Povestea vieții mele, să mor io. Trăiesc o dramă absolută în ultima vreme. Eh, acum când nu trăiesc io dramă? Mă refer, o dramă interioară de data asta.
Pentru oamenii care nu știu, în anul 2017 am scris o carte, se numește Trage-mă-n proză. Am creat pentru voi un link de Wetransfer aici, o să fie valabil cam 7 zile. De atunci mă tot lupt să termin a doua carte, și anume Gașca de Reach. Găsiți aici informații despre ea, cât și texte din ea. Ei, din 2017 până în prezent am scris cam 126 de pagini la ea. Le-am trimis la o gagică editoare super mișto, mi-a dat niște notițe, a zis că mă publică, doar că eu nu am mai făcut nimica de atunci.
Doar că de atunci până în prezent s-au întâmplat foarte multe lucruri, zise ea ca să-și scuze lipsa de scriere de literatură. Am mai scris puțină literatură, dar super basic stuff. Am pe Instagram niște poezii, am mai băgat în secțiunea de literatură de aici niște mizerii, am început seria de Povești de Dragoste Scrise pe Genunchi. Abia ieri, da. Așa este.
Am început colaborarea pe partea de Copywriting cu Shoteria, cu desprevin.ro, Calif, Condimental și mai am și alții, dar nu mă lasă NDA-ul să-i menționez. Nici nu vreau să vă mai spun că am cursurile de Copywriting de 2 ori pe săptămână.
Efectiv, m-am îngreunat cu treabă de să-mi pun și-n cap. Și drama mea e următoarea: când dreq mai am timp să fiu și io scriitor? Că mă laud în sus și-n jos că-s mare creativă, când colo scriu texte despre cabluri, băutură și mâncare. Nu zic că nu-s creative și alea, dar nu la modul ăla boem pe care-l vreau eu.
Acum vine întrebarea din titlu: Eu ce sunt, frate? Sunt Copywriter sau sunt scriitor? Sau Social Media Specialist sau sunt poet? Sunt omul din spatele brandului sau lucrez la brandul meu personal? Să mor dacă mai știu ce personalitate să activez.
De ce? Partea de specialist îmi dă împlinire financiară, dar artistul ăla nihilist din spate e atâta de anoxeric că nu știu cum să-l hrănesc.
Hai că mai bag un căcat de descriere filosofică la selfie-uri, uite și o poezie, poate o poveste d-asta inspirată din evenimente curente din viața mea. Dar e oare suficient? Simt că țin un scriitor într-o cușcă, legat la mâini și la picioare și-i dau artă cu lingurița. În unele zile, parcă-i dau cu furculița. Și zic asta pentru că nu e suficient și se scurge pe lângă. Da, exact. Am explicat prea tare.
Și atunci care-i soluția? Împac partea financiară cu partea sufletească? Dar cum? E vreo soluție aici? Rantul ăsta pare neverending.
Nu am găsit încă o soluție la treaba asta. Și mă doare, vă jur. Mai ales că în fiecare zi creierul meu pune presiune pe mine. Ah, ai zis că azi scrii literatură și nu ai mai avut energie pentru că ai livrat postări, strategii, stories, idei de campanii. De unde să mai scoți și poveștile alea? Din cur?
Iubesc jobul meu și vorbesc mereu cu pasiune despre el. Sunt fericită că am ales calea Freelancing-ului, am oportunitatea să lucrez cu prietenii mei și cu oameni ultra mișto din online. Cursurile chiar mă împlinesc și pe partea de ego, și pe partea de lăsat ceva în urmă. Dar cu artistul ăla, lua-l-ar dreq, ce fac? Îl țin acolo în temniță și-mi cresc valoarea ca specialist? Îl omor și-l dau dreq sau încerc să îmi găsesc timp ca să îl vindec de anorexie?
Nici eu nu știu ce-o să fac. Am început seria asta de Povești de Dragoste Scrise pe Genunchi ca să îl resuscitez. Am nevoie puțin de încurajare și de susținere, de asta scriu și articolul ăsta. Pentru puțină validare, din egocentrism și ca să îmi mai hrănesc și io artistul ăla. Care evident funcționează pe atenție, validare și instant gratification.
