Confesiuni

Mă mai las și mă mai apuc mult de țigări?

Scriu textul ăsta în sevraj de la țigări. Este deja a 20-a oară când mă las. M-am lăsat de 3 ori în pandemia asta doar. Băi, ce am eu și nu au alții? Draci pe mine? Personalitate adictivă? Lipsă de voință? M-am lăsat de fumat și 2 ani. M-am lăsat și 6 luni. Și 2 săptămâni. Am citit cărți, mi-am pus aplicații ca să îmi dau guilt trip. N-a mers. Am mărit durata și intensitatea antrenamentelor. Am mâncat mai puțin. Sau am mâncat mai mult. Am făcut mai mult sex. Mai puțin. Ce naiba nevoi stupide și mecanisme idioate de descurcare a realității are creierului meu de nu e în stare să scape de obiceiul ăsta?

Că nu am bani de să-mi pun în cap. Și mai și fumez toate mizeriile de domnișoare de Nuba. Sunt atât de umană încât chiar cad așa pradă tuturor dorințelor și nevoile inventate de alții ca să facă bani pe cârca oamenilor cu personalități adictive? Îmi pocnește capul când îmi dau seama că pandemia asta m-a făcut să mă las și să mă apuc de țigări deja de 3 ori. Acum e a patra oară când decid că gata. Aseară am vrut să fiu sigură așa că am sudat vreo 8 țigări în timp ce vorbeam cu una dintre prietenele mele apropiate la telefon. I-am și zis: fumez acu toate astea ca să nu încep săptămâna cu țigara în gură.

E bine că am luat decizia asta. Că acum scriu articolul de față uitându-mă din când în când la pachetul de țigări de pe etajeră. E roz. E puțin penibil. Poate îl fumez pentru că am impresia că mă calmează? Dar mă calmează pe mine vreodată ceva? Da. Trebuie să fie un șir de acțiuni. Mâncat ok, somn, sexuț, apică, sport, stat la soare 30 de minute, bifat lista de taskuri și să se întâmple ceva care să mă facă să mă simt în viață.

Poate d-aia fumez. Ca să-mi amintesc că nu sunt nemuritoare, sau vreo zeiță cum mă mai apucă pe mine uneori când am ego trip-urile mele clasice. Măcar o dată pe săptămână am impresia că-s vreo zeitate pentru care oamenii ar trebui să țină post de cât sunt io de importantă. Ferească să fiți o secundă în capul meu! Țigările potolesc creierul. Alcoolul îl îneacă. Altele-mi dictează valurile din minte. Și uite așa, când le combinăm, mintea mea pare un loc în care chiar e ok să-ți întinzi șezlongul și să te relaxezi. Evident că toate obiceiurile astea țin loc de alte lucruri de care am nevoie.

Cum ar fi să mă întorc la terapie. Cum ar fi poate mai multă iubire și înțelegere pentru mine. Sau să fiu mai productivă. Să visez mai puțin. Să muncesc mai mult. Dar nu, eu vreau să fumez bețe colorate pentru că-mi place gestul, design-ul și să trag fum în mine ca să-mi imaginez că sunt o artistă d-aia fițoasă dintr-un film. Toată misterioasă cum trag din țigară în timp ce dinții mi se îngălbenesc pe zi ce trece. Bravo mie! Mare boemitate! Mare zeitate!

FUMATUL NU TE FACE COOL! FUMATUL NU TE FACE COOL! FUMA-aoleu, am nevoie de-o țigară.

Haideți să vă povestesc care e tehnica mea prin care mă las de fiecare dată, poate o să ajute pe cineva. Pe mine aparent trebuie să aplic o tehnică mai dură sau cine mai știe. Că deja simt că nu mai contează.

LASĂ-TE DEODATĂ

Pentru mine merge treaba asta. Decid că din data nu-știu-care stau fără țigări măcar o lună. Și de obicei rezist luna aia. Iar acum vine disclaimerul: rezist luna aia dacă nu am nervii întinși la maximum și nu se petrece vreun eveniment negativ major în viața mea. Am stat și un an fără vreun incident de genul. Așa că recomand. Depinde aici și de coping mechanisms. Eu am scris pe frigider tehnica mea de 3 zile despre care am mai vorbit și în alte articole. 2 zile distructive și o zi departe de oameni. Și apoi sunt fresh as a daisy. Din nou, nu știu cât de healthy este sau cât o puteți face și voi. Dar la mine merge. UNEORI.

țigări 1

Schimbă obiceiuri

Mie îmi vine să fumez de fiecare dată când beau alcool. Dar mai fumez și când vorbesc la telefon și discut business sau dezbat subiecte importante. Asta pentru că orice care mă ține în tensiune și pare important îmi dă anxietate. Dacă fumez în timp ce discut mai uit de ce se întâmplă în mintea mea.

Evident, țigara aia după sex. Am mai fi oameni fără ea? Țigara de la cafea? Doamne, e sfântă! Eu mai am treaba aia cu taskurile. Cum termin un task, cum fumez o țigară. Ca un soi de reward system.

În loc să fumezi o țigară după sex, bagă un baton proteic. Sau o banană. Da, deja simt toate glumele aici. Sau în loc să fumez la cafea, bagă o vitamină. Mai citisem o situație cu un elastic, să te tragi de el de câte ori simți nevoia să fumezi. La cât simt eu nevoia, mi-aș învineți mâinile. Da, pentru că aș purta la ambele mâini.

Și sincer, acum citind acest articol, îmi dau seama că e vorba de perioadă a vieții, de voință, de anturaj, de cât stres primești, de cât ești tu dispus să te schimbi. Niciun articol, nicio carte și nimic n-o să convingă mai tare decât tu pe tine. If you want to, do it.

Sidenote: Îmi place că de când am început să scriu articolul ăsta, până când l-am terminat eu m-am apucat iar de fumat. E foarte amuzant cum vă zic vouă cum să vă lăsați și eu nu am rezistat decât 2 zile. Baftă, tati!

Am aplicat tehnica mea, dar m-a izbit în freză un stres financiar de nu am mai știut ce e cu mine. Așa că ghiciți ce? M-am micționat frumușel, ca o doamnă, pe tot programul meu și acu fumez iar.

Singurul sfat valid este că lăsatul de fumat trebuie programat. Cel mai nasol e să te lași de fumat deodată cu alte activități. Gen te lași de fumat când vrei să ții dietă, sau când ești în sesiune, sau când ai multe lucruri de făcut. Progamează-l! Am fost atât de bipolară în acest articol, încât simt că trebuie s-o sun pe Liliana să îmi mișc corpul la terapie asap.

Cred că tot articolul e mai degrabă un mood întreg pentru toți cei care încearcă să se lase de fumat. Îmi pare rău, oameni buni! Îmi fac aici public shaming că nu am reușit.

Mai am oameni chinuiți de viciul ăsta pe care nu îl susțin deloc și cu care îmi este rușine maxim?

×