Confesiuni Inspirațional

Ce-ai, boss, ți-e frică de femei cu personalitate?

Băi, aveți mare noroc că nu am mai mult timp liber! Că reînviam cancanul din blogosferă. Astăzi în timp ce făceam curățenia din Ajun, mi-am amintit de singurul meu date din 2020. Și se putea să nu vă povestesc și vouă cum eu, un pitic de 1,62 am intimidat ditai hăndrălăul de peste 1,90 cu pErSoNaLiTaTeA mea?

Ca să fac un full disclosure, nici nu știu la ce mă așteptam din momentul în care l-am găsit pe-o aplicație d-asta de Dating. În apărarea mea, aveam foarte mulți prieteni în comun, îl știau câteva tipe, prietene apropiate, a primit omul recomandare practic. Aproape Yelp revision, csz. Am zis că băi, știi ce?

Am nevoie de niște oxitocină, tati. Sure. Hai să facem lucruri noi. Ne-am săturat de muncă și stat în casă.

Tipul nu era deloc genul meu fizic și mi-am jurat neam că nu mă mai văd niciodată cu artiști, fie ei plastici, actori sau cântăcioși. Dar am trecut peste treburile astea că voiam efectiv să fac o activitate nouă și părea interesant omul.

Greșeala mea a fost că l-am stalkuit doar pe Instagram. Acolo părea ditai rockeru’, om sănătos la cap, frumușel, postări cumințele. M-am uitat ulterior pe Facebook-ul lui și are statusuri imense, ranturi despre cât de dificile sunt femeile cu toate fițele lor. Dacă m-aș fi uitat, n-aș mai fi risipit frumusețe de ruj de la Mac pe treaba asta.

Hai să începem de la început. Că e super spicy. Mă rog, date-ul în sine nu a fost. Dar realizarea mea ulterioară că omul este super speriat de femei cu personalitate. Aia m-a lovit în țeastă.

Am început eu să mă aranjez, să dau drumul la un proces de overthinking intens, că vai nu e genul meu, că nu o să îmi placă, lasă, boss, mai știi ce a zis terapeuta, că trebuie să ieși din zona de confort, aoleu, dar dacă luăm COVID, de ce sunt inconștientă, calmează-te că afli într-o săptămână, oricum faci testul, aoleu, dar dacă are așteptări și tu nu vrei decât prietenie? Rulam un program intens de gânduri în timp ce-mi trăgeam clasicele linii de pisicuță la ochi.

Fard? Perfect. Rochie neagră? Mulată. Ghiozdan? Irelevant, dar arată bine cu ținută.

Hai să chemăm un uber și să mergem. Am mers într-un loc, cică să bem vin fiert. Dar nu am băut vin fiert, eu am zis să beau doar vinuț. Ne-am întâlnit acolo, am intrat, am mers într-un loc super ferit, ne-am dat măștile jos și am comandat. Evident o terasă încălzită.

Am fost la început tăcută, am așteptat ceva interesant. Mai zicea omul chestii. Dar nimic nu mi se părea super intrigant. Era foarte basic totul. Și e ok, unora le place asta. Mie nu. La un moment dat îmi zice că-i singur de foarte mult timp. Aproape 10 ani. S-a aprins un beculeț roșu. Am râs, am mai băut un pahar cu vin. Lasă, Ana! Ascultă de terapeută. Ai ieșit din casă. Faci ceva nou! Faci ceva nou! E palpitant. E alt-

-Bună seara, închidem în 30 de minute. Mai vreți o comandă?

Aoleu, era abia 9 și nu deslușeam ce are bărbatul ăsta în cap. Am mai cerut un pahar cu vin și i-am zis omului să meargă la mine, era aproape. Dar am dat disclosure că asta se întâmplă doar în contextul pandemiei și că nu o să se întâmple mare brânză. Doar vreau să îl cunosc mai bine.

Omul scoate banii în timp ce scot și eu banii. Îi zic hai să facem pe din două, sau plătesc eu că am cash și e mai ușor să lăsăm bacșiș. Îl văd că face ochii mari. Insistă să plătească el, pun niște bani bacșiș în pahar. Zice că-s prea mulți. Face ochii mari iar când se uită la câți bani aveam în portofel.

-Ce ciudat!

-Ce anume?

-Eu obișnuiesc să chem fetele la mine. Eu plătesc. Mi-ai luat locul.

-Eh, asta e. Se mai întâmplă.

Ajungem la mine și vorbim vrute și nevrute, râdem. Îmi dau seama că se face 11 și trebuie să doarmă la mine.

Nu știam în momentul ăla dacă e o idee bună. Ne-am sărutat noi de 2 ori, dar cam atât. Mi-a spus de foarte multe ori că îl intimidez, mi-a recunoscut că nu îi place să piardă controlul, când îmi povestea de o tipă care i-a propus BDSM, dar am dormit liniștită.

A doua zi, evident că am luat eu decizia ce muzică să ascultăm, ce mâncăm, ce facem. Doar eram la mine acasă. M-am purtat cât se poate de frumos, super friendly. Mi-a spus cumva printre dinți că-s cam…masculină. Ooooooooooook.

După ce a plecat de la mine nu a mai fost așa de comunicativ. Și evident că eu, orgolioasa planetei, mi-am luat mare trigger. Că ce am, domne? Dar de ce îmi dă ghost? De fapt, mie mi-a plăcut așa mult de el? Nici măcar nu era genul meu. Atunci de ce mă oftic?

Trec câteva zile și primesc printscreen-uri cu profilul lui de Facebook în care multe postări vorbeau despre ce e al bărbatului, ce e al femeii. Că gender roles. Că femeile sunt dificile. Sau că femeile puternice mor singure. Că de toate.

Mi-am dat seama de fază și m-am calmat.

Ce-ai pățit, boss? Nu-ți plac femeile cu personalitate? Nasol.

×