Confesiuni

Povestea mea de dragoste cu egoul

Unii își expun relațiile pe Interneți, iar alții, alții pun ce au. Cum face fata asta de față cu egoul. Poate nu știți ce e ăla ego, așa că permiteți-mi să vă educ o secundă. Mă scuzați, boala de formatoare asta cu explicatul. După cum spuneam, egoul este un sentiment exagerat al propriei importanțe. Haideți că l-ați văzut pe la alții, îl aveți și voi. Să nu ne dăm după deget, că nu e frumos! Ne vede lumea.

Povestea mea de dragoste cu egoul a început când am decis să studiez în loc să interacționez cu oamenii.

Eu nu am venit să-mi fac prieteni, am venit să învăț

Așadar, pe la 7 ani jumătate a început. Copil fiind superioară mă credeam, vorb-aia. Am observat că învățătoarea îmi dă importanță mai multă mie decât celorlalți copii. Luam note mari pentru că îmi plăcea să învăț. Și acum îmi place. Sunt un om destul de conștiincios. Smirnă, cum spunea bunică-miu. Celorlalți copii le plăcea să se joace, să interacționeze între ei, să facă năzbâtii. Își permiteau să copilărească. Eu nu puteam să fiu așa.

De ce?

  1. Nu îmi plăceau ceilalți copii pentru că nu îmi plăcea că venisem de la Pitești, orașul liniștii absolute, la București, orașul infernului și-al haosului. Voiam înapoi la prietenii mei de acolo. Nu îmi plăcea schimbare. Ah, am greșit timpul. Nu îmi place schimbare.
  2. Aveam impresia că sunt cea mai cea. Deșteaptă, frumoasă, amuzantă, interesantă. Într-un cuvânt superioară. Salut, baby ego! Ce mai zici?

În timpul orelor umblam cu nasul pe sus majoritatea timpului. Contraziceam profesorii, învățam lecții de dinainte, citeam cărțile din timp și-mi făceam mereu temele. Aveam note mari și exagerat de mari. Preferam să nu fiu prietenă cu nimeni. Nu venisem să-mi fac prieteni, venisem să învăț. O să vedeți mai încolo în povestea noastră de ce are relevanță această formulare.

Cu acest baby ego făceam ravagii. Oricine mă supăra primea lovitura teoretică. Adică vorbeam în cuvinte pe care ei nu le înțelegeau. Ce primeam eu în schimb? Bătaie, amenințări, batjocură și eram exclusă complet din grupul de colegi. Am uitat să vă zic că eram cam grăsuță și nu mă scoteau din porecle pe tema greutății.

Mă îndrăgostisem de egoul meu. Îl țineam în ghiozdănelul meu negru cu roz și cu ursuleți. Ne țineam de mână și ne pupam singuri în cur.

-Cine are nevoie de prieteni? Cine, mă? Prieteni? Pfff! Proștii ăia? Nu vezi că ei trag cretă pe nas ca să se îmbolnăvească și să rămână acasă. Nu avem nevoie de asemenea…creaturi, îmi șoptea egoul la ureche în nopțile în care adormeam plângând.

Baby ego se oftica repede, plângea repede, făcea spume, dar la finalul zilei se credea o rasă superioară. Dacă erai așa de superior, Baby Ego, de ce nu te plăcea nimeni? Nici măcar profesorii? Hmmmmm?????

Eu nu vreau să fac doar sex, eu îmi caut o relație

ego 3

Anii au trecut peste mine și baby ego a mai ieșit la iveală în mediile școlare. Dar credeți că baby ego s-a potolit? Nu. Exact ca un Pokemon, a evoluat. Din Baby Ego a devenit Egosnicie. Ce egosnicia? Păi, când ai 19 ani, abia ai dat de sex și arunci peste tot, în gura mare, către alții, că numai proștii fac sex random. Tu vrei relație ca să te căsătorești și să faci o familie.

Egosnicia ne-a adus în unele momente în care am pierdut ocazii de experiențe mișto doar pentru că voiam să fim neveste. Bravo, Baby Ego! Dar bravo și Egosnicia! Sunteți top. Vai de mine!

Vindeam această gogoașă tuturor bărbaților pe care i-am cunoscut la nivel intim. Apoi judecam femeile care nu voiau același lucru. Ce fel de stricate mai sunt și astea? Nu vreți familie? Woooooooooooooooooow, ce lame! Treaba asta s-a întâmplat până super târziu în viață. Eram setată că trebuie să fiu nevastă. Să am familie. Doi copii: Sebastian și Eva. O casă lângă București. Un Labrador maroniu. Eu aș fi lucrat la cărțile mele în timp ce copiii mei blonzi cu ochi albaștri zburdau prin grădină. Aproape o reclamă la Bonduelle.

Ce vreau acum? Să fiu liniștită. Atât. Jur. Să muncesc, să fac lucruri noi în fiecare săptămână, să lucrez la mine, să devin un om mai bun. Nu mai vreau familie, nu mai vreau copii. Nu ăsta e scopul meu pe planetă. Cel puțin așa cred acum. Cine știe? Poate la anul mi se îndeplinește visul ăsta vechiuț cu reclama la mazăre.

Eu nu vreau să fiu influencer, eu vreau să fiu anti-influencer

Altă prăjeală, Ano? Câte mai sunt? Bun, fiți atenți! Liniște puțin că iar o dăm în penibil. Acum Egosnicia a evoluat iar. S-a transformat în VIPego. Da, jur! În punctul ăsta mă credeam deja vreo Sharon Stone. Eram influenceră, domnule! Dar nu eram orice fel de influencer, eu eram anti-influenceri. Mereu îmi băteam joc de toți pentru că eu eram cea mai bună. A mai răsărită dintre reachiști! Cum vă permiteți să vorbiți așa cu o vedetă? Mie mi se viralizează 3 articole de hate pe săptămână. Eu am mai multe views la blog decât Ceușan și alte fashioniste. Eu sunt sus pe nori, voi sunteți joi! Ce țărăni!

Eu nu pun pe profilul meu de Facebook/instagram produsele pe care le primesc pe gratis. Cum adică? Eu sunt mai presus. Nu auzi, domne? Eu sunt vedetă pentru că nu sunt penibilă ca alte influencerițe.

NEWSFLASH! Ana, erai. Erai penibiluță. Dar am crescut noi. Sau?

Eu nu am venit să îmi fac prieteni, am venit să muncesc

ego 4

După ce s-a încheiat perioada cu blogul, după cum știți dacă citiți acest articol, am decis că gata cu influencereală. De pe acum eram altcineva. Eram doar Copywriter, nu mai am eu timp de copilărismele astea de influenceri. Ș-așa eu eram diferită! Eu nu-s vreo pișcotăreasă, ce-aveți? Ați băut apă cu gust de likeuri?

Am început să mă afund în munca mea. Mă rog, în munca altora. Am schimbat câteva agenții pentru că nimeni nu voia un Copywriter cu un ego umflat care nu vrea să își facă prieteni. Și aici am ajuns unde voiam eu să ajungem. EU NU AM VENIT AICI SĂ ÎMI FAC PRIETENI, EU AM VENIT SĂ MUNCESC.

Ăsta e motivul pentru care am plecat din toate agențiile și am decis să mă fac full time Freelancer. Dar în toate agențiile mi se păreau toți oamenii penibili, iar eu eram mai presus decât ei. De ce ar pierde cineva timp pe comunicare când poți să muncești toată ziua ca un robot și să avansezi, să culegi roadele, să te retragi la căsuță și la familie? La revedere! Wow, ce proști sunt colegii mei! Se întâlnesc în oraș să bea și să mănânce împreună. De ce ar face asta? Ca să mai piardă timpul în loc să muncească? Nu, mulțumesc. Eu mă duc acasă, am o prezentare de terminat.

Am uitat să zic că VIPego a devenit Work Ego. Știu că namingul e lame. Atât s-a putut.

Iar acum ce fac? Acum îmi mai explodează egoul când lucrez cu colegii mei și mi se pare mie că eu pot să fac treaba mai bună decât ei. Și încep să le zic: ÎN PRIMUL RÂND ȘTIE TOATĂ LUMEA CĂ LUCREZ CU VOI, CUM SĂ LIVRĂM AȘA CEVA? Dar îl potolesc repede. Discut. Mă calmez și iau decizii la rece. Încă învăț cum să îmi dresez egoul pentru că ani de zile am avut o relație toxică. De la Baby Ego la Work Ego, acum am un Freelancer Ego. Nu știu în câte forme o să mai existe, dar sper să se calmeze dracului că m-a albit.

×