Confesiuni

Despre cum am crezut că am Covid. Și poate chiar am avut

Încă 10.000 infectări în ultimele 24 de ore. București, orașul cu cel mai înalt grad de infectare din țară. Infirmier cu mesaj devastator despre Covid, de pe patul de moarte. Copil de 7 ani mort de Covid. RO ALERT! RO ALERT!

Gradul de infecție în zona ta este de x la mie. Măștile chirurgicale nu mai sunt bune, vezi aici ce mască trebuie să porți. Ministrul Sănătății susține că va intra vaccinul Anti-Covid de la anul pe piața din România, vezi cine are prioritate la vaccin. Femeie din Italia cu creierul perforat după ce a fost testată de Covid. Elon Musk și-a făcut de 4 ori testul Covid, a ieșit de 2 ori negativ și de 2 ori pozitiv. Mafia testelor Covid, unele-s contrafăcute. Testul Covid are rată de eroare de nu-știu-cât la sută.

Astea sunt genul de știri cu care mi-am hrănit creierul din martie anul trecut până în prezent. Așadar, de aproape un an. Sunt deja 3 zile de când mă gândesc serios dacă să scriu despre experiența mea sau nu. Dar am decis că e o idee bună. Poate învățăm cu toții să citim mai rar știrile și să ne concentrăm pe distanțare, dezinfectare și purtarea corectă a măștii.

Superficialitate și sănătate

Povestea e așa. Se făcea că săptămâna trecută, sau ceva de genul, trebuia să merg cu prietena mea cea mai bună să fac un tratament la fățău. Mă rog, să fiu sinceră, că nu-mi place să mănânc rahat. Mergeam să-mi măresc buzele. Că da, țara arde și Ana vrea buze mai mari. Nu e ca și cum e prima oară. Am mers și acum o lună să mi le conturez, acum trebuiau umplute. Nu despre cât de superficială sunt e povestea asta, ci despre sănătate.

Deodată ne-a lovit pe amândouă o stare oribilă. Pe mine mă luaseră frisoanele, durerea de cap și-o greață puternică. Pe ea doar durerea de cap. Brusc, ne-am simțit foarte rău și-am stat pe o bordură în fața primăriei, întrebându-ne ce dreq să facem. Să mergem la salon oricum? Să mergem acasă?

Am decis atunci să mergem la farmacie, să ne luăm paracetamol și să mergem acasă. Băgăm o supă, ceaiuri și aia e. Nu e mare lucru. Femeia de la salon era și gravidă, n-am vrut să riscăm.

Am ajuns acasă și eu am început să am tot felul de stări. Prietena mea a observat că eram foarte palidă. Amețeam foarte tare. Simțeam o căldură ciudată în corp. Pe ea o dureau oasele și pe mine mușchii. Durerea de cap era comună la amândouă.

Am pierdut gustul și mirosul! Clar, am Covid

Am comandat niște sucuri cu vitamine și-atunci am observat că nu simt niciun gust. Deja începea să mi se învârtă prin cap informațiile cu care mi-am hrănit creierul un an. Ăsta e primul simptom de Covid, bă! Am zis și prietena mea a râs de mine de o mie de ori. Doar că ne simțeam amândouă când rău, când bine. Am început să și tușim. În prima seară eu am avut febră, ea doar s-a foit de la durerile de oase.

Stările noastre erau ciudate. Ea tot ținea sus și tare că e doar o gripă. Pe mine m-a luat creierul și am crezut clar că e Covid. Dar de unde am luat că am stat ca niște nebune, izolate de toată planeta? Am început să fac calcule. Aoleu! M-am văzut și cu ai mei! Ah, stai. M-am văzut cu ei după ce m-am văzut cu tine. Dar tu de unde ai luat? Poate de la prietenul tău? Dar el n-are nimic! Am luat din lift când s-a urcat tanti aia fără mască? Am luat când am ieșit să mă plimb seara? Dar aveam mască…

De unde am putut să luăm și ce facem acum?

Eu începusem să mă simt din ce în ce mai rău. Aveam tot felul de dureri, amețeală continuă și greață. Dar nu constant. Nici nu știu cum să explic. Stăteam liniștită și munceam și totul începea așa: greață oribilă, amețeală, dureri de cap, căldură în piept, dureri de oase și apoi o stare de leșin de nici nu mai știam ce să fac. Ne mai luau stările astea și după un duș cald și paracetamolul de toate zilele. Eu dormeam în mijlocul zilei de cât eram de epuizată.

Am avut un rău oribil amândouă în cam a treia zi. Eram distruse. Eu eram atât de panicată încât am întrebat-o foarte serios pe un ton de copil mic Dacă mor? Poate nu aveam organismul suficient de puternic. Poate l-am stricat cu toată perioada mea distructivă. Dacă nu rezist?

Ea râdea de mine, normal. Ana, avem doar o gripă! Nu e Covid! Cu oricine vorbeam, toți ziceau că e Covid. Să merg să mă testez. Așa că la cât de panicată eram, am zis că e cazul s-o fac și pe asta.

Testul a ieșit negativ, dar eu tot nu eram optimistă

În ziua a treia, când ne simțeam cel mai rău, m-am îmbrăcat, am tras pe mine o geacă imensă și-am fugit la centrul de testare. Am intrat și m-a oprit gardianul.

Ești pe liste? mă întreabă omul, dar eu nici nu știam de capul meu. Mi-a cerut buletinul și m-a trimis într-o parte a centrului unde erau 3 oameni la coadă. Ieșea o asistentă îmbrăcată din cap până în picioare, cu mască și vizier și un set de mănuși groase ca să ne cheme.

Am intrat înăuntru, m-au pus să semnez niște treburi. M-a obligat să mă dezinfectez la intrarea în hol și apoi la intrarea în salonul unde m-au testat. Dar înainte de asta, mi-a pus una dintre asistente întrebări despre simptome, că de ce am venit acolo. I-am povestit și mi-a spus că și ea a trecut prin aceleași stări și a ieșit pozitivă. Dar s-a recuperat. Că primele 3 zile au fost cele mai grele. Eu căcată pe mine, pe scaunul ăla.

Hai, stai pe spate! N-o să doară deloc.

Hai că dacă e, acolo nu mă mai dezvirginam și io. M-a pișcat de mi-au dat lacrimile, am simțit gust de fier în gură. Dacă mi-a atins creierul ca femeii ăleia din Italia sau de unde draci era? Mi-a zis că primesc pe mail rezultatele. M-a pus să mă dezinfectez pe mâini și la ieșire din salon, și la ieșire din clădire.

Acasă eram deja epuizată și toate informațiile mi se plimbau prin cap. Abia am muncit în ziua aia de la panică.

Dar chiar în seara aia, pe la 11, primisem rezultatul. NEDETECTAT, NEGATIV!

Am urlat la prietena mea, care era în baie și s-a și speriat. S-a bucurat. Pusesem pariu că e pozitiv. A câștigat ea. Am plâns de fericire, dar normal că mintea mea nu a crezut. Atât de multe speculații că poate să iasă el, testul negativ și tu să ai oricum pe net încât nu m-am liniștit.

Am sărbătorit, dar nu am fost complet fericită

Am plâns cu ea în brațe, chiar credeam că o să mor. Evident că exageram, dar creierul meu era atât de hrănit cu informații negative încât habar nu am avut cum să gestionez situația. Decât cu panică.

Și ca să fiu sinceră, abia ieri m-am simțit bine. Am decis să nu mă văd cu nimeni încă măcar 5 zile, până trec cele 2 săptămâni. O să repet testul curând ca să fiu sigură.

Scopul acestui articol nu este pentru atenție, deși da, dar nu asupra mea. Atenția trebuie direcționată pe faptul că știrile din presă ne pot afecta prea tare emoțional. Poate a fost Covid, sau o simplă gripă, dar tot ce am citit m-a afectat atât de tare încât zilnic mă gândeam că poate să existe o posibilitate să mor de la asta. Începusăm să trăiesc foarte fatalist.

Aveam tot felul de gânduri. Aoleu, o să mor la calculator, scriind texte pentru Social Media! Vai, mor și nu am sunat-o pe mama azi! Aoleu, dacă mor și nu am apucat să vizitez toată lumea?

Și multe mizerii negativiste de genul. Nu mai citiți, fraților, ce scrie în presă! Cel puțin nu zilnic. E bine să fii informat. Dar nu cu toate știrile fataliste. E prea mult. Dacă ajungi să treci printr-un Covid scare și ești panicos, sau ipohondru ca mine, chiar o să ai de suferit. Mie mi s-au plimbat toate textele pe care le-am citit în viața mea pe tema asta prin cap.

Nu a fost deloc drăguț.

×