele cu limba și cu privirea aia. Știi care. De sus în jos. Și de jos în sus. Ochiul stâng. Ochiul drept. Buzele. Vulcan, ți-am zis. 

Era o furtună după o zi toridă, dar care abia aștepți să te prindă și pe tine. Mai ales când vrei să simți că trăiești din toate încheieturile. Hainele se lipesc de tine. Apă pe piele. Se scurge în denivelări felurite. Face șanțuri. Creează amintiri noi peste altele vechi. Se întrepătrunde cu ploi scurte vară. Nimic nu se compară cu fulgerele și tunetele pe care ți le violează ea pe retină. 

Ai auzit povești despre draci care-ți fură sufletul cu ochii, dar n-ai dat de mult nas în nas cu una care-ți zâmbește în timp ce-ți extrage din minte gândurile și-ți mănâncă sufletul cu tine de mână. 

Nici nu știi de unde vine și ce-o să mai facă de data asta. Dar nici nu-ți pasă. Nu e mare șmecherie, dar e rost de-o orgie de creiere. Sau mă rog, de-o baie bună de priviri furate și gânduri defrișate.

Da, mă. Știi că despre ea e vorba. Francesca, vulpița aia despre care nu prea știi decât că ți-ar suge și ultima fărâmă de energie dacă ai lăsa-o. Are flăcări în ochi. Mare grijă să nu pici înăuntru. Am auzit că-i un hău destul de mare. Au mai picat alții. S-au ars. Alții abia au ieșit cu viața de acolo. Tu știi că ție n-o să-ți facă rău. Mai mult decât o tentație, două, pe ici, pe colo. O furtună, un vulcan, un izvor, un alt plan pe care-l coace în minte cum coc alții pâine. Nu de azi pe mâine, fără viață de câine. Ce-ai? E o doamnă a nopții, mai ales când își ascute colții. Nu pentru toți idioții. Sau așa sper tu. Cine știe pe unde-i fuge corpul când nu ești prin preajmă.

‘’A goddess for everyone and a goddess for no one’’

Mai bine stai liniștit, că numai pentru tine are apetit. Ai un suflet destul de lihnit. Altceva e doar carne de tun, n-o lua de bun. Glumește, zâmbește, trezește-te din nou în aceleași cearceafuri cu ecou de nou. Auzi? Sunt visele care-ți dictează culisele. Miss-ele? Și alea-s interesante. Ce-ar mai fi viața fără competiție? De parcă se măsoară în ambiție prostească de lupoaică? Sau fata asta-i mana cerească? Evident că nu. Nu e chiar un drac fără pic de viață, nu vrea nimeni să-ți vină de hac, dar învață. Să mai lași de la tine, să nu mai dai informații care îi sapă în minte. 

Cum o vezi tu, cu ochi demni de feline, e fragedă, tati, dar rupe din tine! 

Ce zici, Francesca? Mai ai de-adăugat? 

-Ce să zic, frate? Simt că te-a luat. Exagerezi de zici că-i mare lucru în seamă de băgat. E niște sex bun cu scenarii. Nu ținem aici seminarii. Restul e ascuns undeva în castel. N-ajugem la el. E departe. N-auziți?

-Ia ce zice și asta! Natasha, zi și tu ceva! Zi și tu, uite cum ne ține departe de ea. 

-Cie să zîc, apucă și rupie. Mă duare. I-o scorpie.

-Ah, eu cred că ar trebui să ne retragem. Pare periculos. Nu ne place.

-Cine te-a întrebat pe tine, Maria? Nu aveai treabă, de scris poezia?

-Ia hai, mai cu liniște! Unii dintre noi mai și muncește. Cine credeți că vă cucerește pe voi? Eu am treabă. Eu pun haine pe noi. Ce-aveți cu doi? Suntem cinci și ne e cam frică, facem în opinci. Francesca, ce zici?

-Eu zic că vă agitați degeaba. Ne jucăm și noi doar. Apă pe piele. Iar se agită ele și am eu de suferit. Repede voi, că-i rost de jelit. Am treabă și mă rețineți. Stați, așa! Țineți, zise Francesca și rupe din ea, inima toată și-o mică jardea. Luați așa că nu e nevoie de ea aici. 

-Eu nu știu ce să fac cu ea. Poate s-o bag în literatură?

-Io nu știu d-iastea. Io biau. Nu ari alcuol. 

‘’Fighting a war between duty and desire’’ 

-Băi, eu nu o vreau că nu plătește chiria. Și-mi mai și freacă melodia din cap, îmi vine de hac. Sunt un om ocupat. Muncesc în halat.
-Hai, Discordio, ia-o tu și scoate-o afară ca să te mai joci cu noi din când în când, zice povestitorul.
-O scot la zâzanie atunci. Făceți-vă treaba. Mâncați-vă supa. Totu-i degeaba. Hai pa, ia laba! Inima-i alta.
-Bun, acum că am stabilit care-i și situația, zise Francesca și-și linse sângele de pe degete, să adăugam niște picanterii, să simplificăm viața. E cu sex, e cu draci, e cu vampiri, poate un vraci. Craci sexy?
-Craci. Da.
-Di-acord. Creaci.
-Umeri craci, fei.
-După ce terminăm taskurile, vă rog.
-Da, dar eu o să vă dau de gândit. Avem creier pârlit. E mic și lihnit. Îi dăm de gândit. Pândit. Rânjit.

Francesca-și puse tricoul alb, cu pata de sânge care i se tot mărea pe măsură ce mintea-i ardea. Un izvor. Un vulcan. O furtună. 5 personalități și povestitoarea cea bună. În fiecare lună. O săruți de noapte bună. Sau o ajuți să compună. Și-a șasea, și-a șaptea, de dimineață până noaptea. Ce-i mai coace mintea data viitoare? Stai liniștit, că-i ceva cu savoare. Buzele tale cam cer de mâncare. Uită-te-n zare și zâmbește.

Când își bagă ea coada, e rost de poveste.


Dacă vreți să vă ajut să vă deschideți creierul înspre creativitate, vă aștept la cursurile mele de Copywriting. Grupa 9 începe la finalul lui septembrie. Înscrieri aici.

×