Confesiuni

Jurnal de Carantină, ziua 9: nu mai găsești cartea mea în Cărturești

Am decis să scriu un articol pe zi despre ce fac eu în această carantină auto-impusă. Seria asta de articole are ca scop informarea, liniștirea și distrarea tuturor. Adică și a mea că am pierdut 2 clienți deja și trebuie să îmi iau gândul de la lucruri negative de genul.

Citiți mai jos restul articolelor din serie:

După realizarea de ieri că sunt într-un fel de depresie am decis să acționez, așa că ieri a fost prima zi din ultima perioadă în care m-am mobilizat să fac tot ce e nevoie ca să ies din gândurile mele. A funcționat oarecum.

Dar am decis să mă focusez pe ce am de făcut, să fac sport și să încerc să mă relaxez seara după ziulica lungă de muncă. Altceva nu am ce să fac.

Apropo de scriitori depresivi, până una alta, cartea mea, Trage-mă-n proză, nu mai există la Cărturești. E sold out. Momentan nu cred că o să mai existe tiraje, având în vedere situația din țară, lume.

Am găsit eu o soluție pentru voi, toți, care tot dați click pe linkul de pe Cărturești: puteți cumpăra versiunea mai ieftină direct de la mine.

CUM CUMPĂR ”TRAGE-MĂ-N PROZĂ”?

Pasul 1: Îmi dați un mail frumos la anapebune@gmail.com. Să aibă mesajul ”Cumpăr cartea pdf”. Asta așa ca să știu să diferențiez de mailurile de muncă.

Pasul 2: Vă trimit un IBAN. Dați 35 de lei. Deci mult ieșiți mult mai ieftin decât dacă o comandați.

Pasul 3: Vă trimit factura și pdf-ul.

Pasul 4: Îmi dați un mail cu părerea voastră. Evident, pasul ăsta este opțional.

Despre ce e Trage-mă-n proză?

Este despre un gagiu, Victor, care e scriitor, bețiv, misogin, enervant și hipster. Victor al nostru rămâne fără inspirație, dar prietenul lui, Alex, aka și editorul lui, îi sugerează să își instaleze o aplicație de întâlniri amoroase online. Una dintre alea super populare. Abia atunci începe distracția și roller-coaster-ul emoțional.

La final aflăm cine scrie de fapt cartea.

Cam astea-s citatele cele mai tâmpite pe care am decis să le extrag pentru voi:

Trage-mă-n proză 1
Trage-mă-n proză 4
Trage-mă-n proză 3

Știu că e un articol strict publicitar și deloc emoțional, dar trăim vremuri fucked up în care fiecare om trebuie să scoată în evidență fiecare skill din ogradă. Asta vă recomand și vouă, apropo.

Cunosc foarte mulți oameni cărora le e rușine să se promoveze pe i, dar o fac cu ușurință pentru ceilalți. Bro, în primul rând noi stăm cu noi pentru restul vieții. Noi ar trebui să fim clientul prioritar în promovare.

Dacă nu ne mândrim cu produsele și serviciile noastre, apăi nici ceilalți n-o s-o facă.

ALT MOMENT PUBLICITAR! DA, ȘTIU! E CRIZĂ ECONOMICĂ, BRO!

Aparent în perioada asta, am decis să iau în paralel 2 grupe. Asta face lipsa de activitate din om. Să explic, 2 grupe la Cursul meu Copywriter La Început De Drum.

Mai aveți cam 2 zile la dispoziție să vă înscrieți pentru grupa 3. Începe joia asta și are programul în felul următoar:

Joi, 26 martie – 18.30.

Vineri, 27 martie, aceeași oră.

Săptămâna următoare tot joi și vineri, adicătelea 2 și 3 aprilie.

Ultimele 2 cursuri vor fi luni și marți, adică 6 și 7 aprilie.

Dacă vreți să vă băgați, înscrieți-vă aici.

×