fbpx
Confesiuni

Am stat un an într-un apartament infestat de gândaci

Se făcea că draga voastră Ana stătea anul trecut, mă rog, mai bine de anul trecut, chiar acum un an jumătate, într-un apartament infestat de gândaci. Inițial, totul părea ok. Am pus special întrebarea doamnei în cauză: avem gândaci?

Veneam de la Obor unde e mama și tata la creepy crawlers.

Nu prea mai voiam să mă trezesc noaptea cu gândaci pe mine. Vedeți voi, nu e plăcut. Și eu sunt o prințesă. Nu se poate să mă lupt cu gândacii pe teritoriu. Cum să fie, dragă, aici? Doar suntem în inima Bucureștiului. Aveam alți prieteni care stăteau în centru și nu doar că aveau gândaci, dar aveau și șobolani. Dar am inspectat, jur, fiecare colțișor de casă. Părea totul în regulă.

Dar la ce răbdare nu am eu și cât de tare mă entuziasmez la orice lucru nou, am văzut eu gândaci din părți. Creierul meu era gen: wow, fei, stai în centru de pe acum. Ești cineva! Nici nu înțeleg de unde și până unde această gândire simplistă. Nu-i nimic, ca orice mizerie pe care o fac fără să gândesc, tot eu sufăr. Dacă nu mă credeți, eu zic să citiți să vedeți ce an am avut în 2019. Pentru că anul ăla avea loc fix în apartamentul ăsta. Care, dacă mă întrebați pe mine, era o garsonieră dublă, dar în fine.

Începe fata voastră o curățenie generală de i s-a luat pielea de pe mâini. Ce să vezi? Dau fix în ziua aia de 2 gândaci.

M-am panicat! Aoleu, i-am adus după mine de la Obor. Dacă i-am adus eu? Dacă și cu parcă se țineau de cur și săreau în sus la mine în cap. Am ignorat. Probabil că mintea mea iar îmi joacă feste. Hai să omorâm gândăceii și să mergem mai departe.

gândaci 2

De unde? Pisicile mele se tot agitau prin casă și nu știam de la ce. Se jucau cu gândaci. As cats do. Doamna respectivă pleca în altă țară, la copiii ei, câteva luni. How convenient! Am mers până la ea, i-am zis de gândaci. Ah, vezi că o să înceapă deratizarea în tot blocului. Că de la ei e! Că ei trebuie să facă. Nu putem noi să facem deratizare. Dar nu cred eu că sunt gândaci. Eu găsesc unul la câteva luni. Ia o gogoașă! Bine, tanti, o să gust din gogoașa ta plină de ulei și o să trec peste minciuna ta. Că așa sunt eu. Reprim tot ca o fată cuminte.

Hai că sunt nebună! N-o să mai fie gândaci. Facem curățenie și gata.

Înainte să continui cu povestea asta, o să vă bag într-un context și apoi o să vă explic de ce citiți aceste rânduri. Perioada în care stăteam aici aveam probleme cu banii, probleme cu sănătatea de 3 feluri, probleme cu niște oameni răi, decese în familie etc. V-am spus de perioada când mi-am pierdut vocea, am făcut psoriazis, am rămas fără job și-am primit și diagnostic de tulburare severă de anxietate. Da, a fost foarte fun ca pe deasupra să am 3 feluri de gândaci și alte probleme.

Imediat ajungem acolo. Povestea asta o scriu pentru mine. Nu știu dacă e corect față de voi. O scriu ca să nu uit niciodată când zic că vai, ce viață grea am, să îmi amintesc anul ăla, apartamentul ăla și de starea psihică în care eram atunci.

Următoarea întâmplare cu gândacii a fost când mi-am pus prima oară rufele la uscat, pe balcon. Le-am strâns și-au sărit pe mine vreo 5 gândaci la fel de mari ca mâna mea. A dat fata voastră telefon iar la proprietară. A făcut poze. A arătat pozele. Femeia nu credea. Nunu, hai că nu cred că e din apartament. Bun, tace fata iar. Aia e, trebuie să suport. Nu am unde să mă duc.

Pe măsură ce au trecut lunile situația a devenit din ce în ce mai horror în apartamentul ăla.

Făceam baie și eram în gândurile mele și au căzut gândaci din tavan pe mine, am lăsat un pachet de biscuiți pe blat și când am ajuns erau zeci de gândaci, mi-a revărsat canalizarea de am stat un weekend cu mâinile în rahat, hârtie igienică și dreacu’ știe ce alte scursuri de la vecini.

Toate aceste evenimente mă tocau psihic lent. De parcă mai aveam eu nevoie de lucruri în plus. Până într-o zi când am pus mâna pe telefon și am sunat iar proprietara, lovise pandemia. I-am spus că eu lunile următoarea nu o să mai am bani. Că e pandemie. Că sunt gândaci, că apă caldă nema, frig cu duiumul, frigider stricat (am uitat de asta, îmi congela mâncarea complet sau nu răcea deloc) și că e bătaie de joc. A acceptat femeia. Dar eu în lunile alea mi-am pus bani deoparte ca să plec. Am muncit ca o tâmpită ca să mă duc dreacu’ într-un loc mai ok pentru sănătatea mea psihică.

Îmi aduc aminte un alt moment, când veneam de la agenția pe care o aveam atunci, la o mansardă și am ajuns acasă. Am aprins lumina în bucătărie și erau zeci de gândaci. Am luat bricheta și Raid-ul și am ars-o foarte hardcore de era să mă intoxic în casă. Așa razna mă făceau să o iau.

M-a prins lockdown-ul în jegul ăla.

Mi-am petrecut zilele mâncând, fumând, panicându-mă și spălându-mă pe mâini până mi le-am uscat. Când s-a înfundat și cada gata, am considerat treaba ca pe un semn. Băi, trebuie să faci ceva! Cu banii strânși din luni întregi de proiecte, lungi și anevoioase, m-am mutat într-un rezidențial ok. Spațiul e mai mic, dar mintea mea e fericită.

Am considerat apartamentul ăla ca pe o metaforă la sănătatea mea psihică și fizică. Totul maro, gânduri negative mișunând peste tot, situații interminabile, probleme înfundate și reprimarea care m-a făcut să dau pe afară toate sentimentelor. Să risc. Să îmi iau viața de la capăt.

Vă zic, am plecat de acolo și aveam bani doar pentru încă o lună de chirie. Totul era nesigur. Nu știam dacă o să reușesc. Dar am făcut-o. A fost un teste de maturitate și am reușit.

Dacă și tu stai într-un loc sinistru, sau nu neapărat un loc, poate e o situație care-ți râcâie mintea. Ăsta-i semnul tău să îți iei inima în dinți și să pleci!


Dacă rezonați cu mine vreun pic, dați-mi follow pe insta.

Dacă vă interesează cursuri de Copywriting, vedeți că aici vă înscrieți.

Sau dacă nu aveți bani acum de cursuri, intrați în grupul meu de Facebook.

Dacă simți că îți scârțâie sănătatea psihică, recomand să mergi aici la terapie.