Gașca de Reach

Scaunul preferat al tatălui, unealta perfectă a lui Patrocle, pt. III

Uneori o să fiu fată de treabă și o să vă las aici niște pasaje din următoarea carte. Capitolul ăsta este unul dintre preferatele mele. Pentru cei ajunși mai târziu la petrecere, lucrez la o carte despre influenceri, care se numește ”Gașca de Reach” în care personajul principal este Raluca, o fată care și-a denumit vocea din cap simplu: ”Patrocle”.

Prima mea carte se numește ”Trage-mă-n proză” și o găsiți aici.

—————————————————————————————————————-

Prima parte a articolului e aici:

A doua aici:


Patrocle se juca cu o sfoară din mintea mea.

-Raluca, facem rebusul azi?, zise el îmbrăcat într-un sacou kaki, cu umeri militărești.
-Tu chiar nu vezi că mă grăbesc? Nici nu am timp să respir! N-am timp de copilăriile astea acu!, zise mai răspicat înspre mustăciosul ei excentric.
-Bine, Ralucuțo! Nu te enerva că le găsești tu pe toate! Ține minte, nimănui nu-i pasă de cum arăți atât de mult precum îți pasă ție! Inamicul, da?
-Ce faci, tati, atunci când tu ești cel mai mare inamic al tău? Cum îți calculezi mișcările ca să nu te dai de gol? Cum te adaptezi?
-Fata mea, asta e o întrebare la care trebuie să răspunzi singură!

Se duse să-și facă ghiozdanul în camera de sus și când s-a întors pipa era pe jos. Ziarul răsfirat peste tot pe podea. Iar mustăciosul stătea cu mâna pe inimă și ochii bulbucați. Ca și cum cineva îl pusese puțin la fiert. Se pare că viața l-a pus în oală la foc mic, dar la foc mare spre final.

Patrocle 12

Ghiozdanul îi alunecă din mână, odată cu Patrocle, care pentru câteva clipe, se ascunse într-un unghi îndepărtat din mintea ei. Nu mai era totul atât de greu pe umerii ei, dar în inima ei? O argilă începuse să se formeze și să-i strângă palpitațiile. Era sfârșitul lui și al ei.


Mâna i-a alunecat pe numerele 112 de la telefon. Dar în timp ce suna își dăduse seama că nu putea să plângă. Trupul neînsuflețit al tatălui ei zăcea acolo, în fața ei, iar ghiozdanul ei cu unicorni părea să fie degeaba pe planeta asta. Nu o să o mai bucure niciodată rozul de pe el și nici cornul care ieșea în evidență, de care făceau toți colegii ei mișto cum că ar fi un simbol falic. Facultatea de Psihologie, na! Pentru prima oară tatăl ei era cu adevărat liniștit!


Și de asta trebuia să o facă și ea. Tatăl ei își găsise liniștea, a ei când ar fi venit? În încă 40 de ani pe planeta asta sinistră, populată cu oameni care se plimbă ca niște zombi pe stradă, căutând următorul creier pe care să-l mănânce și să-l distrugă cu gura lor care nu mai tace?


Trebuia să-și găsească liniștea înainte să apuce să aibă un pui de om, asta probabil ar fi făcut-o să se răzgândească. Asta ar fi făcut-o să rămână, i-ar fi dat un scop. Iar să aduci încă o persoană pe o planetă care e moartă de mult e pur și simplu egoism.
Mama dormea la fel de liniștită cu arăta tatăl ei în ultima zi. Doar că mama era o persoană mai simplă, nu avea inteligența lui, dar nu era proastă. Era isteață și talentată, picta foarte frumos.

Patrocle 13


Arăta atât de frumoasă cu pletele ei roșii, care se prelingeau pe halatul cu motive asiatice. Ținea în brațe o pernă verde, pe care câteva dâre de salivă își găsiseră și ele liniștea.
Era timpul. Era un moment oportun.

Hai, Patrocle! În seara asta se întâmplă marele eveniment al vieții noastre!
Dar de ce alegem să facem ce facem fără să desfacem firul mai mult, în mai multe fire, ne ieșim din fire, aruncăm cuvinte subtile, inutile și ne facem des trucuri puerile care ne strică trăirile?


Taci în pula mea, Patrocle și hai să plecăm de aici!

După ce a tras scaunul în cel mai subtil, încet și finuț mod pe balcon, s-a descălțat. Nu mai avea sens să ai bocanci pe lumea cealaltă. Deși, e puțin superfluu și rujul, dar e de dramă. Merge!
Primul pas, al doilea și al treilea a așezat-o fix în spațiul fără margine de oțel. Stătea și admira priveliștea de blocuri gri din fața ei. Într-unul dintre balcoane doi oameni făceau sex, probabil se iubeau. Sau poate era un adulter. Poate era prima oară când făceau sex, în casa aia. Poate nu era nici casa lor.

Cine știe ce se întâmplă în casele altor oameni? Dar nici nu o interesa asta prea mult.

Patrocle 16


O femeie tricota pe unul dintre balcoane, iar pe altul o pisică se uita prin geam, disperată de o gură de aer, de libertate, de 2-3 păsărele cu care să se joace. Se simțea ca pisica aia, disperată să fie liberă. Într-un final.
S-a uitat în jos ca să vadă exact unde o să pice. Dacă chiar calculase bine, ar fi picat fix pe asfaltul din fața blocului, ca o operă de artă pentru trecători.
Să tragă aer în piept și să o facă! Să o facă! Hai, fă-o!, îi șoptea Patrocle, dând din coadă.

Hai, sari! Dar sari și pari la fel de ștearsă ca o femeie din telenovele, fără lovele, dar cu dorința să se lovească, privească și urască doar pe sine! Nu mai bine te arunci pe șine, nu pe mine, nu pe tine, pe toți demonii care stau pe vine?


Taci în morții mă-tii, Patrocle, strigă și nu-și dădu seama că o făcuse cu voce tare. Simțea cum mama se apropie și planul ei nu mai avea sens, dar s-a încăpățânat să se țină de el oricum. Așa îi era firea.

Era timpul să se arunce. Avea la dispoziție maximum 1 minut până ar fi ajuns Mamița la ea. A tras aer în piept și s-a aruncat în gol, dar ceva a oprit-o brusc, urlând ca din gură de șarpe.

-RALUCA! NU POT SĂ TE ȚIN! DE CE, DOAMNE? DE CE ÎMI FACI ASTA?, zise mama ei care-a prins-o fix de-un braț.

Și tot ce-și amintea acum era o gură de pastile și câteva zile petrecute la Spitalul 9.

eee

Vezi, acum ești ca nouă, sau ca cifra nouă! Nici prea-prea, nici foarte-foarte! Poate așa te înveți și te ții mai bine în toarte, șoapte, noapte, încordate fapte-ți umblă prin carte, împarte și cu ceilalți!

Mi-am venit de hac ca să te pui în sac, m-am înțepat în ac și acum o să tac! Poate mă complac și nu mă mai întorc, vreodată ca să-ți facă din suflet roată și să-l învârt, învârt, învârt sub brațele reci ale aceluiași gând! Am plecat de tot, suferi, dar nu pot. Nu pot să îndoi minți moi de copii vioi! Te las, dar mă întorc, când în suflet o să sune și totul o să facă POC! Acum șezi la loc și nu mai simți deloc! Te las, dar ești în stare de șoc.

În seara aia murise cineva. Patrocle a dispărut complet din viața Ralucăi. Și nici urmă de lătrături sau dat din coadă, rime tâmpite sau povești obosite. Pa, Patrocle!


Aici s-a terminat capitolul întreg din carte. Anul ăsta o și public. Citește mai multe despre proiect aici.

Dacă îți place cum scriu, vezi cursurile mele aici. Te pot ajuta să îți dezvolți propriul stil de scris.

×