Confesiuni

Cum am pierdut un Revelion așteptând pe balcon

Haideți că tot am niște timp liber în vacanța asta.

Vă mai aduc 2 articole cu iz personal și apoi ne întoarcem la Copywriting. Astăzi vorbim despre cum am pierdut un Revelion așteptând pe balcon să mă sune un tip. Zic un tip și nu zic un fost pentru că era incertă situația noastră relațională. Era, după cum zicea și el, într-o zonă gri. Nici nu înțeleg de ce era în zona aia și cam ce nivel de low-self esteem aveam și eu de tot visam la o relație care trebuia să moară de ceva timp oricum.

Cine știe ce e în capul nostru uneori?

Poate că îi vedem pe ai noștri care au stat împreună indiferent de cât de nasol era și vrem și noi ceva atât de stabil, pe termen lung. Dar oare stabilitatea e mai importantă decât liniștea sufletească? Habar nu am. Nu am rezistat mai mult de aprox. 4 ani într-o relație. Zic aproximativ pentru că s-au adunat cele 10 despărțiri ca să creez un Frankenstein. Și nu e vorba că nu îmi plac relațiile, dar fac și eu niște alegeri în materie de oameni cu care să mă combin. Dar cum zice și terapeuta mea, atragi oamenii nepotriviți când ești în război cu tine.

Și să dea dracii, eu m-am liniștit recent din turbulențele din mine. Smooth sailing de acum încolo. Dar să vorbim despre vremuri mai turbulente, când singurul meu scop era să-l conving pe om că zona gri nu există și că trebuie să fim împreună. Chiar dacă nu eram deloc compatibili, chiar dacă avea probleme cu igiena, chiar dacă se purta urât cu mine. Și eu cu el. Și chiar dacă ne certam ca chiorii o dată pe săptămână. Eu eram setată, domne.

RELAȚIE CU OMUL ĂSTA! Asta am și cerut de ziua mea, când mi-am pus dorință.

Mi-am dorit de Crăciun. Și apoi de Revelion am rămas cu buza umflată. Ce-am învățat din relația asta? Nu ține cu dinții de nimeni. Evident că am niște abandonment issues și mi-e greu să renunț de tot la cineva. I always come back, one way or another. Bine, m-am calmat recent.

Așa, scriam poezii, povești, scriam în jurnal, băi, orice făceam să fie omul ăsta cu mine. Și să mor io, dacă mai țin minte de ce l-am iubit așa de mult. Poate pentru că eram extrem de diferiți și foarte similari. Sau că uneori părea că mă înțelege mai bine decât oricine, iar alteori era cel mai nașpa om de pe planetă. Nici nu știu. Că nu era vreo frumusețe, plină de pătrățele sau vreun geniu. Era un bărbat ca oricare altul. Doar că am prins eu fixație pe el. Încă discut despre situația aia în terapie, despre obsesia aia pe care am avut-o unul cu celălalt.

Cred că era orgoliul meu? Că de ce nu vrea ăsta să fie cu mine? Nu. Nu-s așa de superficială.

Bă cine știe, te întorci mereu la ce e familiar, de frică să nu fi rănit în moduri diferite. Măcar să te rănească cineva într-un mod cu care ești obișnuit. O gândire extrem de tâmpită, dar doar vă zic ce era în capul meu acum 2 ani. Aproape 3.

Situația stătea în felul următor. Ne tot văzuserăm într-un fel mai intim, mai înspre relație în ultima vreme. Mă chinuiam din răsputeri să nu mă cert cu el. E foarte enervant. Pe cât e de carismatic, pe atât e în stare să scoată pe cel mai calm om din sărite. Doar existând, uneori. Bun, Crăciunul îl făcuserăm împreună. Omul chiar a depus efort, a luat brad, l-a cărat, am mâncat sarmale, ne-am uitat la seriale, am stat cosy. A fost foarte drăguț.

Revelion

De Revelion în schimb s-a cam codit. Mi-a dat-o foarte obscur. Că să vedem. Că nu ai și tu alți prieteni cu care să te vezi? Dar ăla ce face? Ah, e la el, la părinți. Tipa aia? Ah, e la părinți. Prietena ta cea mai bună? Ah, face cu prietenul ei. Hai că atunci, lasă, mă duc eu unde m-au chemat prietenii mei și la 12 noaptea vin să stau cu tine. E bine așa? Hai nu te întrista că așa facem!

Normal că l-am crezut. Dar vedeți voi, cam ăsta era lucrul cel mai toxic la el. Nu prea înțelegea cum funcționează timpul. Pentru el ora 12 însemna de fapt ora 4 dimineața. Pentru el că ajung mâine în București însemna că ajung peste 2 zile și nici n-o să te anunț. Avea o problemă cu dilatarea timpului și ținutul de cuvânt. Mereu uitam că face asta și mereu mă așteptam să facă altceva. Ca prin minune.

Nimeni nu se schimbă. Rămânem cu toții la fel, doar creștem o caisă de încredere și maturitate pe deasupra.

Dar dacă ceva ne dă trigger la o anumită dinamică, revenim la sâmbure. Ăsta-i adevărul.

Fata voastră și-a cumpărat o sticlă de Martini și 2 pachete de țigări. A făcut playlist, a dansat și-a fumat pe balcon, așteptând. De pe la 9 mă îmbracasem frumos, eram cute. Stories pe instagram. Se făcuse 10, niciun semn. Hai lasă, dormi 2 ore că ai băut și devii emotivă. Pus ceasul să sune la 12 fără 10. Doar nu voiam să mă trezesc fix de Revelion.

Mă trezesc pe la fără 20. Mă duc să-mi refac rapid machiajul, mă dau cu parfum, pun încă un pahar de Martini și mă uit de la geam, tristă complet. Peste tot artificii, oameni care dau cu șampanie de la etaj, haos, fericire. Eu? Stăteam cu un pahar de băutură într-o mână, în cealaltă cu o țigără și cu telefonul fără nicio notificare în buzunar.

Am început să plâng și-am tot băut. Se face 12.45. Sun.

-Heeeeei, la mulți ani! Mai vii?

-Ce? Nu te aud! E gălăgie aici! La mulți ani, Anuuuuț! Cum e seara de Revelion la tine?

-Mai vii?

-Mai stau o oră. Nu te superi, nu?

-Nu, nu. Distrează-te acolo.

-Ești ok?

-Nu chiar.

-Ceeeeee? Nu te aud. Hai că vorbim mai încolo, zise el și închise.

Am băut și m-am făcut țăndări. Evident că am terminat sticla aia.

Am plâns, am comandat mâncare. Aparent pe Glovo lăsaseră restaurantul deschis și nu era. Nu gătea nimeni în seara de Rev. Aveau și ei familii, iubite, câini, pisici, purcei etc. Nici mâncare deci. Super.

Pe la 4 dimineața mă sună să vin la el și i-am făcut scandal de nici nu-mi amintesc ce i-am zis. Super Revelion!

Cred că e adevărat ce se spune. Unele lucruri chiar ți le faci cu mâna ta. 2019 nu a fost anul meu preferat. A fost la fel de haos ca Revelionul despre care v-am povestit. Am tot așteptat ca ceva să mă facă să mă simt întreagă. Când de fapt nu trebuia să aștept nimic și pe nimeni.

Eram deja un om complet, doar că nu vedeam de fumul gros de țigară și de ceața de la alcool.

×