Gândul ăsta mi-a venit când m-a uitat Dumniezo’ pe tiktok zilele trecute. Dădeam scroll și-am dat peste un clip de-un slut shaming ieșit din comun. Ciudat pentru gen Z care-s pe activism, body positivity, poliamoroșenie și super open cu tot! Clipul începea cu o bucată dintr-un alt tiktok, al unei tipe super populare, tot așa până în 25 de ani. Era ea și cu gagică-su. Nimic în neregulă până aici.
Clipul se întrerupe brusc și apar 7 hăndrălăi care se așază unul după altul, sugerând că toți au avut într-un fel sau altul treabă de natură sexuală, sau emoțională, sau amândouă cu domnișoara. Comentariile m-au lovit în freză. Cuvântul curvă era menționat aproape de fiecare dată.
Apoi mi-a venit gândul ăsta în cap: cum ar fi dacă cel mai nașpa lucru pe care l-ai făcut vreodată s-ar viraliza? Și nu are neapărat treabă cu clipul, dar ăla a fost triggerul care a mișcat rotițele. Dacă se viralizase mizeria de mai sus, care mi-a făcut sângele să fiarbă, ce ar mai putea trece prin același proces?
Acum haideți să ne imaginăm două ipostaze.
- Se viralizează cel mai nașpa lucru pe care l-ai făcut și îți poate afecta cariera, viața personală, ba chiar felul în care te va identifica lumea. Haha, tu ești fata cu gangbangu’! Sau mai rău, tu ești fata care a dat cu piciorul în câinele ăla nevinovat, în față la McDonalds. Sau haideți să fim și mai oribili, tu ești ăla care-a umilit o femeie pe stradă și tovarășii tăi au postat pe Internet că li s-a părut amuzant. În fine, toate situațiile astea sunt nasoale și te pot afecta forever. Îl avem pe Ilie care a lins cactuși acum o mie de ani și noi tot acolo suntem cu gândul când vorbim de el.
2. Se viralizează ceva ce consideri tu că e nașpa, dar nu te poate afecta neapărat pe plan profesional sau personal. Să zicem că e vorba de un secret pe care l-ai zis despre cineva, sau poate o poză mai veche cu tine de când aveai un aspect fizic pe care nu vrei să-l mai facă și alții. Poate erai mai plinuță și nu vrei să fie pozele sau clipul ăla pe net. Poate-i un clip cu tine când erai mică și făceai ceva complet tâmpit, de genul mâncai aracet și scuipai în Cola. Nu știu.
Cu aceste 2 ipostaze în minte, cam ce credeți că se poate întâmpla când ceva din oricare dintre cele 2 situații se viralizează?
O perioadă ai fi persoana care a făcut lucrul ăla viral și dacă e nasol o să primești muuuuult hate
Vă mai amintiți de Colo? Care a făcut clipul ăla cu minora? Care a zis că o minoră cere să fie violată dacă arată mai știu eu cum? Ei, l-au banat de pe Youtube. A fost implicată și poliția. A primit o ploaie de hate. Alți content creatori s-au luat de ei, l-au umilit. Clipuri, tiktoks, articole, Internetul a lovit înapoi. Vă dați seama că dacă a ajuns să-și ceară și scuze (sure, într-un mod super lame, dar măcar a încercat *degeaba*), a primit omulețul foooooooooooooooarte mult hate. Eu nici nu știam cine e până la acest scandal. Acum? Lumea o să-l știe forever drept gagiul cu minorele. Dar ce s-a întâmplat într-un final? Avem canal secundar, klan. Cont de tiktok viral, klan. Branduri care încă lucrează cu el.
Acum ce e nasol este că el nu înțelege că ar fi trebuit să facă lucruri mult mai mișto ca să înțeleagă lumea că poate nu-i un om chiar așa rău, poate doar are frustrări misogine ca restul populației masculine din România care se manifestă așa. Adică poate să doneze niște bani la niște cauze cu victime ale violului, să facă o campanie anti-viol, să facă diss track la ce căcat a zis în clipul ăla. Să mintă mai bine, practic.
O să fii față în față cu demonii tăi pentru că atenția negativă e cea mai dăunătoare pentru creier
Mai ales dacă e vorba despre online. În online toată lumea e tare în gură, frate. Cu toții avem mușchi la cap și cuvintele la noi. Suntem tari în tastatură. Dăm cu hate. Vorbim urât. Judecăm. Și așa și trebuie, în cazuri precum cel de mai sus. Altfel, oamenii nu înțeleg când fac ceva greșit. Content creatorii nu înțeleg că acțiunile lor au efect asupra fanilor. Mai ales dacă-s minți proaspete în formare. Pot fi modelate instant în felul greșit. Dar ce facem când omul ăla nașpa suntem chiar noi? Vă dați seama că este echivalentul a dusului în piața publică și aruncat cu pietre în noi, din Evul Mediu. Acum ești târât de Internet în toate felurile dacă un lucru oribil pe care l-ai făcut se viralizează.
Imaginează-ți cum ar fi să te pui față în față cu dracul tău în timp ce sute de mii de persoane îți subliniază constant fix ce nu e în regulă cu tine sub toate formele posibile.
Cred că ar fi exact ca și cum treci printr-o despărțire sau un deces.
Pasul 1: Ești complet șocat și copleșit. Intri în tot felul de stări. Apelezi la mecanismele tale de apărare. Depinde care sunt, distructive sau nu. Te izolezi ca să scapi de presiune. Nu mai stai pe social media.
Pasul 2: Revii. Accepți cine ești. Îți asumi. Înveți sau nu ceva din asta.
Pasul 3: Aia e și mergi mai departe un om mai puternic.
Sau rămâi blocat la 1 forever.
Puterea Internetul e vastă, dureroasă și super toxică. Putem să fim în situația asta oricând. Ne pregătește oare cineva pentru treaba asta? La cum evoluează Internetul, cred că ar trebui să avem un fel de tutorial în școli/facultăți despre cum ar trebui să ne pregătim emoțional pentru o situație de genul.