fbpx
Publicitar

5 trăsături pe care trebuie să le ai dacă vrei să fii Publicitar

Publicitar

5 trăsături pe care trebuie să le ai dacă vrei să fii Publicitar

Publicitarul, acest om pasionat de bere artizanală, hipsterime, adidași și ascultat de manele în mod ironic. Atât văd oamenii din exterior. Mai sunt încă vreo 200 de tipuri de oameni de Publicitate, dar mă rog. Am dat de pereți cu stereotipul, for starters.

Acum nu vorbim despre gusturile noastre, adidașii, muzica, sau faptul că avem clienți dificili și/sau mai puțin dificili. Astăzi deschidem cutia Pandorei în legătură cu personalitatea noastră. Ce trăsături ar trebui să ai ca să lucrezi în Publicitate?

Am purtat discuția asta cu majoritatea prietenilor mei. Am vrut să ne reprofilăm de cel puțin 7 ori. Eu cam de atâtea ori am zis că renunț la Publicitate. De tot. Cred că mulți care sunt în domeniul ăsta empatizează cu mine. Dar iaca, drace! Sunt aici și se fac 11 ani în curând.

Regret ceva? Nu chiar. Facultatea, freelance-ul, agențiile în care am lucrat, toate m-au format în omul de acum. Ah, stați! Voi credeți că te naști Publicitar? Nah, devii pe parcurs. Însă, fără să vă mint, există o trăsătură pe care trebuie să o ai ca să lucrezi aici: TUPEUL.

Haideți să discutăm mai îndeaproape.

1. De ce trebuie să ai tupeu?

Ah, bine ați venit la încă unul dintre Ted Talks-urile pe care le am la mine, pe blog, în fața voastră. Tema de astăzi este de ce ar trebui să aibă un Publicitar tupeu. Păi, să vedem, klan! Atunci când lucrezi într-o agenție, sau cu un client trebuie să deschizi gura să îți spui părerea atunci când vii din postura de Specialist. Pe bucățica ta, acolo. Normal că ar trebui să o faci cât mai temperat și în gând să ai doar lucruri în avantajul clientului.

Pe lângă asta, ai nevoie de tupeu ca să îți expui toate ideile tâmpite. Și ai nevoie de tupeu ca să go off script. Ce înseamnă asta? Păi, tu faci numai ce zice brieful? Nu dai nimic extra omului? Chiar nu decizi să cauți și o altă metodă de-a rezolva brieful? Nu vii cu o surpriză? Ești doar executant? Parcă te numeai în fața tuturor Creativ, sau greșesc?

Trebuie să ai tupeu să zici atunci când o situație îți este complet neprielnică. Spre exemplu, dacă te întreabă Client Service-ul sau un client: Mai ai loc de treabă azi? Dacă ești full, ce-o să zici? O să zici da, ca să fii people pleaser, sau nu pentru că sănătatea ta mentală e pe primul loc? Dar dacă îți scrie un client la 11 seara să îl ajuți, îi zici că poți ca să nu îl pierzi sau îi zici că e târziu și mai bine mâine?

Speak up!

2. Nervi de oțel

Publicitar 1

În domeniul în care totul trebuie să fie gata ieri, dacă ești cu spumele pe tine la greu, o să ai mult de suferit. Mai ales dacă le dai pe hainele clientului sau ale colegilor. Aici o zic din proprie experiență. Sunt un om care are puțină răbdare cu oamenii, mai ales, dar și în general. Mi-a luat ani de zile să învăț cum să îmi gestionez nervii, cum să am răbdare mai multă cu oamenii și cum să fiu mai empatică.

Imediat explic. De ce e bine să ai nervi de oțel când ești Publicitar? Nu trebuie să iei lucrurile personal. Ever. De ce? Oamenii au viețile lor. Brandurile lor sunt ca și copiii lor. Normal că un client e perfecționist. Vrea ca totul să iasă bine. Dacă nu înțelege ceva, explică-i. Și dacă nu vrei, alege să nu mai lucrezi cu el. Ba mai mult, normal că e toată lumea stresată din echipa de la birou. Când te pune cineva să lucrezi la foc automat, o să se mai întindă nervi prin stânga și prin dreapta.

3. Rezistență la stres

Apropo de nervi, eu am dezvoltat și-o boală autoimună de la cât m-am stresat cu domeniul ăsta. Asta cu rezistența la stres, o să recunosc că e cam bullshit. O trec aici pe listă pentru că mi-ar plăcea să subliniez că nimeni nu merită să te stresezi atât de tare pentru el. Nici client, nici brand, nici iubit, nici agenție. Sigur că trebuie să reziști la un nivel decent de stres. Oricum, crede-mă că dezvolți o toleranță. Dar să reziști la o cantitate oribilă de stres? Să duci în cârcă un milion de taskuri, oameni toxici și totul pe bani puțini? Fei, pleacă din locul ăla în momentul ăsta!

Totul are o limită. Organismul uman e fragil. Ai grijă de tine, nu de job.

4. Vânzător ambulant

Asta nu știu neapărat dacă e ceva care se învață, dar am mai greșit eu și în trecut. Oameni suntem. Ce înseamnă trăsătura asta? Păi, trebuie să fii în stare să vinzi orice, oricând. Sau să promovezi. Și când te întreabă cineva de ce să vadă nu-știu-ce serial. Tu ar trebui să știi să faci o poveste așa de mișto încât să-l convingi pe ăla să-l vadă.

Valabil și pentru tine. Trebuie să știi să îți vinzi abilitățile. Mai ales în fața clienților și angajatorilor. Ai nevoie de skill-uri de storytelling destul de puternice. Să îți placă să vorbești despre produsele tale, ale clienților, să știi să apelezi la emoțional. Asta e baza. Asta înseamnă să fii Publicitar. Never stop selling, or promoting!

5. Flexibilitate mai ceva decât Nadia Comăneci

Îmi place de mor treaba asta cu flexibilitatea. Ce înseamnă? Păi, dacă ești freelancer înseamnă să fii în stare să ai un program flexibil, deși eu tot de la 8 la 18 lucrez. Asta scrie și în contractul meu. Dar dacă nu ești, asta nu înseamnă să fii un blob lipsit de personalitate și să faci numai ce vor ceilalți, ci să înveți să asculți. Să înțelegi în ce situații e bine să îți impui părerea și stilul, dar și în ce situații să taci dreq și să faci cum vrea clientul sau Directorul de Creație.

Da, o să reiterez asta. Flexibil înseamnă să înțelegi când să vorbești și când să taci dreq. Good. Sună excelent. Înseamnă să ai putere de decizie, să știi să te mulezi pe noile clientului și cum să ți le satisfaci și pe ale tale.

Acum că am dat aici rețeta succesului, cred că e cazul să fac și pauza de reclamă. Așa, ca un Publicitar adev!

Toate astea nu vin natural, dar poți să îți dezvolți personalitatea de Publicitar și dacă vii la cursurile mele de Copywriting. Ultima grupă din 2020 începe pe 30 noiembrie. Înscrie-te aici!

Și dacă-ți place cum scriu, poate vrei să lucrezi cu mine. Scrie-mi la anapebune@gmail.com!

Hai Doamne Ajută la tată lumia!