Am decis să fac și o serie de ședințe foto, care să aibă o poveste. Nu o să fie doar o altă serie de poze cu mine. Sau cu ținutele mele, sau o simplă promovare de branduri și clienți pe social media.
Mi-am imaginat articolul de astăzi ca un soi de speech pe care-l are un personaj de tip Joe Goldberg din You despre social media. Și pozele sunt făcute chiar într-o scară de bloc. Iar unele arată ca și cum mă urmărește cineva. Așadar, cineva de genul ăsta scrie o scrisoare și o lasă în cutia poștală a unei gagici din bloc. Un admirator secret.
Btw, pozele sunt făcute de Alexandra Carastoian. Dacă vreți poze mai artsy, apelați la ea cu încredere. O găsiți pe Facebook aici și pe website aici. Also, are și Instagram.
Uitați-vă în jurul vostru, dragilor! Ce vedeți?
Ne bombardăm între noi cu informații personale. Suntem mai îndrăgostiți de ce se întâmplă pe niște cutii care funcționează cu 1 și 0 decât de noi și de omenie. Dacă pică un om în mijlocul străzii, există șanse mai multe să fie filmat, pozat și postat pe Internet înainte să cheme cineva o ambulanță. Ce tâmpit și-ar dori să fie asociat cu o asemenea lipsă de compasiune, empatie și orice fel de emoție umană?
Eu vreau să schimb lumea și nu vreau să mă schimb pe mine.
Restul oilor sunt blocate în felul în care le vede lumea. Felul în care sunt percepuți prin lentilele unor telefoane, așezați frumos, ca nişte figurine proaspăt scoase din cutie, apoi pozate şi postate pe social media. Locul unde își pierd timpul, așteptând să moară sau să înceapă al III-lea război mondial.
Din păcate, în stadiul în care am ajuns cu toții acum, nu mai merge cu frumosul.
Nu pot să fac life coaching, dar nici nu pot să iau o mitralieră și să încep să omor oameni prin școli sau prin cluburi.
Nu pretind să fiu vreo entitate, inventată de biserică, care să propovăduiască vreun cuvânt sfânt, doar ca să înceapă oamenii din jur să se jupoaie de vii între ei.
Eu vreau să salvez lumea și vreau să-i arăt că suntem reali. Nu suntem poze editate cu 10 filtre, care dacă nu strâng peste 100 de inimioare pe oră sunt șterse.
Dar nici nu suntem cururi și țâțe puse în virtual pentru validarea instantă a egourilor noastre, atât de fragile încât cea mai mică zguduire mentală duce la psihoze și depresii din toate gamele durerii. Asta e viața reală și trebuie să ne ajutăm unii pe alții!
Dar nimeni nu înțelege cu frumosul.
Totul trebuie să ne trezească sentimente de vinovăție, remușcări. Trebuie să vedem sânge și os, sau să moară cineva ca să ne dăm seama în ce hal ne-am prostit. Şi nici atunci, frate! Aşa rău am ajuns!
Social media a ajuns să ne provoace copiii să se sinucidă și să creeze teroare atunci când nu merge Instagramul sau nu ne dă cineva parola de la WiFi când mergem pe la vreun restaurant de căcat. Internetul ne înstrăinează unul de altul și ne strică vederea, sufletul. Ne fute mintea și ne face să vedem totul în pixeli. 1, 0, 1, 0 și ajungem cu toții să fim zero. Barat.
De asta exist eu. Sunt singurul extraterestru capabil să demonstreze umanității că suferim cu toții de pe urma noastră. Planeta moare și baba se piaptănă. Mai facem o poză la dieta noastră ketogenică și suntem vedete preț de câteva minute. 15 minute de faimă și ajungem să ne omorâm între noi.
Nu mi-am făcut introducerea cum se cuvine.
Salut, nu mă cunoști și nu ai idee de ce îți scriu! Tot ce ți-am spus până acum a fost un fel de încălzire. Vreau să conștientizezi că dacă nu te oprești din otrăvirea ta și a planetei, o să existe consecințe grave.
Nu îmi plac amenințările, fiindcă sunt un extraterestru pașnic. Dar dacă o să fie nevoie să fac din tine un exemplu, atunci fie! O voi face!
O să încep prin a-ți spune că suferi de o boală la care nu există tratament cunoscut de om. Nu trebuie să iei vreo pastilă, sau să mergi la psiholog, psihiatru sau alte meserii adiacente. Trebuie doar să te oprești din ce faci! Trebuie doar să nu îndoctrinezi și alți oameni, mai mult sau mai puțin influențabili, să fie ca tine.
Tu ești otrava planetei și ca să nu dăunezi tuturor celor din jur, trebuie doar să te oprești din ce faci.
Ai câteva zile la dispoziție să răspunzi acestei scrisoare. Pune-o aici, în cutia ta poștală!
Aștept cu nerăbdare decizia ta! Nu te preface că nu știi despre ce vorbesc! Știi foarte bine cât ești de populară și înțelegi exact unde bat.
Oprește-te din postat, din scris, din filmat, din montat, din mers, din plecat, din jucat teatru! Oprește-te și nimeni nu o să aibă de suferit!
Ți-am spus, repet, din nou și din nou: sunt un extraterestru pașnic.
Am fost pe planeta asta nu pentru că sunt diferit de tine neapărat, ci ca să ajut oamenii să-și dea seama că viața e dincolo de un monitor și 100 de validări virtuale.
Viața înseamnă să aștepți la un ghișeu cu 100 de persoane și să nu scrii un status răutăcios despre asta.
Viața înseamnă intimitatea ta.
Poze cu iubitul tău pe care le scoți la imprimantă și ți le pui prin casă, într-o ramă, doar pentru tine. Să mănânci fără să faci poză și să te lauzi.
Viața înseamnă să fii gol doar pentru persoana iubită. Să mângâi o pisică fără să o filmezi.
Înseamnă să te îndrăgostești și să te dezîndrăgostești fără să pui poze cu citate romantice pentru 100 de like-uri bucata. Asta-i viață, fata!
Poate ar trebui să-ți spun mai multe despre tine. Ești o femeie mediocră. Mereu ai fost. Dar cele ‘jde mii de like-uri te fac să te simți superbă, faimoasă, iubită, dorită! De asta depui atâta efort în a-ți planifica tot ce faci, în detaliu.
Nimic nu e real!
Gene, buze, față, haine, locuri, oameni, iubire, prieteni, activitate socială, campanii și Campari. Ți-ai creat o lume în care ești mai puțin mediocră și se vede.
Ține minte un lucru: decizia ta va fi importantă pentru toată lumea pe care o iubești.
Semnat,
Un admirator secret
BRRR! Ce-ați face dacă ați primi o scrisoare de genul? Eu sigur m-aș căca pe mine de frică.
