fbpx
poveste de dragoste

Cum să scriem o poveste de dragoste care să atragă cititorii

poveste de dragoste

Cum să scriem o poveste de dragoste care să atragă cititorii

După cum știți deja, secțiunea asta a blogului meu este responsiblă cu educarea oamenilor care vor să devină scriitori. Nu știu de ce, vă garantez că murim cu toții de foame. Dar dacă totuși vreți, eu vin aici cu sfaturi utile.

Azi vorbim despre cum ar trebui să scriem o poveste de dragoste. Cam cum sunt alea pe care le vedem la TV sau prin seriale. Sau le citim prin cărțile din biblioteca mamei.

Ca să fiu sinceră, mie nu îmi vine natural să fiu siropoasă decât dacă sunt îndrăgostită.
Vezi acest text despre cum asociez frecarea aragazului cu dragostea, ca să înțelegi că nu sunt vreo romantică absolută.

Dar dacă e nevoie, activez și partea aia din mine. Nu știu cum să vă zic, dar în momentul ăsta avem cu toții nevoie de puțin romantism cu iz funny.

Așadar, nici nu contează dacă îți plac textele sau serialele romantice, e un tool super bun din arsenalul tău de scriitor să știi cum să creezi o poveste de genul ăsta.

Cum spunea bunicul meu, vorba lungă, sărăcia omului, așa că haideți să intrăm în pâine.

O poveste de dragoste are această structură clasică pe care am găsit-o și eu în toate tutorialele, articolele și masterclassurile: Întâlnire, pierdere, împăcare.

Sună destul de facil? Eu zic să mai bag o fisă pe explicații.

Ca să fie mai ușor, o să vă pun să vă imaginați că voi sunteți protagonistul. Voi sunteți în relația asta. E povestea voastră de dragoste. Garantez că o să ajute să scrieți toată treaba.

BICE SĂ ÎI DĂM!

FAZA 1: ÎNTÂLNIREA CU IUBI

poveste de dragoste 1

Întâlnire: Atunci când protagonistul nostru întâlnește marea iubi a vieții lui. Știți momentul ăla când începe să plouă cu descriere care mai de care mai siropoase, sau ca în cazul cărții ”Luni de Fiere”, o descriere de 10 pagini despre fundul persoanei iubite. Bun, e exact ca în viața reală. Întâlnim pe cineva amazing și avem impresia că o să murim cu el de mână. Infatuation i se mai spune pe limba englezilor.

Poți să faci în mai multe feluri această întâlnire. Dau acum 3 scenarii:

  1. Iubi a ta este iubi a altcuiva și știi că nu o poți avea. Dar relația pe care o are e toxică și vrei să o salvezi.
  2. Iubi a ta e insuportabilă. Cumva ajungeți să petreceți mai mult timp împreună și îți dai seama că e minunată.
  3. Iubi este din start cineva nou în grupul tău de prieteni, sau o cunoști unde complet accidental. Dup-aia vă tot întâlniți prin locuri, pentru că GHICI CE, aveți interese comune. E clar, e soarta!

FAZA 2: PIERDEREA ACESTEI IUBI, AU, INIMA MEA!

poveste de dragoste 2

Pierderea: Tu și cu iubi vă despărțiți cumva. Poate să fie o ceartă, o despărțire circumstanțială sau pur și simplu o răcire naturală. Cam ca atunci când ți se aprind călcâiele după cineva și îți dă un ghosting de nu știi ce-i cu tine.

Dau și aici 3 scenarii ca să ajut:

  1. Vă certați din cauză că afli ceva din trecutul îndepărtat al lui iubi. Ceva de neiertat.
  2. Iubi pleacă în altă țară cu jobul sau cu școală.
  3. Iubirea voastră e pusă la încercare. Tu nu ești sigur/ă de relație, așa că începi să verifici și alte, uhum, surse de relație. Până la urmă, îți dai seama că iubi e alegerea ideală. Din păcate, iubi află și vă despărțiți.

FAZA 3: ÎMPĂCAREA AIA DULCE CU NEBUNII ȘI ARTIFICII

Împăcarea: Evident că aici e vorba de o reconciliere dintr-aia nebună. Dar de reținut că în faza asta, trebuie să rezolvăm toate obiectivele pe care le are protagonistul. Doar nu vrem să lase deoparte toate aspirațiile și așteptările lui de la viață pentru o relație.

Mi se par super penibile poveștile care promovează genul ăsta de comportament toxic. Acum, sincer, e posibil să îți placă ție. Sau să ajute personajul să se dezvolte într-un alt fel. Poate se despart la final. Tu alegi, e povestea ta. Eu doar dau sfaturi nesolicitate.

Simt că tot nu ați înțeles, așa că o să dezvolt și mai mult. Mamă, ce pasiune nebună am pentru despărțirea firului în patru! Arșșș!

Momentul zero: Aici introducem personajele. Vorbim despre viața lor, obiectivele lor, traumele. Aici deja începe cititorul să își facă filme în legătură cu felul în care tu și iubi vă întâlniți.

Momentul întâlnirii siropoase, muah-muah: Aici deja te întâlnești cu iubi. Mamă, ce explozie de fluturi! Artificii! Plete în vânt! Sclipiri din ochi! DAT DIN GENE! Haos la ticăitoare! Mie îmi place aici să aleg scenariul în care cei doi nu prea se înțeleg din prima. Încep totul pe picior greșit. E un conflict la mijloc. Așa-mi place mie să condimentez viața.

Momentul complicăciunii: Aici deja dăm aragazul mai tare peste povestea noastră! Avem conflictul ăla, da? Ei, cum ziceam. Cei doi încep să se vadă deja într-o altă lumină. Iar îmi place să complic lucrurile. De regulă, chiar dacă ei se văd într-o lumină diferită, destinul tot nu le surâde. Circumstanțele se complică și mai tare. ARȘȘȘȘȘ! ARDE!

poveste de dragoste 3

Momentul cârligului incitant: În punctul ăsta, tu și cu iubi deja vă țineți de obiectivele voastre, iar asta înțețește atât îndrăgosteala cât și conflictele. Fie dintre voi, fie interioare. Încep gândurile de vinovăție. Față de tine. Față de complicăciune. Mie îmi place să mai adaug personaje la mixul ăsta. Hehe! Mai bag două-trei care nu fac decât să îi împingă pe cei doi și mai aproape unul de celălalt.

Momentul sărutului: Relație deja începe să se formeze cumva. Se creează niște tensiuni insuportabile. Fix aici în sfârșit aflăm că tu și cu iubi aveți sentimente unul pentru celălalt. Acum vă sărutați într-un final sau faceți și altele. Abia aștepta cititorul, frate! De când te chinuiai să o săruți?

Mai bagi și niște momente romantice, gesturi, trăiri, excursii, ieșiri și gata. Aia e relația. Vai, ce frumos e totul! Superb! Uite ce fericiți sunt! În sfârșit, frate! Meritau!

DAR CEVA SE ÎNTÂMPLĂ! Nici acum nu puteți să fiți fericiți.

Momentul de criză maximă: Acu începe să se formeze relația. Aveai impresia că totul e roz, dar ceva împiedică situația să rămână așa. Întreaga relație cunoaște un impediment total. E momentul ăla în care apare un conflict atât de puternic încât pare că dragostea nu e suficientă. Cam aici se și despart.

De ce se despart? Vă mai dau niște scenarii:

  • Foști care caută răzbunare.
  • Lipsă de comunicare.
  • Tragedie.
  • Probleme de încredere.
  • Și altele, cum ar fi în cazul nostru, o fucking PANDEMIE.

Aici e momentul din poveste în care personajele încep să își recalculeze traseul vieții. Oare sacrificam prea mult pentru relația asta? Primeam lucruri pozitive sau negative? Merită să rămân aici? Mă ajută? Mă împiedică din îndeplinirea scopurilor mele?

poveste de dragoste 4

Momentul împăcării: Ori tu ori iubi, ori amândoi realizează ce proști ați fost. CE RELAȚIE FRUMOASĂ ERA SĂ ARUNCAȚI LA GUNOI! Wow, acum e momentul să aruncați cu truisme romantice. Viața e nimic fără dragoste. Atunci am realizat că el era piesa de puzzle care lipsea din viața mea. Tot ce am făcut nu înseamnă nimic dacă nu e și ea acolo. Și altele.

Bam! V-am rezolvat! Așa se scrie o poveste de dragoste. Cel puțin, asta e rețeta clasică. Tot ce rămâne de făcut, este să creați niște personaje mișto.

Și ghiciți ce? Am scris un articol aici și despre asta.

Cu plăcere!

Ah, și dacă nu aveți inspirație pentru că sunteți deprimați sau ceva, am scris eu un articol și despre asta aici.

Și dacă ești deprimat, recomand să mergi la terapie. Încearcă Mind Experience.


Dacă vreți să vă ajut să scrieți o poveste de dragoste, veniți la cursurile mele. Grupa următoare începe pe 20 aprilie. Vă înscrieți aici!

Dacă vreți să îmi cumpărați cartea, aveți noroc! Informații în acest articol.