Sfaturi pentru scris

Cum scriu o descriere captivantă?

Când eram copii, profii ne dădeau o listă de cărți pe care să le citim în vacanța de vară. Și dădeam peste tot felul de autori care mă adormeau cu pagini întregi de descrieri. Unul dintre ăștia e Dostoievski. Are stilul ăla de-a desparte firul în cinșpe mii de părți.

Ce făcea fata voastră? Sărea peste descriere și citea numai dialogul. Ceva ce nu vă recomand vreodată pentru că pierdeți esența cărții respective. Dar oare lungimea descrierii mă speria sau felul în care era scrisă?

Să vă dau și niște info de bază.

Descrierea este un mod de expunere prin care se enumeră caracteristicile unui personaj, unui colț de natură, unei încăperi etc. 

Cam asta am învățat la școală, nu? 

Ca să fim puțin mai tocilari, cum mai deosebim descrierea de alte moduri de expunere? Are multe adjective, substantive și verbe statice la indicativ, prezent și imperfect.

Bun. Mergem mai departe.

Au trecut câțiva ani de la episodul cu Dostoievski și am dat peste alt tâmpit cu descrieri lungi. Cumpăr eu frumos cartea ”Luni de fiere”, a lui Pascal Bruckner. Totul bine și frumos până când văd că descrie fundul unei gagici vreo 10-15 pagini. Ce credeți că am făcut? Nu. Nu am sărit peste descriere. Ba chiar am devorat fiecare cuvințel. Cam cum devora tipul din carte pâinea coaptă după forma și asemănarea fundului iubitei.

Vă las pe voi să descoperiți restul. Citiți cartea aia! E o bombonică.

descriere 2

Okay. Atunci care-i faza? Cum scriu o descriere captivantă? O fac lungă? Sau o scriu cât mai succint? Sincer, nu există o rețetă magică. Ar fi cumva mult prea mecanic să transformăm scrisul, o artă, în ceva așa de lipsit de emoție.

Dar sunt câteva chichițe pe care pot să le împărtășesc cu voi. Următoarele informații sunt lucruri pe care le folosesc eu când scriu.

Descrierea e senzorială

Ăsta e un truc de-ale mele. Îl mai folosesc și ca exercițiu de distragere a atenției atunci când sunt anxioasă.

Când scrii o descriere, îți analizezi foarte bine toate simțurile. Dacă nu scrii despre tine, imaginează-ți cum ar simți altcineva! Ăsta e un exercițiu bun și pentru când creăm personaje. Revin cu un articol curând și pe tema asta.

Scenariu ajutător:

Ești într-o cameră. A ce miroase? Ce culori sunt în cameră? Cum se simt cearceafurile? Cum te simți? Ce vezi? Cum sunt pereții? Ce haine ai pe tine? Cum e pe jos? Ce culoare au așternuturile? E geamul deschis? Se aude muzică din alte camere? Cum te fac toate astea să te simți?

Așa scriem. Cu toate simțurile. Așa făcea și Bruckner când îmi spunea că fundul gagicii e moale ca pâinea proaspătă, luată direct de la brutărie.

Descrierea trebuie să trezească emoție

Ca orice din literatură, scopul este să trezească o emoție, o reacție, să apropie cititorul mai mult de tine, să îți cunoască personajele. Și nu în ultimul rând, să tragă cu ochiul în lumea ta. Să simtă că te cunoaște. Pe tine. Sau pe personajul principal.

Dar cum trezești emoție? Asta e o întrebare foarte bună. Poți să șochezi, abordând teme dubioase. Cum a făcut Bruckner. Și în același timp, să te folosești de descriere ca să lași cititorul în suspans în legătură cu anumite părți din povestea ta.

Poți să dai elemente picante. Să spui prea mult. Tot în ideea lui Bruckner, dar în alt fel.

descriere

Exemplu:

Astăzi mergeam cu metroul. Ceva ce fac adesea când nu am bani ca să iau un Uber. În metrou erau oameni de toate felurile: grăbiți, fericiți, înalți, slabi. Dar o domnișoară roșcată mi-a captat atenția. Întreaga ei față zâmbea fără să o facă de fapt. Când se uita în jur răspândea un miros de primăvară, de flori de liliac mov. Purta o bluză albă, care stătea să pocnească sub greutatea propriilor sâni.

Mă tot uitam la cei doi nasturi care mai aveau puțin și cedau. Îmi făceam griji pentru ea. Femeia își tot aranja bluza, în timp ce eu, odată cu fiecare mișcare bruscă a ei, simțeam o tensiune. Dacă îi crapă cămașa?

Și-a dat laoparte părul lung și roșu și mi-a zâmbit cu cea mai frumoasă pereche de ochi verzi pe care i-am văzut de ceva vreme. Purta un lănțic de argint, care își găsisese culcușul în valea dintre munți. I-a sunat telefonul și a fost nevoie doar de o smucire. Ăsta era momentul culminant. Nasturii albi perlați au cedat lăsând afară munții îmbrăcați în dantelă albă și brăzdați de alunițe proeminente.

Un bărbat de lângă mine i-a atras atenția. Ea a chicotit fără pic de rușine. Apoi cu delicatațea unei feline și-a desfăcut insigna de pe ghiozdan. Cu ea și-a prins cămașa, închizând trecătoarea principală către munți. Am respirat liniștită. De ce m-am agitat mai tare decât ea?

Ce ținem minte de aici? Sânii mari. Părul roșii. Gândul că o să pocnească bluza. Ochii mari și verzi. Zâmbetul. Simțim cumva că o vrem pe domnișoara asta, nu? Pare frumoasă. Pare stilată. Plus că și regiunea montană e generoasă. Pare o femeie veselă și care ar binedispune pe oricine.

De notat: Aici am îmbinat descrierea cu povestirea. Vorbim imediat și despre asta.

Ce am simțit? EMOȚIE.

Folosește descrierea cât mai șiret!

Uneori descrierea nu apare în text ca o simplă coincidență. Nu apare doar pentru că ai vrut tu să descrii personajul ăla fix atunci.

Putem să o folosim în următoarele feluri:

  1. Ca să ținem cititorul în suspans. În mijlocul acțiunii poți să bagi niște descriere. Ca să faci cititorul curios să citească mai departe.
  2. Combină descrierea cu povestirea. Am tot auzit asta la școală, la orele de Limba Română. Dar cum o facem? Simplu. Descrie mai în detaliu, sau nu, ce se întâmplă exact într-o scenă. Vezi exemplul cu roșcata zâmbăreață.
  3. Ca să exagerăm trăsăturile unui personaj și emoția altor personaje. Un exemplu concret aici ar fi așa: personajul principal vede o femeie superbă și o descrie folosindu-se de o grămadă de adjective. Asta denotă că are sentimente puternice față de ea. Fie ele pozitive, sau negative.

Bagă și magia aia din stilul tău!

Ăsta e un lucru pe care îl zic tuturor. Literatura nu are reguli. Degeaba citiți articolul ăsta, dacă voi credeți că vă dau o rețetă magică. Nu există nicio rețetă! Sunt doar niște informații pe care le veți interpreta cum vreți.

Poți să scrii ce fel de descrieri vrei. Nu contează că sunt scurte, lungi. Și nici dacă decizi să le pui în textul tău cu un scop, sau fără. Secretul este să încerci să faci o descriere în stilul tău.

Iei toate informațiile de aici, de pe net, de la alții și le treci prin filtrul propriei penițe. Alți oameni pot să te învețe cum scriu ei, dar nu cum să scrii tu. Nimeni nu îți dictează stilul. De aia există curente precum dadaismul.


Fiecare text pe care îl scrii are câte o bucată din tine. Nu-ți fie frică să îți asculți vocea interioară! 

Citește și Cum scriu un dialog captivant?


Dacă vrei să înveți mai multe despre scris, Copywriting, SEO, social media, vino la cursurile mele! Înscrie-te aici.

×