Literatură

Oare am luat și eu virusul din China?

Înainte să citiți, aș vrea să vedeți disclaimerul ăsta. NU AM VIRUSUL DIN CHINA! Textul e inventat. Am citit niște știri, m-am așezat în pat și apoi mi-a venit ideea să îl scriu. Textul este ficțiune pură!


Am zile în care stau cu orele citind știri din întreaga lume. Așa m-am născut, cu o dorință puternică de-a controla tot ce e în jurul meu. Trebuie să știu. Dacă vine Al Treilea Război Mondial peste mine și mă prinde în casă, mâncând terci de ovăz?

Am un ritual. Recunosc.

Am acceptat notificările de la toate site-urile de specialitate. Informația e putere, frate! Noi, în sine, suntem o apă și-o informație. Poate nici nu existăm. Suntem o simulare cu funcționează la 10% și de-aia se topesc ghețarii. Și de-aia ninge în deșert. 

virusul din China 1

Azi de dimineață o știre mi-a atras atenția. Atât de tare încât am început să analizez tot ce am făcut cu viața mea în ultima săptămână. Sunt ghid, vezi tu. Plimb străini de colo-colo. Habar nu am ce fel de naționalități mixte mai sunt și unii. Nici nu mai înțeleg mare lucru din rasele umane. Ne-am corcit toți între noi. Nu ne mai potolește nimic. Decât o calamitate. O apocalipsă. Și fix asta venea!

Potrivit tuturor site-urile mele preferate de știri, venea apocalipsa. Ei nu știau încă. Ziceau doar că au fost niște cazuri izolate prin Statele Unite. Totul începuse în China. Virusul din China! Să dea naiba dacă poți să ai încredere în gălbejiții ăia care mănâncă toate lighioanele pământului! Pfoai de mine! 

Mă așezam la birou. Aveam halatul meu, ăla bunu’, foarte pufos, vișiniu și la fel de uzat ca mă-ta mare în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Hăhă, ce glume fac! Ar trebui să scriu la revistă. Mi-am scos ochelarii imenși din toc și-am început să îmi zgândăr mustața. Așa fac de fiecare dată când mă intrigă societatea și problemele ei. ‘’Gripa chinezească’’, hmm, ce fină îmi e mustața, domne’! ‘’3000 de oameni infectați și 80 morți’’, poate ar trebui să o las mai lungă! VIRUSUL DIN CHINA!

‘’Turist israelian bănuit de virusul Coronavirus’’, mamă de când n-a mai văzut mustața mea o Corona, ptiu! Am terminat de citit toate știrile pe ziua de astăzi. Mă rog, pentru ora asta. 

Să vedem. Să vedem ce mai am de făcut astăzi. Citit știrile matinale. Făcut. Mângâiat mustața. Făcut. Mâncat ovăz. Făcut. Urmează? Mă duc să mă spăl și apoi să merg la colț ca să iau ziarul. Ce știri or mai fi și acolo? Oare bunica încă doarme? Să-i zic și ei de virus? Nu. Probabil că o să se panicheze și-o să cadă iar din pat. 

virusul din China 2

În ultimii 10 ani, după ce am terminat facultatea, m-am mutat înapoi la bunică-mea și atunci am prins gustul știrilor. Nu-s jurnalist. Ce meserie infectă! Scrii știri pentru ăștia ca mine. Eu sunt ghid. Asta meserie respectabilă! Hmm, chiar trebuie să tund mustața! Încep să arăt ca un somn d-ăla imens de apă mică. Sau apă mare. Cine știe. Poate găsesc pe net informația. 

În fine, am o teorie. Stai să merg să pun niște haine pe mine! Tricoul ăsta galben cuuuu pantalonii crem și bocancii ăștia de curte. Vine sfârșitul lumii, nu cred că e nimeni în măsură să judece. VIRUSUL DIN CHINA!

Pe drum, am decis să verific telefonul. Poate au mai apărut updates în legătură cu virusul ăsta care-o să ne decimeze pe toți. Și pe ăștia ca mine, care stau cu bunicile în casă, la 30 de ani, și pe ăia bănoși, și pe copiii răsfățați. Când vine Apocalipsa suntem toți la fel. Iar asta e o veste bună! Sunt fericit. Dansez pe stradă. Calc într-un căcat. Nimic nu e important. Murim cu toții în curând. Pot să continui să mă afund. 

virusul din China 3


-Bună ziua, domnule Boierescu! Același set de ziare?

-Același.

-Dar de ce așa vesel?

-Vine Sfârșitul.

-S-a terminat ”Bravo, ai stil”?

-Nu, domne! AL LUMII! Uite aici, în ziar, pe prima pagină! Nu vezi? Virusul Coronavirus.

-Aaa, păi am auzit că a pornit de la șerpi!

Fake news. A pornit de la chinezi.

-Nu, domne! Virusul e de la șerpi.

-Aaaaa, și chinezii mănâncă șerpi! Mulțumesc, domnule! Să ai o zi bună!

Ajung înapoi în casă și mă întâmpină Bubi. Așa îi spui eu bunicii. E o dulce. Îmi face prăjituri și îmi spune că sunt bărbățelul ei mic. Ce viața frumoasă am! Și mai vine și Sfârșitul! 

Mă așez pe fotoliul meu preferat, cel cu vedere la balconul luminat și încep să citesc primele pagini. ‘’Armata a trimis personal medical’’, hmm pare serios! ‘’În China se construiește al doilea spital’’, wow, la noi am fi murit pe la uși mult și bine! 

Băiiiiiiiiiiii, stai puțin. Stai puțin de tot! Sfârșitul chiar vine. Dar începe cu mine. Vai! Nu, acum a luat și bunica! Trebuie să caut simptomele maladiei pe net. Mă ridic și dărâm pisica de mine, cu tot cu ziare și cu tot ce-mi vine în picioare. Se transmite prin salivă. Aoleu! Prin atingerea mânerelor, a ușilor, a balustradelor. Vai! Poți să ai o răceală simplă. Sau să fie o pneumonie. Băi! Tușesc, dar…

…turiștii ăia gălbejiți, da-le-aș camerele foto de unică folosință pe jos! I-am plimbat în Centrul Vechi. Dar ce căutau? Cum au ajuns aici? Erau deja în București când începuse Apocalipsa? De la atâtea întrebări încep să îmi apară brobonele de transpirație pe frunte. Mă uit în oglindă, mă simt ciudat. Gura e seacă, ochii-mi sunt bulbucați.

Ce-am făcut și de ce am ieșit din casă? Acum o să pic, abia mă țin de masă. Bubi! Vino să mă vezi prăbușit, că știrile astea vorbesc de-un virus nou. Un virus nou-venit. Simt că ia o durere de cap, dar mă țin bine pe picioare, mă țin, da’s firav. Am reușit să m-așez și să mai citesc o știre. Mă ia febra iar, mă doare. Cu fiecare știre sunt și mai infectat oare? Am creierul terci ca un terci de ovăz. Sunt neprihănit. Ce mai caut aici? Să vină Apocalipsa, să ne ia pe toți! Un pic câte-un pic. 

Mă trezesc din delir și sunt la spital. E o altă zi azi. Mi-o iau pe mental. Asistenta îmi spune să-nchid televizorul. Să îmi iau pastilele și să încetez cu glumele. Nu am niciun virus și sigur e fake news. Ajutor! Să mă ajute cineva și pe mine! Jur că-i abuz! Oi fi eu nebun, dar și-a voastră e vina. Oare am luat și eu virusul din China? 


Dacă vă plac poveștile scrise de mine, pot să vă învăț să scrieți și voi câte ceva. Înscrieți-vă la cursurile mele!