Confesiuni

Cum am trăit cu body dysmorphia și alte povești

Când ești copil nu știi dacă ești slab sau gras, frumos sau urât. Asta până când nu vine cineva și-ți sparge bula cu o insultă. După caz, auzi diverse cuvinte. Astea sună cam pe aici ”sobitoare”, ”batoză”, ”pocitanie”, ”păpușică”, ”bulănoasă” etc. Mai sunt și altele, în funcție de defectele fiecăruia.

DISCLAIMER! Orice comportament din acest articol este COMPLET TOXIC pentru sănătatea voastră psihică și fizică. Nu recomand să faceți nimic din ce am făcut eu în adolescență. Nu recomand diete extreme. Nici obsesia pentru felul în care arătați. Expun o poveste care ar trebui să vă inspire să NU faceți la fel. Mulțumesc, pot trece mai departe acum.

Haideți să aflăm rapid ce e body dysmorphia:

Ai o imagine distorsionată asupra propriului corp. Adică ai impresia că ești de vreo 4-5 ori cât ești. Ai impresia că arăți complet diferit față de cum arăți în realitate. E o problemă serioasă cu care se confruntă zeci, dacă nu sute de femei și bărbați.

La început poate nu te afectează, dar când îți scrie cuvântul ăla în frunte, deja devine o problemă. Începi să îți pui întrebări. Oare chiar sunt așa? Oare e ceva în neregulă dacă sunt? De ce nu vorbesc oamenii frumos cu mine? Am făcut ceva greșit? Cum pot să repar?

Unii trec peste relativ ușor, pentru alții devine obsesie. Pe mine m-a obsedat și o face în continuare felul în care arăt. Am avut diverse stadii ale acestei obsesii. Cam în funcție de ce vedeam pe la TV, prin filme, prin seriale, prin reviste.

Asta ar trebui să ne dea de gândit: ce-or gândi copilele când o văd pe Kylie Jenner? Ce-or zice fetele cu buze subțiri când o văd pe ea? Sau cele care nu au fund, sau sâni? Sau cele sărace care nu-și permit nimic din ce are ea?

Prostie, dietă cu mere și bulimie

body dysmorphia

Când eram în perioada asta îmi uram foarte tare corpul. După sute și zeci de momente în care oamenii mi-au spus că sunt grasă, că am picioarele butuci, sau că ar trebui să fac sport, am băgat ce nu trebuie la bibilică.

Eram atât de disperată încât o săptămână am mâncat numai mere. Regimul era de 5 mere/zi și multă apă. Iar afară când ieșeam alergam peste tot, mergeam tot Piteștiul în lung și în lat. Dansam. Trebuia să ard tot. Mă cântăream o dată la 2 zile. Ce să vezi? Slăbeam. Doar că arătam foarte gri. Zilnic eram din ce în ce mai gri. Începusem să arăt pe exterior cum mă simțeam pe interior.

Eram în vacanța de vară și începusem să slăbesc. Iar asta mă făcea fericită. De ce? Tot văd peste tot treaba asta cu femei care sunt fericite că SLĂBESC. Wow, super achievement! Am dat 2 kilograme cu dieta aia ketogenică, fată! Și eu încă mă bucur de câteva kilograme în minus. De ce avem adânc băgat în tărtăcuță că dacă slăbim suntem frumoase?

Și dacă te îngrași, automat ești trist. Așa că mănânci și mai mult ca să te simți mai bine. Și apoi ce se întâmplă? Te îngrași în continuare. E un cerc vicios. Presiunea de-a slăbi e prea mare.

body dysmorphia 3

După o săptămână am leșinat pe scări și a venit o vecină să mă ajute. M-a luat în casă și mi-a dat o ciorbă de lobodă. Și acum țin minte că i-am povestit că mă înfometez ca să am picioarele subțiri. Primul șoc a fost când mi-a spus că nu o să am picioarele niciodată subțiri. Așa îmi e conformația. Ce știa ea? Babă comunistă! Are aproximativ dreptate. Doar că dacă faci sport, reușești să le subțiezi. Doar că nu e subțiere, e tonifiere. Altă poveste pentru alt articol.

Aveam tot felul de diete idioate. O săptămână fructe mergea mereu ca unsă. Doar că îmi era oribil de rău. Iar în următoarea săptămână mâncam de muream.

Vara aveam dieta cu bere. Mâncam suuuuper puțin, dar rupeam berea și sportul. Mergea și aia. Acolo nu prea îmi era foame, dar mă rupea stomacul.

Faza a doua a fost când m-a văzut o prietenă că mă înfometez și-a râs de mine. Fată, tu ești proastă? Mănâncă și varsă. Așa fac toate fotomodelele. Ai văzut cum arată alea?

Bună soluție! Doar că eu după ce vomitam, arătam ca naiba și îmi era rău ore întregi după o sesiune d-asta. Am făcut asta o perioadă și am renunțat. Mi se părea muuult prea solicitant pentru organism.

În continuare aveam impresia că sunt vreo obeză. Am 1,63 și prin liceu aveam vreo 57-58 de kile. Când mă îndopam, aveam cam 60. Cel mai mult am avut 68 într-o depresie, dar nu am depășit.

Ei bine, eu mă vedeam pe la vreo 100 de kilograme. În toate oglinzile. Aveam crize cu blugii de mă agitam prin casă și-i rupeam de pe mine.

Mâncat excesiv, alcool, țigări și nopți nedormite

body dysmorphia 4

De pe la 20 de ani încolo începusem să mă urăsc bine de tot. Aici e perioada în care body dysmorphia și-a făcut culcuș la mine în cap. Iar mâncarea era singurul meu refugiu. Ba chiar, creasem niște rețete atât de grase și sinitre încât ar îngroșa chiar și cele mai sănătoase artere.

Aveam și obiceiuri proaste.

Fumam, rupeam alcoolul în cinșpe, mă uram foarte tare și găteam. Repeat. Ani de-a rândul. Cu perioada foarte scurte în care slăbeam de la 63 la 56 și mi se părea sunt bombă. Astea țineau maximum 2 luni că apoi iar fumam, beam, mâncam.

În perioada asta eram foarte nesigură pe mine. Nu mai știam nici cum să mă îmbrac. Îmi oscila greutatea ceva de speriat. O lună eram slabă, dar dacă mă vedeai peste altă lună luasem deja 10 kilograme.

În continuare mă uram. Picioarele și mâinile erau problema mea principală. Toți bărbații din jurul meu trebuiau să îmi dea confirmare. Sunt grasă sau slabă? Cum sunt? Spune-mi! Spune-mi că nu am picioarele foarte groase, da?

Fumam mult pentru că îmi inhiba foamea. Ăsta era singura mea soluție. Să fumez și să beau cafea. Să mănânc o singură dată pe zi. Aia eram! Țiplă, tati!

În perioada asta stăteam cam o oră să îmi aleg cu ce să mă îmbrac. Mi se părea că orice pun pe mine, mă face cât tancu’. Nu vedeam decât picioare groase, mâini oribile și celulită. Altceva nu conta. Și asta îmi dădea o irascibilitate ieșită din comun. Nu că acum sunt eu mai liniștită…

Nici nu mai înțeleg cum am trăit până la vârsta asta. Am făcut atâtea alegeri nesănătoase până pe la 29 de ani. E o mare minune că sunt în viața ca să scriu articolul ăsta.

Sport, alimentație controlată și totuși…

De vreun an, cam așa, știți rețeta mea cu Sfânta Treime: sport, alimentație și terapie. Recent, odată cu noile reglementări pe care ni le impune carantina, adică să stăm dreq în case și să nu ieșim, am cam stricat-o.

Citiți aici articolul meu despre rutina de sport în carantină.

De un an am reușit să combat cam toate tâmpeniile mele din cap cu regimuri alimentare și nemâncare doar ca să arăt cum cred eu că e idealul frumuseții format în capul meu. Adică o gagică cu picioare slabe, fund tonifiat, abdoment perfect, mâini slabe și talie suuuper subțire.

Fac sport și mânănc sănătos pe cât se poate. Am stricat puțin alimentația acum, în carantină, și m-am surprins gândind exact ca înainte. Mâncat excesiv la tristețe. Tristețe și mai mare. Dietă alimentară. Repeat. Acum trăim niște vremuri mai stresante și ultimul lucru de care avem nevoie e de presiunea pe care o mai punem și noi asupra noastră.

Concluzie și o rază de soare

Cam așa am trăit până recent. Nu mă mai cântăresc ca tâmpita în fiecare zi și mă bucur că încă sunt în viață. Mă bucur că sunt sănătoasă. Nu îmi mai pasă dacă un bărbat sau o femeie au impresia că am bulane mari, sau că sunt grasă.

Important este să îți placă de tine. Cum credeți că există plus sized models? Sunt femei care se iubesc și se acceptă așa cum sunt. La fel cum încerc și eu să fac.

Am zile negre în care revin la vechile obiceiuri, tipice body dysmorphia. Dar mereu reușesc să mă recalibrez. E o luptă continuă pentru că te chinui să reprogramezi obiceiuri pe care le făceai ani buni de zile. Dar dacă pot eu, care-s a mai sensibilă panseluță de pe Terra, reușește oricine! Promit.


Dacă crezi că ai body dysmorphia sau probleme asemănătoare celor descrise de mine aici, recomand TERAPIE! Încearcă Mind Experience.

×