Confesiuni

De ce ne vopsim părul când nu ne simțim bine

De ce ne vopsim oare? Hmm…

Te-ai trezit vreodată într-o stare în care nimic nu pare să-ți convină? Ai ajuns acasă, de la birou și ai vrut să îți schimbi deodată toată viață? Ți-a venit vreodată un chef random de-a face ceva nou și exciting? Sau doar ai vrut să te simți puțin mai bine în legătură cu tine?

Hai, recunoaște, vrei puțină adrenalină astăzi! Și nu putem cu toții să facem bungee jumping sau să vizităm o țară străină unde scorpionul e considerat aperitiv.

Okay, atunci ce să fac dacă mă cam simt nelalocul meu? Trebuie să fac ceva! Dar nu știu ce? Aș vrea să iau trenul entuziasmului pe-o stradă familiară, să las adrenalina să îmi pulseze prin vene, dar la un nivel mai mic, mai convenabil, mai accesibil. 

Viața începe să își piardă din sens. Nu mai am nicio motivație. Aș vrea să fac atât de multe lucruri noi. Dar nu am chef. Ce-ar putea să îmi dea un boost, o motivație puternică, să mă facă să mă simt regina planetei? 

Știu! O să mă vopsesc o altă culoare. Ceva neașteptat, care să îmi dea senzația unui nou început! O altă eu și o altă viață. Altă perspectivă. O să mă simt fresh și gata să fac tot ce-mi propun. 

Ți se pare familiară treaba asta? Aparent, mulți psihologi asociază schimbările drastice cu o cădere nervoasă. Dar nu neapărat. Poate ai tot apelat la metoda asta de-a te face să te simți mai bine și a devenit un soi de adicție. Ești dependent nu doar de ideea de a-ți vopsi părul în sine, ci și de senzația pe care o ai după. 

După ce ai turnat decolorant în păr și apoi ai pus nuanțator roz simți că ai mai multă încredere în tine. Muți munții. Gata pentru orice!


M-am vopsit anul trecut roșie, portocalie, blondă, gri, albă, roz și am ajuns într-un final să cedez. Nu am mai avut nevoie de schimbare. Nu am mai simțim nevoia să îmi vopsesc părul. Și uite așa, de 8 luni nu m-a mai obsedat treaba asta. Dar mă vopsesc deja de la 17 ani, așa că simt că toată experiența asta mă transformă într-un soi de autoritate în domeniul ăsta de ‘’HAI SĂ NE VOPSIM PĂRUL CA SĂ NE SIMȚIM ÎN VIAȚĂ’’. 

Așa că o să vorbesc despre 3 momente în care decid să mă vopsesc de obicei, dar de care m-am lecuit, și vă explic după. 

După o despărțire sau un alt eveniment dramatic 

Ați avut vreodată senzația aia că nu vă mai identificați cu omul care trecea prin evenimentul ăla negativ? Sau ați vrut să uitați complet cine erați în momentul ăla? Să trântiți niște amoniac și-un balsam, să tăiați bretonul ăla și să ziceți La revedere? Salut, persoană care trecea prin iad! Îți spun la revedere și du-te dracului pentru că odată ce-mi schimb eu culoarea părului o să mă doară undeva de tot ce am pățit! Oh, vai! Ia uite, părul ăsta albastru o să îmi țină companie și-o să-mi aducă atenție ca să mă simt un pic mai bine. Mulțumesc, vopsea albastră! Mi-ai creat o altă persoană care mă separă complet de trecut! 

Dacă ești deprimat/ă

În cursa de-a face orice ca să te simți bine, sau să simți ceva, începi să faci schimbări drastice. Pentru unii poate însemna o culoare nouă de păr, sau un piercing, sau să-ți schimbi garderoba cu totul. Pentru alții înseamnă să te arunci într-o relație nouă sau să distrugi viața altcuiva. Să vezi dacă mai simți. Măcar un pic.

The lesser evil este să ne vopsim părul.

Avem nevoie de propria validare. Vrem să vedem dacă mai suntem în viață, în sensul real. Orice sentiment e binevenit. În special ăla în care prinzi încredere în tine. Exact cum se întâmplă atunci când te vopsești. Dar de multe ori efectul ăsta durează foarte puțin și fugi spre următorul lucru nou, distructiv și impulsiv ca să îți dovedești că încă mai simți. 

De plictiseală, din obsesie

După cum scriam mai sus, cu cât te vopsești mai des, cu atât prinzi gustul schimbării. Și schimbarea asta aduce după ea serotonină și apoi devii dependent. Îți place senzația, îți place atenția, dar cu ce e diferit de momentul în care te apuci de păcănele? Sau când decizi să te apuci de fumat? Sau devii obsedat de sex? Poate bei 5 cafele pe zi?

Cu toții încercăm să facem ceva care să ne ajute să trecem mai ușor prin apele astea tulburi și pline de gunoaie în care trăim. Fiecare are refugiul lui. Așa că da, recunosc și eu, m-am mai vopsit și de plictiseală. Din lipsă de ocupație. Din obișnuință și din dorința de a atrage atenția. 


Păi, și cum nu te-ai mai vopsit? Cum ai reușit să oprești obiceiul ăsta?

Nu mă înțelegeți greșit, dintre toate comportamentele la care poți să apelezi când nu te simți ok, vopsitul e cel mai puțin toxic. Mă rog, îți poți deteriora complet părul, dar nu îți afectezi psihicul într-o măsură imensă. 

Ajunsesem să cheltui lunar peste 500 de lei pe produse de păr: ulei, spray, mască, șampon, mers la salon, vopsea, nuanțator, balsame colorante, decolorant și etc. Nu aș putea să am și eu o obsesie mai ieftină? Și nu doar asta.

Am ajuns să înțeleg de ce mă vopseam. Motivul era clar: nu îmi plăcea niciodată cine eram eu, cu adevărat. Uram că pe dedesubtul acelor culori nebune, eu eram un blond-șaten, cu reflexii arămii. Un soi de ginger, pișat în ploaie, comun, cum sunt foarte multe femei din România. Mi se părea oribil să fii șatenul ăla și ai ochii verzi-căprui. Arătam ca toată lumea.

Plus că cel mai nasol era că arătam prea mult CA MINE. Dar nu ca mine de atunci, ci ca mine de la vârstele la care am suferit cel mai mult și voiam să uit de momentele alea. 

Dar am ajuns să accept că asta sunt, frate! Sunt șatenă, am ochii verzi-căprui și am pielea albă. Aia este! Cu asta defilăm! Mă accept așa cum sunt. Chiar dacă peste câțiva ani sigur o să mă vopsesc iar, ca să acopăr firele albe, măcar am ajuns să opresc obsesia vopsitului.

Concluzie? 

Ne vopsim ca să simțim că trăim, sau ca să uităm, sau ca să facem viața asta puțin mai suportabilă. 

——————————————————————————————————————-

Dacă crezi că suferi de depresie sau ai gânduri sinistre, recomand să mergi la terapie. Poate dacă citești articolul ăsta o să te impulsioneze să faci acest pas: https://anapebune.ro/daca-ti-se-zice-ca-trebuie-mergi-la-terapeut-daca-nu-mergi-oricum-pt-1/

Dacă da, recomand Mind Experience.

×