Confesiuni

Jurnal de Carantină, ziua 6-7-8: izolarea mi-a trezit depresia

Am decis să scriu un articol pe zi despre ce fac eu în această carantină auto-impusă. Seria asta de articole are ca scop informarea, liniștirea și distrarea tuturor.

Dacă nu ați citit celelalte 4 articole, vi le las mai jos:

Dacă mă citiți încă de la începuturi, știți că anul 2019 a fost o perioadă dificilă pentru mine. În perioada aia depresia a pus stăpânire maximă pe mine, acțiunile și pe viața mea. Mă simțeam în siguranță doar între patru pereți. Acum nu mai e cazul.

În tot acest an mi-am ținut depresia sub control cu un program riguros. Aveam propria mea Sfântă Treime: terapie, sală, alimentație. Ei bine, terapie nu prea am mai făcut ca înainte. La sală nu merg. Chiar dacă fac acasă aproape în fiecare zi ce zice Pamela Reif. Și alimentația s-a tot stricat în ultima vreme.

Drumul meu interior și exterior în ultima vreme a fost zdruncinat. Îmi propusesem la început de 2020 că ies, cunosc oameni și devin mai sociabilă. Începuse să îmi iasă și apoi a lovit virusul. Implicit a venit și depresia.

Mă obișnuisem cu Sfânta Treime. Cursurile de Copywriting le țineam la sediu. Făcusem PFA ca să îi onorez memoria bunicului. Aveam contabilă și avocat. Plăteam totul la zi. Aveam clienți și totul mergea strună. Apoi a lovit depresia.

Am rămas cu toate astea. Doar că au plecat clienți, nu am mai avut așa mult succes pe partea profesională și m-am trezit dezamăgită de mine. De situație. De faptul că nu am putut să prevăd. Nu am avut gândire în situație de criză. Am mers pe emoție. IAR.

depresia 1

Începusem să devin om.

De ce nu am mai scris în ultimele 3 zile pe blog? Pentru că am trecut printr-un vârtej emoțional mai rău decât trece primăvara acum. Am mâncat prost. Am băut alcool și am fumat țigări.

Mi-am pierdut astea 3 zile fiind complet neproductivă. Am oscilat între Instagram, Facebook și Tiktok de parcă mă plimbam prin parc. Nu am dormit cum trebuie. Mă simt oribil.

Nu pot să citesc nimic. Singurele lucruri pe care am reușit să le fac a fost să mă țin de sport și să muncesc. Atât. În rest, nu mai înțeleg nimic. Nu știu dacă e joi azi. Poate e duminică. Nu știu când e zi sau noaptea afară. Starea mea de agitație se prelinge prin mânecile tricourilor de casă ca și cum ar fi transpirația de după un HIIT serios.

Sunt toată o agitația și-un pahar cu cafea. Astăzi nu pot să dau sfaturi fiindcă sunt ocupată să mă ridic de pe jos. Trăiesc un relapse total, o răscoală a depresiei.

Pot doar să spun ce urmează să fac în următoarele 2 săptămâni.

Planul este așa:

  • Plan alimentar fără porcării, comenzi și alcool. Adică 2 săptămâni de sport și control atent al alimentației.
  • Țigările le-am aruncat deja.
  • Mai puțin timp petrecut scrollând pe Interneți. Doar seara după ce am terminat tot.
  • Forțat să citesc niște literatură.
  • Să o dau înainte cu sportul.
  • Să filmezi dracului cursurile alea video de Creative Writing.
  • Scris o dată la câteva zile pe blog măcar.
  • Afundat în muncă. Lansăm un proiect nou curând. Stick around.
  • Introspecție.
  • Focusat pe cartea nouă.

Unele ore mă prind doar stând. Nu pot să fac nimic. Nici să mă duc la baie. Stau pe marginea patului și mă gândesc la toate lucrurile pe care nu mai pot să le fac. Pe care mi-ar fi plăcut să le apreciez mai mult. Încep să mă gâdesc la cât de fragil sunt ai mei. Cum ar fi fost situația asta pentru bunică-miu dacă mai trăia. Oare ar fi fost mândru de mine?

Răscoala depresiei? Gânduri nerezolvate. Situații neîncheiate. Același gust amar din 2019. Ce 2019? Așa mă simt de când mă știu cu perioade scurte în care am fost fericită sau echilibrată. Abia găsisem un echilibru. Și l-am pierdut. Cum uiți jucăria preferată în curtea școlii. Când te întorci ori n-o mai găsești, ori e murdară și nu are o ureche. Așa mă simt. Ca jucăria aia. Așa a trecut timpul peste mine. Și peste ceea ce sunt.

De fapt, ce mai sunt? Mai sunt ceva decât un animăluț prins între patru pereți? Am făcut 30 de ani și pot să spun cu mâna pe inimă că nu știu nici ce e dragostea. Habar nu am. Am funcționat pe baza instinctului. Nici nu am cunoscut afecțiunea și implicarea vreodată. Dar nici nu știu să ofer.

Nu știu neapărat cum să fiu prietena cuiva. Uneori ofer prea mult, alteori prea puțin. Sunt egoistă.

depresia 3

În fond, ce știu să fac cu adevărat decât să scriu? Sau să vorbesc încontinuu? Uneori foarte prost, alteori bine.

Nu fac decât să mă învârt în patternuri comportamentale din frica să nu repet istoria familiei mele. Și apoi vine terapeuta și mi le destramă pe toate. Și mă lupt cu toate gândurile, obiceiurile și spinii adânc băgați în pielea mea. Îi scot unul câte unul la fel cum obișnuiam să scot ochii oamenii care încercau să mă iubească.

Depresia vorbește iar. Ea tastează. Ea gândește. Ia decizii. Apoi lovește. Și dă și în ea, și în mine. Și în oricine vrea să se combine.

Zumzet de gânduri. În tot haosul ăsta mai afli câte o știre. Mai dezinfectezi un măr. Te gândești de cel puțin 5 ori pe zi că mai bine mori decât să trăiești în acest calvar. Un scenariu apocaliptic nu începe pe străzi. Începe în mintea ta.

Nu e liniște acum. Dar mă strofoc să îi fac pe toți din mintea mea să tacă. Poate-i bag și eu în izolare. Ia, fiecare la casa lui! Ce-i cu haosul ăsta? Mă plimb cu mașina rațiunii și țip la ei.

Vă țin la curent cu starea mea de-a lungul acestei situații. Sper să reușesc să o reglez. E super haos în interiorul meu. Sunt ultra ipohondră și agitată 90% din timp.


Dacă și tu te simți la fel de agitat/ă, recomand să vorbești cu un specialist. Recomand Mind Experience.

Apropo de cursurile de scris, grupa a doua începe astăzi. Dar mai ai timp să te înscrii la grupa a treia care începe peste o lună.

×