Inspirațional

Care e treaba cu faima?

Băi, de ce vrea toată lumea faimă? Și când spun TOATĂ LUMEA, chiar mă refer la mine, în primă fază. Și acum îmi amintesc primul moment în care am vrut să fiu faimoasă. Aveam 9 ani și văzusem clipul lui P!nk ”You Make Me Sick”. Erau anii ’90, nu prea umblau femeile pe stradă cu părul roz, pierce în limbă și pantaloni cu turul până sub cur. Mă uitam la părul ei, la cum era îmbrăcată, la scena aia cu motocicleta și mă gândeam: Wow, nu am văzut în viața mea atâta putere! Atâta atitudine! Atât tupeu! Eu eram o pisică mică de tot, care plângea din orice motiv. Nu aveam tupeu să fac mare lucru. Eram o gogoașă roz, care habar nu pe ce planetă se află. Dar mă uitam la ea și voiam să fiu ca ea.

Citeam doar articolele despre ea, de prin reviste, lipisem poze cu ea peste tot, prin cameră. I-am cumpărat casetele, mai târziu și CD-urile. Am început să cânt fix datorită ei. Am început să îi cam copiez comportamentul. Să fiu și eu rebelă, să ascult punk (știam că ea ascultă), să fiu cât se poate de încrezătoare. Mă uitam la live-urile ei și vedeam atâta emoție, atâta atitudine și câți oameni o iubesc. Voiam să fiu ea. Să am părul roz, pierce în nas, tatuaje, să am atâta curaj. M-am uitat la niște interviuri în care vorbea despre problemele ei cu drogurile, despre cum fugise de acasă când era mică și mai apoi despre cât de grea e relația ei cu soțul ei de acum, Carrey.

Era atât de deschisă și mișto. Se îmbrăca ciudat. Cânta amazing. Nu îi păsa de părerea celorlalți. Era tot ce nu eram eu. Și culmea! Am ajuns să fiu o copie micuță. Mi-am tatuat pe picior unul dintre tatuajele ei, am avut părul roz, am pierce în nas și tatuaje. Și acum nici mie nu îmi e frică să vorbesc despre viața mea și greșelile pe care le-am făcut sau nu.

Era și este o femeie independentă, puternică și mișto. Voiam să fiu exact ca ea. Cânta despre subiecte diferite față de celelalte gagici din industria mainstream: femeia în societate, cum e ea percepută pe scenă, tulburări de alimentație și altele. Mereu subiecte mișto. O inspirație constantă pentru mine. Am crescut cu ea. O ascult și acum o ascult. Am fost în 2009 la concert și am plâns când am văzut-o pe scenă. Eram în primul rând. A fost un moment magic în care chiar s-a uitat la mine și a zis ”Oh, I see we have a crier here! Don’t cry, little lady”.

M-am topit dreacu’! Am plâns și mai tare. Mă luase o anxietate de toată frumusețea. Una dintre cele mai mișto zile din viața mea. Chiar mi-ar plăcea să o întâlnesc o dată și să-i mulțumesc că a reușit să inspire un copil să fie mai curajos.

Și de asta am vrut să fiu faimoasă. Ăla era motivul meu. Voiam și eu să fiu ca ea și voiam să existe fetițe sau băieței ca mine, pe care să-i ajut.

Evident că la mine a luat o întorsătură urâtă. De ce? Așa e mai ușor.

Faima ușoară o obții prin scandal, hate și sex

Asta o știe și bunică-mea. Ce vedem noi la TV? Vulpița, certuri între interlopi, cancan cu vedete. Bun, să vă explic că dacă spuneți lucruri șocante pe net, deveniți faimoși? Credeți că e greu? Facem 2-3 clipuri cu titluri senzaționale, scriem 3-4 articole în care ne luăm de tot ce mișcă și garantez că într-o săptămână începeți să creșteți în online. Dacă aveți noroc sau ghinion, ajungeți și la TV. Vă preia vreun post.

Nu contează cum ajungi faimos, să ne uităm la Kim Kardashian. Apreciez foarte mult familia aia, nu mă înțelegeți greșit. Mă-sa aia a știut să monetizeze întreaga familie într-o afacere de sute de milioane de dolari, dacă nu mai mult. Dar care e valoarea pe care o aduc oamenilor care-i admiră? Ce învață exact populația? Ce mesaj transmit?

Și aici ajungem la partea a doua a articolului.

De ce vrei să fii faimos fără un scop?

faimă 1

Nu arunc cu hate aici, ca să ne înțelegem. Am făcut asta ani de zile. Ce zic mai sus este extras din propriile învățăminte. Poate ați uitat articolul meu din DoR. Vă reamintesc să îl citiți aici, dacă e. Blogul pe care îl aveam a creat monstruleți. Să vă zic ce șoc am avut când m-au abordat niște puștoaice care îmi citeau blogul? Care erau rele gratuit și scuipau fix inepțiile pe care le ziceam eu pe blog pe gură? Mi-am dat seama că nu fac nimic cu scop. Mi-a fost rușine. Încă îmi e rușine cu felul în care m-am manifestat mulți ani în online.

Chiar ieri mi-a scris cineva legat de articolul ăla: wow, trebuie să ai mult curaj să te expui așa pe Internet, să-ți scrii trăirile! Nu e, domne’, curaj! E spovedanie. Înțelegi? Eram faimoasă pentru că făceam scandal. Dădeam toată ziua din gură ca și cum interesa pe cineva părerea mea și toate frustrările mele. Și acum fac la fel, dar nu-mi mai vărs frustrările și problemele pe alții. Doar așa, de dragul share-ului.

Eram obsedată de câte likeuri primesc, câte shareuri. ATENȚIE! DAȚI-MI-O PE TOATĂ! Nu contează că nu are niciun sens decât să mă pup singură în cur că mă știe lumea.

Nu mai vreau să fiu faimoasă, vreau să las ceva în urmă

Am plecat pe o bază bună. Voiam să fiu faimoasă ca P!nk. Adică să cânt pe scene, să transmit mesajele mele prin piese puternice, mișto. Să fac artă. Până la urmă mi-a fost așa cam lene de atâta muncă în muzică. Am trecut și pe acolo, am văzut cum e viața aia și nu mi-a plăcut. Nu era de mine. Era prea mult stres. Chiar și înainte să trec, nu voiam să depun atâta efort să ajung faimoasă. Voiam să fie peste noapte.

Acum nu mai vreau să fiu faimoasă, vreau să las ceva în urmă. Vreau să mă țină minte lumea nu pentru hate-ul și poveștile șocante cu cine-știe-ce partide de sex spontane, sau inventate. Vreau să învăț oamenii ceva, să-i facă să râdă, să îi inspir cu poveștile mele, să fac măcar 0.1% din ce mi-a făcut mie doamna Alicia Moore.

Iar pentru asta trebuie să muncesc zilnic, să trag tare, să cresc eu, să mă vindec de toate traumele trecutului, să fac lucruri mărețe. De ce? Normal că tot pentru ego-ul meu. Vreau să fiu nemuritoare. Vreau să fiu un model pentru alții care au ochii mari și sufletul la fel de mare.

Până la urmă, asta e treaba cu faima. Nu are altruism în ea. Poate în unele cazuri, are. Puțintel. Unii vor să fie faimoși doar ca să îi știe lumea, alții o fac pentru bani, alții vor să trăiască pentru totdeauna. Ne scăldăm într-un jacuzzi egoist cu toții.

Mi-a spus acum un fotograf de pe instagram că el trebuie să fie faimos ca să atragă clienți cât mai mari. Adevărat. Tot un scop bun. Monetizare. Contruirea brandului personal. În orice meserie din 2020 e important să ai notorietate.

Asta le spun și eu cursanților mei de la cursurile de Copywriting. Nu le spun să devină influenceri. Doamne ferește! Le spun să facă niște content relevant, să aibă o strategie prin care-și dezvolte brandul personal. Angajatorii și viitorii clienți se uită la cum te descurci în online. Și nu se uită la pozele cu tine în tot felul de ținute, bând nu-știu-ce cocktail. Se uită la cum scrii, dacă ai o temă în postări, dacă știi ce faci.

Deci e importantă faima în orice domeniu? Da, frate. Din păcate, este. Ce face fiecare cu ea? Treaba lui.

Cert e că în 2020 a devenit o necesitate pentru mai multe domenii. Există atât de mulți artiști, scriitori, Copywriteri, cântăreți, fotografi, avocați, doctori, de toate. E suprapopulat. Trebuie să te evidențiezi cumva. Trebuie să te vinzi. Consumerismul lui 2020. Legea junglei. Survival of the fittest, sau cum ar spune Ricky, din Trailer Park Boys, survival of the fitness.


Dacă vrei să te învăț cum să ai grijă de contentul pe care îl postezi pe paginile tale personale, bagă-te la cursul meu Copywriting. Începe grupa 7 acușica, pe 27 iulie! Citește mai multe aici. Apropo, tot acolo te și înscrii.

Dacă te doare undeva de cursurile mele, dar vrei să te ajut cu brandul tău/afacerea ta pe partea de Copywriting, scrie-mi la anapebune@gmail.com. Bagă un ochi și pe LinkedIn-ul meu.

×