Povești din Advertising

Cum m-a împiedicat și ajutat anxietatea să am succes în Advertising

Titlul ăsta sună a vreun bullshit d-ăla de dezvoltare personală. Dar vă garantez că nu e. Și ce naiba mai e succesul? Haideți să le luăm pe rând, ca pe boabele pe porumb. Nu știu ce am mâncat astăzi de am călcat în rime de la Macanache. Unii oameni se lasă definiți de anxietate și eu sunt unul dintre ei. Sau am fost, cine naiba mai știe? Am văzut enșpe mii de reacții negative la treaba asta cu care m-am luptat ani de zile. Cam de pe la 10 ani. Aoleu, vrei atenție? Aoleu, ce te lauzi atâta cu problemele? Acum toată lumea are anxietate! Da, frate. Toată lumea are anxietate. Tu vezi ce se întâmplă pe planeta asta? Pandemie. Proteste violente. Încălzire globală. Sexism. Războaie. Anarhie. Cum dracului să nu ai anxietate?

Și dacă vreau atenție, răspunsul este DA. Asta vrem cu toții. Vrem să avem un job mișto. Vrem o familie mișto. Să ne știe lumea. Să ne dea likeuri, să avem shareuri, să crească reachu’ ca pateul. Toți vrem atenție. Dacă nu am vrea atenție, nu am fi oameni. Firește, fiecare dintre noi vrea atenție într-o anumită măsură. Unii o caută la maturitate pentru că nu au primit-o în copilărie. Mare rahat!

Acum că am avut rantul meu tipic de început de articol, să vorbim despre cum m-a împiedicat anxietatea să am succes și apoi despre cum m-a ajutat.

anxietate 1

Înainte de asta, vreau să vă spun următorul lucru. Full disclosure. Eu nu cred că am succes pentru că standardele mele sunt imposibile. Nu cred că am succes pentru că aș putea să fac de 10 ori mai multe lucruri decât fac deja. Am momente în care procrastinez până la Dumnezeu și înapoi. Pierd timpul. Și mai am momente în care sunt prea umană și nu gândesc ca un rechin. Aceste 3 lucruri mă fac pe mine să cred că nu am succes. Dar asta nu e o discuție pentru aici, ci pentru terapeuta mea.

Cum m-a împiedicat anxietatea să am succes în Advertising

Vai de mine, am așa o rușine să vă povestesc de următoarele situații. Am mai scris articole despre cum anxietatea mi-a sabotat viața, sau, pardon, eu mi-am sabotat viața pentru că am anxietate, sau pentru hateri, cum dau vina pe anxietate când eu nu sunt în stare de nimic.

Această stare de anxietate generală există chiar din generală. Dacă citiți articolul pe care l-am scris despre agențiile de Publicitate, o să înțelegeți o parte din ce o să povestesc mai departe. De unde să începem? Acum 12 ani, cu aproximație, am dat bacul. De 10 ani fac Copywriting. Vă explic imediat ce și cum vine asta.

Dă fata voastră bacul, ia 9 în total. Intră la o facultate din domeniu, care era prin Diemen, Amsterdam. Odată ajunsă acolo în loc să învețe se ocupă cu d-ale gurii și teribilismului, îi e frică să se integreze, oamenii noi o sperie, colegii sunt prea diferiți, cultura e alta și totul e prea nou pentru creierașul ei. Așa că se autosabotează frumos și se face muci zilnic în loc să meargă la facultate. Între timp, scumpii și înțelegătorii mei părinți credeau că eu merg la cursuri acolo. După ce ca aveam 2 cursuri de 2-3 ore pe săptămână, nici la alea nu eram în stare să merg. Offf, neamu’ mă-tii, Ano! Aveam atacuri de panică, dormeam plângând, nu eram în stare să mă descurc neam.

Ce-a făcut fata voastră? A strâns bani ca să se întoarcă în țară. Ba mai mult, nici nu a anunțat pe nimeni că se întoarce. Ba și mai mult, culmea prostiei absolute, a lăsat toate hainele și tot ce avea în Diemen și s-a întors în țară să stea la prietena ei cea mai bună de atunci. Dar stai! Că nu doar faptul că nu se integra și avea anxietate socială oribilă au fost motivele plecării. Nunu, era vorba și de-un băiat. Pentru asta s-a creat această harababură colosală.

Bam, uite așa! Am pierdut 2 ani din viață. Stați că ajungem și acolo. Am dat și la Limbi Străine, am intrat, dar am chiulit maxim de la toate cursurile. Am pierdut încă un an. Dar fata voastră în anul ăla rezolva pe ici pe colo câte un text, câte un Freelance, dar nu aveam nicio pregătire în afară de suita Office.

Hai să vorbim despre 2011. A intrat anxioasa la FJSC (Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării) și de aici a început greul. Am început să lucrez pe diverse proiecte, internshipuri, până când am ajuns într-un final Copywriter real într-o agenție în anul 2. Bravo, Ana!

Cum m-a ajutat anxietatea să am succes în Advertising

Mai știți când vă povesteam că nu am putut să mă integrez la joburi pentru că anxietate socială și pentru că rebelă absolută din fire care nu suportă oamenii? Dap. Tot anxietate. Ceea ce e important de notat este că anxietatea m-a protejat. Mi-a demonstrat că eu nu sunt făcută să exist la un job, care are cultură organizațională, unde trebuie să fim cu toții prieteni. Eu trebuie să fiu pe cont propriu. Mereu am fost prea independentă pentru binele meu.

Ar trebui să încep să mă laud acum, dar n-o s-o fac. O să las ce vedeți în online să vorbească de la sine. Toată anxietatea mea de acum se manifestă într-un mod pozitiv:

  • cu unii clienți aleg din prima să nu colaborez pentru că îmi dau vibe prost, mă fac anxioasă. De multe ori din cauza abordării.
  • analizez și citesc de șapte ori textele pentru că doar gândul că am trimis ceva plin de greșeli unui client îmi dă anxietate.
  • lucrez ca naiba ca să scap de senzația acută de agitație.
  • citesc despre problemele mele și mi le evaluez constant, ca să pot să performez în colaborările mele.
  • a început să se traducă în hiperactivitate, așa că de multe ori mă trezesc la 6 și mă apuc direct de treabă.
  • vreau să fiu hiperexactă așa că fac un research destul de adânc pe subiectele despre care urmează să scriu.

Ce vreau să spun cu articolul ăsta? Nu să mă laud că am devenit cine-știe-de sakura japonez finuț, care a renăscut dintr-o buruiană. Încă sunt urme de buruiană. Încă nu am succes, în felul în care văd eu succesul, însă dacă e să măsor cum eram anul trecut, chiar pare că lucrurile merg în direcția aia. Chiar am reușit să îmi ghidez anxietatea înspre partea pozitivă.

Drept dovadă și concluzie, nu contează dacă treci prin momente de sabotare maximă, sau când nu mai poți să îți controlezi anxietatea. E exact ca într-o poveste. Te chinuie naratorul ca să te învețe ceva, ca să crești, să devii o buruiană mai bună. Așa că fruntea sus, poartă anxietatea în buzunar, scoate-o la nevoie și nu te plânge! Da, mai sunt oameni pe planetă ca tine. Da, sunt oameni care o folosesc ca pe o scuză. Și sincer ăia sunt cei mai anxioși. Capul sus că-ți cade coroana cu spini de succes, prințeso/prințule/sau ce gen decizi tu că te definește!

Anxietatea nu e o scuză, e o dereglare. Învață să o folosești într-un mod pozitiv. Și mai lasă naibii cafeaua aia că te stoarce de viață și o amplifică. Eu vorbesc. Basic bitch cu ice coffee în bot toată ziua. Hai spor la treabă!

×