Secțiunea asta din blog este creată pentru a da o șansă cursanților de la ”Copywriter la Început de Drum” să își pună textele pe blogul meu. Dar de-a lungul timpului, probabil că o să fie un loc unde dau oportunități tuturor persoanelor care îmi plac să posteze aici.
Astăzi am ales un articol de la una dintre cursante, și anume Miriam, puțin mai sensibil, despre melancolie, creație, muzică și alte lucruri asemănătoare. Vă las. Dați-i talpă la citit!
Am avut acum câteva luni o discuție cu verișorul meu despre procesul fiecăruia de creație. El scrie versuri pentru melodiile trupei lui, eu scriu articole pentru blogul meu sau pentru Facebook. Amândoi facem asta pentru alți oameni. Pentru ca alți oameni să râdă, să danseze, să se simtă bine.
Amândoi facem asta pentru că traducem fericirea și mulțumirea altora în recompense pentru sufletele noastre. Diferența este că, pe fiecare dintre noi, ne lovește creativitatea în momente diametral opuse. Lui îi place să scrie atunci când e trist, când e melancolic. Când își aduce aminte de iubita lui care l-a părăsit acum jde ani, dar a făcut-o brusc și agresiv. Când își aduce aminte de momente grele sau în care a suferit foarte mult.
Pe mine mă lovește atunci când sunt bine dispusă sau fericită. Când vine vara și simt prima dată căldura aia care te moleșește. Sau când văd că am mai slăbit 1 kilogram, deci sunt și mai aproape de ținta pe care mi-am stabilit-o acum aproape un an. Când sunt cu prietena mea cea mai bună la cafea sau când ascult melodii care mă fac să țopăi singură prin casă.
I-am zis că nu sunt de acord cu el. Că fericirea e superbă și trebuie să o simțim cât mai des.
Fericirea permanentă e patologică
Într-una din ședințele mele de terapie, îi spuneam Mirunei că nu îmi place când sunt nervoasă sau dezamăgită. Că mă supăr cumva pe mine când am sentimente negative. Și atunci am auzit pentru prima dată ceva care mi-a rămas în cap și cred că îmi va rămâne până mă va lovi senilitatea sau Alzheimer-ul: „Știi că fericirea permanentă e patologică”. Nu îmi pusesem niciodată problema așa, trebuie să recunosc.
Toată viața am avut impresia că fericirea e ținta după care trebuie să alergăm în viață, dar asta poate și din cauza (nu, nu datorită) faptului că am ascultat Calul din Marlboro obsesiv încă din fragedă pruncie. Și cred că atunci a fost momentul în care am început să îmi dau voie. Să îmi dau voie să fiu nervoasă, să fiu supărată, să plâng, să urlu, să orice căcat îmi vine să fac atât timp cât nu e nociv pentru mine și pentru cei din jurul meu.
Atunci mi-am dat seama că te poate lovi creativitatea oricând și oriunde și de aia e bine să ai mereu un carnețel și un pix la tine, ca să nu uiți ideea aia mișto care ți-a venit printre lacrimi, urlete sau râsete cu lacrimi. Da, știu că poți scrie și pe telefon, dar e oare la fel de mișto sentimentul? Dacă mă întrebi, nu. Nu e.
Textul ăsta nu o să fie niciodată suficient de bun
Ba da. Ba chiar da.
Faptul că tu ai impresia că nu e suficient de bun nu înseamnă că nu sunt online, pe Facebook, cel puțin doi oameni care abia așteaptă să share-uiești articolul de azi. Faptul că tu ai impresia că puteai să scrii mai mult, mai bine, mai ordonat, să ai mai multe glumițe și mai puține poze, nu înseamnă că cititorii tăi o să spună același lucru.
Nu număra like-urile. Știi și tu că citești o grămadă de articole care îți plac și pe care le ții minte zile în șir, dar uiți să îți arăți aprecierea pentru că îți cade în cap bolovanul de task-uri. Scrie orice îți vine în cap, recitește peste două-trei ore ca să corectezi typo-urile și postează-l.
Sau, dacă ești verișorul meu, adaugă o linie melodică. Nimeni nu știe care e procesul ideal de creație. Nu o să fie niciodată un adevăr general valabil referitor la valoarea creațiilor tale, indiferent de ce simți când iei pixul în mână. Ce contează e să nu te dezici de tine și de valorile și principiile tale ca să scrii așa cum crezi tu că place maselor. Poate nu ești un produs pentru mase. Ceea ce nu e deloc un lucru rău.
Miriam la curs a fost super conștiincioasă și a pus multe întrebări. Mi-a plăcut asta la ea. Și toate textele ei au acel aer de puritate, prospețime. Scrie dinamic, corect și armonios. Deja mi-e dor de grupa 4, Ștampilatorul.
Începe în 3 zile, pe 21 mai, grupa 5. În cazul în care vreți să vă înscrieți și să aveți șansa să învățați lucruri noi, să câștigați concursuri interactive, sau să ajungeți postați la mine pe blog, puteți să vă înscrieți. Dacă nu mă credeți pe mine, poate o credeți pe Miriam.
Citiți și articolul Urmează multe surprize la cursurile mele.
Și mergeți aici să vă înscrieți. Mai aveți până pe 21, inclusiv. Am decis să prelungesc perioada de înscriere.
