Advertising

Mi-am făcut tiktok ca să educ o generație

Anul trecut mergeam în vizită des pe la prietena mea boss lady, Andra. Mi-a arătat o aplicație pe care ne pierdeam cu orele și râdeam de ne crăceam. Numele ei era și este tiktok. Părea o mizerie completă la prima vedere. Asta până când te prinde. Și nu-ți mai dă drumul. Întâlnirile noastre decurgeau la fel. Veneam la ea, ne povesteam viețile, făceam caterincă de probleme și apoi cură de tiktok. Ore întregi până ne lua somnul.

Am început mai întâi să fim lurkers. Aveam cont, dar nu postam nimic. Apoi am început să înțeleg aplicația mai bine și mi-am făcut curaj să postez și eu clipuri. Și, ca pe orice aplicație care se respectă, primează clipurile cu pisici. Am pisici, mi-am zis. Haide să pun clipuri cu pisici. Se viralizau relativ ușor. Bun. Astea merg. Dar dacă-mi bag fața? Unele merg mai ok decât altele. Bun. Nu merg clipurile în care nu e filmarea clară. Am înțeles.

Ore întregi petrecute pe endless scroll m-au prins. Eram hooked. În zilele libere făceam un slalom între cele 3 aplicații îndrăgite: Facebook, instagram și apoi tiktok. Mă uitam la clipurile virale și mi se păreau multe niște mizerii. Puștoaice dezbrăcate pe care le înjurau băieței de vârsta lor. Băieți mici care-și puneau clipuri fără tricou. Cocalari și viața lor. Bunici rătăcite ale căror clipuri se viralizau pentru că erau ultra ultra cringe.

Și mai aveam o categorie: content creators. Am dat follow pe capete la oamenii amuzanți. Se vedea că depun o grămadă de muncă în tiktokuri.

Am decis că e o rețea de socializare neexplorată. Oare ce pot să fac aici ca să make a difference? Ca să mai creez și o altă comunitate în afară de Instagram și Facebook? Dar cum? Haide să citim mai departe că vă zic imediat.

Oamenii urăsc tiktok, dar nici nu vor să contribuie

Când am început să testez tot felul de clipuri și să le pun la stories, ba pe Facebook, ba pe Instagram, am primit o serie de reacții negative de la oameni cu vârsta între 25-34. Wow, dar aia e o aplicație de copii! Mamă, ce penibil, te-ai apucat să faci d-astea la 30 de ani? Super lame că folosești aplicația aia! Ce dracului e mizeria aia? Kill it with fire! Cred că ai prea mult timp liber!

Din fericire, nimic din ce au zis oamenii de mai sus nu e adevărat. Nu e o aplicație de copii, ba chiar publicul țintă s-a expandat ca grâul. Există și pensionari, și millennials, și gen Z. Sunt o mie de glume cu generația anilor 90. Aplicația e folosită de branduri, de actori, cântăreți, ba chiar și de profesori. Există chiar și o profă de mate care are o comunitate imensă pe tiktok.

Lucrurile se schimbă și nu ar trebui să rămânem blocați cu capul în propriul fund.

Dacă urăști cum e aerul din tiktok, de ce nu vrei să contribui? De ce nu muncești ca să aduci ceva mai bun decât ce vezi?

Există și kanker pe tiktok, dar nu e totul așa

Nu vreau să vă amintesc cum eram noi de penibili pe hi5, pe Myspace sau la începuturile Facebook-ului. Hai să fim serioși că dacă aveam noi tiktok în anii 2000 erau tot felul de clipuri tâmpite cu noi. Să nu vă aud! Da, contentul de pe tiktok e de la cringe la genial. Dar ce e pe Facebook? Ce e pe Instagram? Ce e pe orice platformă? Nu e peste tot la fel? Nu ești în stare să triezi informația? Atunci închide calculatorul și stai în grotă.

Ce e super mișto la tiktok este că există tot felul de comunități și nișe pe care le poți explora. Mai ales ca să promovezi un brand sau pur și simplu să educi o comunitate. Secretul este să găsești o strategie. La care, sincer, și eu încă lucrez. Testez, aplic, repet.

Momentan merge ce am decis să fac de acum încolo.

Învăț copiii să le placă să citească, să scrie și cum să-și controleze emoțiile

tiktk 2

Direcția pe care am pornit este una educativă, dar folosindu-mă de tehnici, trenduri, edituri, tranziții, dansuri și alte chestii populare pe tiktok. Vreau să învăț copiii cu vârste între 10 și 19 ani că cititul, scrisul și învățatul nu sunt lucruri oribile. Sau cel puțin să le ușurez puțin treaba.

Am postat până acum 3 clipuri educative:

Cum să înveți orice text pentru bac în 7 pași simpli

Rezumat de opere literare într-un minut: Partea 1 – O scrisoare pierdută.

Cum să calmezi un atac de panică în 5 pași.

Pe aceste 3 serii voi merge și în viitor. Momentan merge treaba. O să adaug și alte clipuri de genul:

  • cum să citești o carte până la capăt și să-ți placă;
  • 5 cărți pe care să le citești și să nu te plictisești;
  • cum să faci rezumate în 5 pași simpli;
  • cum să scrii o poveste în x pași simpli;

Când crește comunitatea o să adaug și puțin din viața mea pe partea de Copywriting, Creative Writing și glume mai multe despre mine. Dar momentan vreau să cresc. Mai vreau, în viitor, să încep să le explic copiilor cum să își aleagăfacultatea, să le explic ce e și Publicitatea și ce e literatura. Vreau să fac multe!

Basically, ideea mea este să creez content care să ajute, să educe și să dea un zvâc spre dezvoltare intelectuală generației tinere.

Momentan contul meu arată cam așa:

Am un clip cu 150k, unul cu 10k și mai am câteva care au mers bine.

De ce tiktok merită încercat de orice om care vrea să educe/să își crească brandul personal

Generațiile mai tinere sunt receptive la nou. Și poate e cazul să venim puțin peste ăștia mici în tiktok ca să creăm un val nou de millennials care folosesc Internetul pentru mai mult decât clipuri cu pisici și banana bread. Think about it! E o piața neexplorată. Încă funcționează algoritmul și ai o expunere destul de măricică. Îmi amintește de Youtube pe la începuturi când puneai orice mizerie și bam strângeai 2k views dintr-un foc.

Profitați, oameni buni! Nu mai fiți închiși la minte. E un mediu care merită studiat, testat, explorat. E un mod nou de-a crea o comunitate, de-a ne schimba și publicul țintă, sau de-a adăuga unul nou cel existent. Go for it!

Apropo, dați-mi add pe tiktok dacă vă faceți. Send me videos, sunt mereu acolo, în explorare. Mă găsiți cu numele anamariagheo13.


Dacă vreți să vă înscrieți la cursurile mele de Copywriting, duminică este ultima zi. Da, am decis să lungesc perioada. Vă puteți înscrie aici!

Azi termin grupa de Creative Writing. Și pe 29 iunie încep grupa următoare. Înscrie-te tot aici.

Atenție! Când primești mail de la mine, te rog, menționează la ce curs te înscrii!

×