Inspirațional

Motivul pentru care te cuplezi numai cu oameni de căcat

Știi cum e când ești la o întâlnire cu cineva și zice că toți oamenii cu care a fost cuplat au fost de căcat? Și tu stai acolo cu el la masă și te gândești ‘’vai, săracul omuleț! Ce bine că am venit eu aici ca să-l salvez din groapă de oameni oribili’’. Ei bine, ar trebui să te gândești la altceva: omul ăsta e și el de căcat. Și înainte să săriți de cur în sus, recunosc că omulețul ăsta cu relații oribile sau măcar deranjante, am fost eu. Da, dacă te identifici înseamnă că și tu ești la fel. 

Și știi de ce? Problema chiar e la tine. Eu am avut super lipsă de încredere în mine, nu îmi plăcea cum arăt, cum gândesc, ce fac, nu credeam că sunt suficient de bună pentru nimeni. Aveam și sindromul impostorului foarte bine îndrădăcinat în mine.

Așa că am mers după o busolă proprie: să îmi demonstrez că pot să fiu cuplată numai cu tipi super frumoși sau realizați în carieră, sau ambele. Pentru că eu am crezut întotdeauna că eu sunt în urmă, că nu merit să fiu fericită, că nu fac mare lucru cu viața mea, că nu sunt chiar așa frumoasă. Așa că aveam nevoie de niște hăndrălăi care să mă valideze constant. Și tot de la ei așteptam să îmi dea ce aveam nevoie: confirmare, siguranță și certitudine. 

Comportamentele mele erau de preaslăvire a partenerului și punerea lui pe un piedestal. Că vai, câte am eu de învățat de el, că vai, dacă el e așa frumos și se uită la MINE! Înseamnă că oi arăta și eu bine, că o fi ceva și de capul meu de căprioară pierdută în spațiu. O mare prostie! 

Toate gândurile astea ne împiedică să vedem semnalele de alarmă ale unor oameni. Dacă și tu gândești sau ai gândit așa deja poți să îmi confirmi teoria asta. Ai avut parte de oameni nasoi pentru că nu aveai suficientă grijă de mintea și de gândurile tale. Pentru că nu ai lucrat suficient la tine.

Și, într-un final, pentru că nu te-ai iubit și ai căutat să fii dublu iubit de persoana cealaltă. Cine știe, poate ai fost tu ăla de căcat de care se plânge fostul sau fosta? 

Mai sunt o grămadă de factori prin care poți să atragi un om total nepotrivit. Poate ești foarte timid sau nu ești în stare să comunici deloc ceea ce simți. Orice ar fi, orice problemă ai avea, ăla-i motivul principal pentru care ai fost și, dacă nu rezolvi ce ai, o să fii cu oameni de căcat.
Hai să vedem de ce!

Reușitele lor le eclipsează pe ale tale. Dar automat dacă ești cu el/ea, ești și tu un om reușit în viață.

Wow, câte face omul ăsta! E un geniu în x domeniu! Ce zeu! O să fac orice ca să rămână cu mine. Poate o să se lipească și de mine succesul lui. 

Situația e așa: reușitele lui sunt ale lui, iar ale tale, ghici ale cui? Doar gândul că ai face orice pentru cineva doar să rămână cu tine îți face rău ție. Imaginează-ți câte se pot întâmpla ca să te afecteze pe tine psihic? Doar n-o să lași un om să te calce în picioare. Uneori facem asta. Dar învățăm din propriile greșeli. 

Pentru că suntem cu toții vai de noi și nu vrem decât să fim iubiți. Dar uităm de valorile noastre.

Drama pe care o creează te face să te simți important. 

Wow, îi pasă cuiva atât de tare de mine încât să își răpească din timp ca să creeze scenarii pentru mine! Înseamnă că eu chiar însemn ceva. Nu-s vai de mine cum credeam!

Da, unii am gândit fix așa. Doamne, cât îi pasă lui Gigicu’ de mine! Uite, se enervează când dau likeuri la pulărăi frumoși. Probabil că mă iubește! Complet neadevărat. E un posesiv, nesigur pe el, care proiectează propriile nesiguranțe pe tine. Probabil că se ia de tine cu likeurile că se simte vinovat că rupe inimioarele în două pe la fetele pornoase de pe Insta. 

Nu te validează dramele. Tu le validezi pe ele, dându-le importanță. 

Validarea constantă pe care o primești te ține în priză.

Ești superbă, frumoasă! Ești deșteaptă! Te iubesc! Ești viața mea! Sau alte treburi asemănătoare. Să nu uităm că primim validare nu doar prin gesturi, sau doar fiind cu o persoană. Poate să vină sub formă de gesturi, cuvinte romantice.

Când îți aduce Gigicu’ flori te simți validată. Doar nu mi-o aduce prostu’ ăsta flori degeaba! Înseamnă că sunt o persoană deosebită.

Newsflash! Ești o persoană deosebită și fără laleaua lui amărâtă pe care probabil că o dă tuturor fetelor fix pe ideea asta. Că sunt impresionate. Lasă-te impresionată de tine.

Also, și reversul medaliei e valabil. Îți aduce iubi o bere, sau ceva ce știe că iubești tu să mănânci sau îți gătește. Vai, ce special sunt și eu! Stai liniștit, că o face tuturor băieților ca să îi impresioneze. Și ai picat. 

Nu zic că nu e un gest frumos. E superb! Zic doar să nu ne bazăm întreaga existență, validare și umflare de ego că primim niște flori de căcat sau ni se face o omletă. 

Chiar și când se poartă de căcat îți confirmă că primești ceea ce meriți.

Deodată superbitatea aia care ne validează simpla existență prin reușite, gesturi, cuvinte și altele începe să se poarte oribil. 

Ei, ce facem noi atunci? E vina mea. Sunt un om de căcat! Știam eu. Așa e! Doamne, ce să fac să îl/o fac să se simtă mai bine? Nu pot să îl pierd. Cine se mai uită la mine care e ca el/ea? 

Doar când am scris gândurile astea m-au luat nervii. Și Ana asta de se laudă aici cu self-awareness, self-care a gândit și procedat fix așa. 

Ghici ce? Când iubi se poartă oribil, nu e vina ta. Poate a preluat un model din familie, așa a văzut el că sunt relațiile, cu țipete, cu crize, cu spart lucruri. Poate e plictisit de relație și nu știe cum să scape de tine mai repede. Sau cine știe, poate chiar e un psihopat și așa se distrează el. 

Poate să fie și vina ta, dar dacă e, cere-ți scuze și asumă-ți consecințele! Dar nu te ruga și nu te denigra și nu face nimic care să denote că mori fără celălalt. Că nu mori! Crede-mă pe mine! Uită-te la mine. Trăiesc bine mersi.

Nu te placi deloc pe tine, dar te aștepți să umple celălalt golul ăsta

Trebuie să subliniez ceva aici. Neapărat! Pentru că și eu sunt vinovată de acest comportament. Nimeni, dar nimeni nu o să înlocuiască dragostea pe care nu o ai tu pentru tine, sau pe care ar fi trebuit să ți-o dea un părinte când erai copil. Să cauți ambele treburi într-o relație e ca și cum chiar vrei să ducă dracu’ din prima relația aia. 

Nu o să găsiți asta în nicio persoană decât în voi! E o presiune prea mare pentru un alt om să te iubească dublu. Oamenii sunt grăbiți, ușor de speriat și nu îți datorează nimeni nimic. Am mai vorbit noi despre asta. 

Bun, ce am învățat de aici? De ce toți oamenii cu care ai fost erau de căcat? Aici chiar e vina ta. 

Și vreau să subliniez ideea aia străveche cu cine se asemănă, se adună.

Află care-ți sunt neajunsurile și luptă pe toate fronturile să le repari! Există tot felul de psihopați, liberi pe stradă, prin cluburi, pe tinder și pe mai cine știe pe unde, care chiar își caută oameni nesiguri, de pe urma cărora să profite în te miri ce feluri. 

Repară-te pe tine și nu o să mai ai experiențe cu oameni de căcat, în relații mă refer.

Și dacă vrei să afli ce e în neregulă cu tine, primul pas e SFÂNTA TERAPIE. 

2 comments

  1. Sincer, mi-ar placea si o serie de articole despre relatia ta cu Iustin. Stiu ca ati fost mai mult timp impreuna si as fi curioasa cum ai scrie despre asta. Poate o bagi la partea de literatura. Poti povesti cu siguranta totul anonim, fara sa se inteleaga ca este despre el. Te pup si succes!

Comments are closed.

×