Literatură

Cum am învățat să trăiesc cu depresia și alte povești: Gânduri negre, servite pe-o farfurie cu margini aurii

Articolele din seria asta o să fie scrise cât mai blând cu putință. Am ales să transform depresia într-un personaj cu care fac diverse activități și care uneori mă ajută, dar alteori mă împiedică. Nu o urăsc, nu o gonesc, învăț cum să fac compromisuri ca să trăim împreună. Textele sunt dedicate tuturor care au o doamnă D. a lor.


Mă uit la D. uneori și mă simt inferioară. E perfectă. Are picioarele lungi și subțiri. Are stil. Are atitudine. Stă mereu cu spatele drept. Știe mereu ce să zică. Are ochii albaștri. Arată exact cum mi-am dorit eu. E o femeie independentă. Nu ascultă de alde d-ăștia, care respiră pe gură 90% din timp.

Are planuri de viitor. Se ține cu strictețe de ele. E senzuală. E feminină. Știe să se îmbrace. Are replicile pregătite. Are o carieră. Va trăi etern. Și când termină cu mine, se va muta la altcineva. Voi preda ștafeta către următorul moștenitor al tronului pe care să stea Doamna D. 

Dar e atât de perfectă încât îmi agită cu o lingură mare de lemn complexul de inferioritate. 

‘’Dar tu de ce nu ai sâni mai mari? Nu vrei să-ți pui?’’, ‘’Dar tu de ce nu ai mai mulți prieteni? Nu ești în stare să-ți faci?’’, ‘’Auzi, dar de ce nu slăbești mai mult?’’, ‘’Ciocolată, la ora asta?’’, ‘’Nu te place, vrea doar sex. Cine ar vrea să stea cu tine?’’, ‘’Dacă tot speli cuțitul ăsta, nu vrei să faci o treabă bună și să termini cu toată durerea din tine odată și pentru totdeauna?’’, ‘’Nu poți să faci asta pentru că nu ești în stare. Nu ai suficientă încredere în tine!’’, ‘’Cine crezi că face așa gest pentru tine?’’, ‘’Nu mai bine te arunci în fața mașinii?’’, ‘’Nu ești suficientă’’, ‘’Ești o ratată și ratații trebuie să se sinucidă. Consumi aer degeaba. Altora chiar le trebuie’’, ‘’Singurul moment în care o să devii faimoasă este atunci când te sinucizi după ce termini de făcut x lucru. Altfel, cine crezi că observă?’’. 

Mă uit la D. uneori și mă simt inferioară. E perfectă. Are picioarele lungi și subțiri. Are stil. Are atitudine. Stă mereu cu spatele drept. Știe mereu ce să zică. Are ochii albaștri. Arată exact cum mi-am dorit eu. E o femeie independentă.

Sunt cam amare gândurile astea. Dar nu prea am eu cine-știe-ce pretenții. Măcar mă bagă cineva în seamă, nu? Uneori le mănânc și zic ‘’Poftă bună!’’ din suflet. Le las să curgă prin mine, în timp ce pe unele le întorc pe toate părțile, dar nu le fac.

Altele zumzăie atât de tare încât trebuie să le inhib într-un el sau altul. Merge cu mâncare, sex, o carte bună, sport, plimbări, sau o ședință de terapie în care îmi vărs sufletul. Dar când mă lovesc atât de tare, mă simt otrăvită. Mă așez în pat și ziua e distrusă. Îmi fură abilitatea de-a merge. De-a comunica. De-a simți. De-a mânca. Stau în pat atât de mult încât mă doare vezica. Refuz să merg până și la baie. 

Înainte se întâmpla de cel puțin 5-6 ori pe an. Recent se întâmplă din ce în ce mai rar. Nu cu mult. Suntem oameni până la urmă și Doamna D. chiar e sexoasă. Te vrăjește. E mișto să fii cu ea. Pari mai interesant așa, întunecat. Pari mai incitant dacă ești puțin de tot dus. 

Mănânci tot pentru că mama-ți spunea că cei care mănâncă tot din farfurie ajung cineva. Eu am ajuns cineva datorită și din cauza doamnei mele.