Confesiuni Inspirațional

Lumea online-ului nu are nicio treabă cu realitatea

Am trăit foarte mult în online. Încă de pe la 10 ani de când am avut acces pentru prima oară la Internet. Am trăit enșpe milioane de discuții, hatereli, scandaluri și drame idioate. Să vă explic ce-am învățat în ultimul timp? Ce se întâmplă în online nu are treabă cu realitatea. Nici pozele pe care le punem, nici statusurile, nici glumele, nici stories, nimic. Sunt doar o mică parte din ce se întâmplă cu realitatea cuiva.

Am citit la un moment dat un studiu care zicea că pe Instagram ne punem într-adevăr viața. Doar că acolo e viața ideală. Unii au numai poze din vacanță, chiar dacă ei sunt work from home de o mie de ani. Alții își pun tipurile de mâncăruri și beri artizanale, pozele cu pisici. Alții poze cu odrasele. Dar totul e îmbrăcat într-un ambalaj așa frumos de parcă totul e perfect. Nu ne dăm seama cât de toxic e Internetul pentru toată lumea pentru că unii dintre noi îl folosim ca hobby, sau ca mod de-a ne calma anxietate. Pe când alții, cum sunt eu, ne facem o meserie din asta.

Ca un om de online de foarte mulți ani am trăit și bune, și rele. Dar am trăit atâtea situații enervante pentru creier încât am decis să funcționez pe regim Turn off notifications pe toate platformele în afară de mail. De acolo îmi vin taskurile și pe asta aș vrea să mă concentrez.

După cum spuneam în articolul ăsta, în care povesteam despre povestea unui fake influencer, și după cum am spus în nenumărate rânduri, nu mai am scopul de-a deveni faimoasă, nu am nevoie de fani și nici să-mi trimită vreun brand ceva care să promovez pe Internet.

Sunt aici doar ca să educ pe partea de Copywriting, să fac 3-4 glume, să povestesc experiența vieții mele și să muncesc. Felul în care folosesc Internetul în prezent este ca să mă promovez pe partea profesională și ca să îmi prezint condeiul. Dacă reușesc să mai fac și o glumă bună pe lângă, e bine. Dacă e proastă, îmi asum. All is fair in love and shitposting.

Dacă fac o mizerie în online, mi-o asum cu capul sus forever. Fiindcă asta sunt în momentul ăsta al vieții mele și nu îmi este rușine de nimic.

Dacă ați citit articolul meu cu 2019, v-ați dat seama că nu am o problemă cu transparența. Că am trăit, ca noi toți, multe situații neplăcute, care nu m-au transformat într-un om mic și rău, cum eram oricum înainte, ci m-au făcut să realizez că viața e scurtă de tot. Viața chiar e o serie de evenimente random. Singurul tău task important este să alegi cum trăiești fiecare eveniment. Pentru că tot comportamentul tău trezește o serie de alte evenimente.

Acum că am minimizat experiența pe planetă a tuturor oamenilor și-am transformat-o într-un joc de probabilități, să vorbim despre subiectul principal. Că nu sunt eu ăla. Nu de data asta.

Internetul nu dictează ce se întâmplă în viața noastră reală

Sau cel puțin nu ar trebui. Evident, ne-am creat cu toții o personalitate specială pentru vastul Internet. Dar vă garantez că există pe planeta asta oameni cărora nu le pasă de scandaluri din online, care nu stau să pună 10 mii de stories pe Instagram și care sunt efectiv niște fantome în online, dar trăiesc bine mersi. Vă jur că există! Nici mie nu mi-a venit să cred. Dar mi-am dat seama că oamenii ăia sunt mai liniștiți și super wholesome.

Ca om care s-a certat tot cu Internetul, a creat o serie de drame de câteva și apoi s-a uitat la planeta online cum arde, vă zic: consumă foarte multă energie toată treaba asta. De asta am minimizat hatereala. Pierzi o grămadă de timp certându-te în comentarii cu oameni pe care dacă-i vezi face to face nu prea ai același tupeu, nu mai ești așa de tare în gură.

Și altceva, chiar mă gândeam zilele trecute să scriu un articol super feelingos despre povestea din spatele postărilor. Am tot analizat asta de-a lungul anilor. La mine, la prietenii și prietenele mele, la joburi, peste tot. Ce vedeți nu sunt doar poze sau articole sau piese. Totul are context.

Pun poza asta ca să vadă ce bine mă simt fără el/ ea

Postez acest articol ca să știe cât m-a rănit.

Scriu și eu acest status despre viața mea ca să arăt tuturor că încă exist pentru că nu am mai postat de o mie de ani.

Pun gluma asta ca să primesc validarea de care am nevoie ca să îmi încep ziua bine.

Unii oameni, printre care și eu, dau refresh la likeuri, shareuri și alte căcaturi. Acum nu o mai fac așa de mult ca înainte. Pentru că nu îmi mai iau dopamină de la shareuri și likeuri. Nu mă ajută cu nimic. Nu-mi fac curat în casă. Nu mă iubesc. Nu-mi plătesc chiria și nici nu mă țin de mână să-mi spună că totul e bine. Nu mă duc de mânuță la terapie. Nu ajută cu nimic validarea asta.

Postările noastre afectează alți oameni

Mai fac și eu câte o glumă care e înțeleasă greșit de toată lumea și încep să-mi sară oameni în cap. Dar nu neapărat vorba despre asta. E vorba și despre perfecțiunea pe care o manifestăm în online. Cu felul în care ne mândrim cu reușitele noastre și vorbim mai rar despre insuficiențe și probleme. Doar de ce să vorbim despre astea? Eu am decis să sparg bariera cu partea negativă și atunci când mă simt oribil să le zic oamenilor: dap, mă simt oribil. Am burnout, sau iar m-a luat depresia, sau mi-a explodat tenul și e plin de coșuri. Pentru că știți de ce? Nu e mare lucru.

Ne-am săturat să vedem cu toții filtre, poze perfecte cu noi pe plajă, cu familiile noastre minunate, cu ținute scumpe, cu vacanțe. Ar trebui să părem mai puțin inabordabili. Nu ar trebui să ne dorim viața perfectă. Pentru că nu e deloc așa. And that’s the fucking beauty of it.

Nimic nu e capăt de lume decât momentul ăla care chiar treci acolo.

Bine, aici fac un mic disclaimer. Când e vorba de cazul lui Colo care instiga la abuz de minore, acolo se sparge bariera Internetului în realitate. Orice caz extrem de genul sparge orice barieră. Articolul de față nu spune că online-ul nu este real, mai ales în cazuri de genul, ci spune că online-ul nu ar trebui să te afecteze atât de tare, nu ar trebui să te obsedeze. Nu ar trebui să pierzi atât de mult timp pe el, cu drame, discuții, certuri, nu ar trebui să îl iei drept un etalon pentru perfecțiune.

Este un mijloc de propagare a informației? Da. Creează workforce? Da. Te ajută să te promovezi? Da. Găsești uneori lucruri amuzante, care-ți fac ziua mai bine? Da. Comunici pe el constant cu tine și cu prietenii tăi din jurul lumii? Da. Poți schimba mentalități și poți mobiliza mase mari de oameni cu el? Da. Aici e și bine și rău.

Dar on the down side, creează dependență. Creează așteptări false. Transmite mesajul perfecțiunii. E un propagator de fake news, certuri, opinii tâmpite și ură nejustificată. Îți mănâncă din viață. Te programează să înlocuiești tot ce-ți oferă cu iubire, interacțiune umană reală, conexiune și afecțiune.

Ca orice, are și părți bune și părți rele. Noi trebuie să înțelegem că nu putem trăi în online mai mult decât offline.

Iar dacă voiați o concluzie, cam asta e.

×