Confesiuni

Dacă ți se zice că trebuie, mergi la terapeut! Dacă nu, mergi oricum, pt. II

Dacă vrei să citești prima parte, o găsești aici. Rezumatul? Nu mi-a plăcut terapia din prima. Nu m-am conectat cu omul de acolo. Aveam impresia că terapia înseamnă că intru în cabinet și ies vindecat. Doamne, cât m-am înșelat…


Am găsit liniște în terapie: Acum mă cunosc și recunosc!

Ce e nasol e că decidem să mergem la terapie în cele mai grele momente. E nevoie de ceva puternic ca să ne strunească. Mi se pare că seamănă foarte tare cu momentul în care pățești ceva oribil și decizi brusc că ești credincios și te rogi la Doamne Doamne să te scoată din rahat. Sau te duci la biserică și te rogi acolo, direct. Seamănă.

Tot asociez religia cu terapia pentru că am început să merg cu sfințenie la cabinet. E ca noua mea religie. Doar că nu mă rog la nimeni, mă rog doar de mine să depun efort. Și o fac. În fiecare zi. Puțin câte puțin. 

După cum ziceam în introducerea articolului, perioada în care am decis să merg la terapie a fost după o relație dubioasă, din vina amândurora, sincer, și a altor evenimente care s-au suprapus. 

Doamna D. și Anxi făceau bartai bairamul la mine în cap. Desfăcuseră șampania. Chemaseră prietenii. Îmi ocupaseră mintea și mâncau caviar de gânduri negre. Trebuia să fac ceva ca să mă simt mai bine, să le stric petrecerea. Am întrebat încolo și încoace de un terapeut și am ajuns la cea la care merg acum. Este o ea și ne-am conectat din prima. 

Dacă alegi să mergi la terapie e foarte ușor să te sperii, să renunți. Nu avem în cultura noastră treaba asta. E o rușine să spui că mergi. Ce-s, domne, fițele astea de snoufleicși? Pe vremea mea rezolvam singuri! Parțial adevărat.

De fapt, e exact ca la sală. Antrenorul o să îți zică fix asta: sportul e 20%, alimentația e 80%. Așa că terapia e ca sala, din punctul ăsta de vedere.

20% e aportul din cabinet și apoi cum alegi tu să îți alimentezi mintea e 80%. Trebuie să lucrezi cu tine, să observi, să renunți la obiceiuri tâmpite, la oameni nașpa, să înveți din greșeli și, într-un final, să vezi de unde vin gândurile și ce trebuie să rezolvi, să accepți, să înduri.

Mergând o dată pe săptămână, uneori și de 2 ori, am aflat nu doar că sunt anxioasă, ci și că am tulburare de anxietate. Asta înseamnă o stare de anxietate generală. Nu doar uneori, înainte de un eveniment important, sau când primești trigger de la ceva. Nu, adică TOT TIMPUL. 

Dacă alegi să mergi la terapie e foarte ușor să te sperii, să renunți. Nu avem în cultura noastră treaba asta. E rușine să spui că mergi. Ce-s, domne, fițele astea de snoufleicși? Pe vremea mea rezolvam singuri. Parțial adevărat.

Am vorbit cu noua terapeută despre tot. Am făcut glumițe. Cabinetul are o sală de așteptare, are și o grădină. Camerele sunt primitoare și ai și prăjituri din ovăz la intrare. 

Prima mea ședință de terapie s-a lăsat cu o țigară fumată la final. Nu sunt mare fumătoare. În perioada respectivă nu fumam mai deloc. Poate la vreo băută sau după vreun câștig. Dar după ce mi-am pus toată viața pe tava, acolo pe scaunul ăla îndoit, plușat și gri, am simțit ca și cum am născut. 
Sau mai bine zis, renăscut.

E greu să găsești un terapeut cu care să te conectezi. E fix ca la prima întâlnire. Ori e, ori nu e. 

La noi a fost și încă mă duc în fiecare săptămână. Acum știu ce am și știu cum să controlez. Starea de anxietate generală e mereu sub control, dar există. Atacuri de panică am din ce în ce mai rar, dar încă e un job greu. E dificil să trăiești în alertă, ca mine. Dar am învățat să nu mă mai judec atât și să îmi accept umanitatea. 

Cine ar trebui să meargă? Cum faci pasul? 

Nu vreau să dau niciun sfat. Știu că eu aveam anxietate să merg la cabinet ca să îmi rezolv anxietatea. Deci e greu. E un proces diferit pentru fiecare dintre noi. Iar vindecarea vine doar dacă depui efort. Dar având în vedere societatea în care trăim nu strică să mergi la câteva ședințe ca să te cunoști mai bine.

Pentru că asta înseamnă vindecare. Nu să îți renegi complet defectele din fabricație. Sunt acolo, așa ai fost construit. Trebuie doar să înveți să le accepți, să le calmezi și să ai răbdare cu tine. Și, cel mai important, să nu te urăști pentru problemele pe care le ai. Să îți asumi când greșești, fără să dai vina pe alții, pe anxietate, pe depresie, pe lipsa de somn sau alte porcării. Ai greșit, astea sunt consecințele. 

Cum faci pasul spre terapie? E foarte greu să recunoști. Unii trăiesc în orgoliu și negare la nesfârșit. Recomand cu căldare tuturor să își miște curuțul și să afle ce e în neregulă sau în regulă cu ei ca să nu afecteze persoanele din jur. Sau chiar și pe ei înșiși. 

Fiecare ședință te ajută să te cunoști mai bine și să te iubești mai mult. 

Toată lumea ar trebui să meargă la terapie. My two cents.

8 comments

  1. Hello! Am citit câteva articole, din astea în părți. Totuși, parcă nu se termină. De exemplu, ăsta, va avea o continuare? Cred că ar fi util să știm că da ori ba 🙂

    Felicitări pentru noua abordare, te-ai apropiat mult de ceea ce cred că vrei să transmiți. Hugs!

    1. Hey, mulțumesc 😀 Haha, mă bucur că am trezit asta în tine. Majoritatea articolelor au cel puțin 3 părți. Am avut mult de transmis în pauza de scris. Te pup and stay tuned! More is coming.

  2. Dupa cca 20 de ani de Anxietate si atacuri de panica, cu o pauza de 3 ani (Da, am reusit sa ma vindec si sa revin la ele), timp in care am schimbat nici nu stiu cati psihologie, a venit momentul in care s-a nascut fiica mea.
    Atunci mi-am dat seama ca trebuie sa fac orice ca sa trec peste ele si pentru prima oara am acceptat medicamente.
    Pana atunci am fugit de ele, de teama sa nu devin dependent de ele si sa nu imi dea stari de moleseala.
    De 4 ani iau ceva ce mi-a schimbat complet viata, sunt 99% vindecat.
    Nu zic sa incerci si tu, dar pe mine m-a ajutat enorm

  3. Si eu ma gandeam destul de mult sa recurg la terapie, insa ceva ma face sa cred ca nu ma aleg decat cu banii dati. Oricum, din fire sunt genul de persoana care nu isi expune public gandurile si framantarile..
    Am citit in locuri ca un animalut de companie e foarte terapeutic si ajuta enorm persoanele depresive si am testat pe pielea mea. Recunosc ca e cea mai buna decizie pe care am putut sa o iau, sa adopt un catel. Ne fericim reciproc in fiecare zi.
    Starea mi s-a ameliorat substantial intr-un an.

  4. Multumim, anapebune! Un cuvant cheie in anxietate e, as spune, terapia cognitiv-comportamentala.

  5. Bună Ana, sunt o cititoare de a ta încă de pe vremea Moda, pe bune și trecând peste faptul că ți-ai schimbat total stilul de scris și subiectele abordate, îmi pare foarte bine că ai avut puterea să împărtășești cu atâția oameni niște lucruri atât de intime și totuși puternice. Pentru multe persoane este greu să recunoască atunci cand au o problemă iar faptul că tu le-ai expus, poate o să-i facă și pe alții să te urmeze, să se elibereze de durere și să găsească o soluție pentru tot. Sper să ai puterea in continuare să treci peste și să râzi când te gândești la trecut. Din partea mea, ai toate gândurile bune și toată dragostea.

Comments are closed.

×