fbpx
Copywriting

10 sfaturi din 10 ani de Copywriting

Copywriting

10 sfaturi din 10 ani de Copywriting

În 2021 o să fac chiar 11 ani de Copywriting și vreau să zic că nu regret nimic. Chiar și părțile negative au ajuns să fie un soi de învățătură, de informație pe care să o dau mai departe altora. Mai ales că mai am puțin și fac chiar 12 luni de cursuri de Copywriting. Habar nu am când au trecut toate. Acum, la final de noiembrie, începe grupa 11 și nici nu știu când a trecut timpul. Ieri am fost într-un live la Hertimeromania.ro și m-a izbit în freză o întrebare importantă. Oare poți să te apuci de Copywriting dacă ești adolescent?

Răspunsul meu a fost că e nevoie de niscaiva maturitate emoțională. Mai ales că în spatele tuturor ideilor creative trebuie să stea întotdeauna partea rațională.

De unde să gândești în direcția asta când ești adolescent și explodează hormonii?

Abia reușesc eu să calmez creierul reptilian din a intra în modul supraviețuire, d-apoi un adolescent.

Și din toate informațiile astea de mai sus, care mi-au tot circulat prin țeastă, mi-am dat seama că ar trebui să dau mai departe ce-am învățat. Că cine știe? Poate mor subit și nu are cine să moșteneasă ce-i în interiorul capului meu. Na, Ferească Sfântu’! Am ajuns să mă gândesc foarte des la mortalitate în ultima vreme. Nu știu dacă e vorba de pandemie, sau am crescut și-am realizat că-s prea adult. Lucrurile încep să devină din ce în mai reale. Organismul îmbătrânește. Răbdarea mea se subțiază și totul stă pe loc mai puțin timpul care fuge cu mine de mână de parcă ar fi Flash cu Iris West.

Copywriting 1

De aici a venit această dorință să dau mai departe ce-i în capul meu. Trăim într-o perioadă de FOMO maxim, așa că am decis să manifest acest FOMO în mod constructiv. Norocul vostru, agitația mea interioară și exterioară. Gata, că zici că am 50 de ani.

Să lăsăm trecerea ireversibilă a timpului. Să trecem la Copywriting.

Cu răbdarea treci livrarea

Nu am fost și nu prea sunt un om care să fie posesor al unei răbdări strașnice. Dar comparativ cu acum 10 ani, am mai evoluat. Într-un domeniu în continuă schimbare, în care starea principală este alerta, totul trebuie livrat ieri, vin enșpe modificări pe zi și toată lumea te sună, te caută și vrea ceva de la tine, tu ar trebui să știi să ai răbdare. Chiar dacă totul e pe fugă.

Unii oameni nu vor livra la fel de repede ca tine. E un domeniu în care dacă un singur om nu-și face treaba la timp, pică totul. Se decalează tot. Ca niște piese de Domino. Pică una după alta. În momentele astea trebuie să știi următoarele lucruri:

Nimic nu e sigur.

Nimic nu e urgent.

Nu totul este vina ta.

Ia-o personal și ajungi în ultimul hal

Ia-o logic! Când într-un domeniu toată lumea e constant în alertă, o să se încingă niște spirite. Depinde de personalitate, de organism și de rezistența la stres. Niciun comentariu, niciun ton ridicat, sau vreun reproș nu are în totalitate legătură cu tine. În condiții agitate fiecare reacționează cum știe. Cum poate.

Dacă un client nu e de acord cu ideile tale, fă altele. Sau, în cazul în care ești convins că ideile tale sunt soluția rațională, explică fix cât de calm, sincer și logic poți, cu argumente și exemple, de ce ideile tale sunt mai bune. Dacă nu ai idei bune, nu înseamnă că ești un Copywriter prost. Un singur text prost sau câteva idei pe lângă nu îți invalidează munca și nici talentul. De ce? Talentul nu există. În schimb, în timp vei deveni din ce în ce mai bun. Trebuie doar să exersezi.

Ideile tale nu-s ale tale, sunt ale omului cu banul și brandul

Copywriting 2

Apropo de ideile alea, ghici ce? În punctul în care ajungi să lucrezi pentru un client sau implicit un brand, ideile alea sunt ale lui. Textele tale sunt ale lui. Tot ce se livrează devine al lui. Nu ești scriitor, ești Copywriter. Vinzi un brand, către un anumit public țintă. Scrii prin prisma brandului, încerci să scrii cu mâinile publicului țintă, nu cum scrii tu de obicei. Impunerea unui stil e rară. Clienții care te vor lăsa să faci ce vrei, la fel. Așa că, dacă nu vrei să suferi, gândește-te că omul cu banul și brandul este posesorul textelor, ideilor și strategiilor tale. Așa funcționează.

Nu ai nevoie de laudă, ci de rezultate

Evident că dacă e un domeniu creativ, ai nevoie de validare. Chiar și artiștii reali suferă de sindromul impostorului. D-apoi noi, niște artiști care au ales calea rapidă de-a face bani. Ziceam ieri în live că un Copywriter e versiunea practică a unui Scriitor, la fel cum un Art Director e versiunea practică a unui artist grafic. Ciudat pentru că în unele cazuri, și un artist și un Publicitar câștigă la fel de puțini bani.

Bun, dacă ăsta este cazul, de ce ai nevoie de laudă? Ne batem în premii, mențiuni în IQads, interviuri din poziția de specialiști, prezențe la eventuri. Dar de ce avem atâta nevoia de periere de ego?

Indiferent dacă există toate astea de mai sus, cel mai important aspect pentru tine ar trebui să fie rezultatele. Adică cât de mulțumit e clientul, dacă îți termini treaba la timp, cât de bine-ți merg campaniile și orice în direcția asta. Lauda nu există fizic, lauda nu-ți bagă bani în buzunar și nici nu te ține în brațe noaptea.

Research pe pâine, pls

Când eram la început făceam greșeală să intuiesc eu ce ar trebui să scriu și doar să SCRIU. Mă duceam așa ca gasca prin apă, mergeam pe orbeală. Evident, clientul trimitea înapoi textele mele, roșii de modificări. Până m-am prins că nu prea le știu eu pe toate. Așa credeam. Dar când dreq să studiez eu când coboară somonul în amonte? Sau componentele unui motor? Nu mă izbisem niciodată de informații de genul ăsta. Așa că m-am apucat să citesc. Am căutat pe Google articole, clipuri, tutoriale, m-am uitat la campanii din domeniul ăla și-am văzut chiar seriale pe temele respective. Informația e putere.

Also, research pe publicul țintă. Ăla-i cel mai important. Dacă nu vorbești ca publicul țintă, bați câmpii la pereți.

Antrenează-ți mintea, frate

Apropo de informație, dacă ai mintea odihnită și fiartă doar pe Advertising, o să îți fie dificil să fii profesionist. Mai mult de atât, o să-ți fie greu să fii creativ. De unde să-ți iei și tu inspirația dacă nu din cărți, documentare, filme, seriale, învățat de limbi străine noi, piese de teatru etc.? Mai ales în perioada în care trăim acum, în care nu prea ai unde să mergi și ce să faci.

Fă ceva nou în fiecare săptămână. E clar că n-o să poți în fiecare zi. Nu suntem superoameni. Dar take it easy! Nu facem fizică cuantică. Facem Copywriting. Avem nevoie de creative outlets. Învață o limbă străină nouă. Cântă la un instrument. Citește literatură. Scrie.

Nu te lăsa absorbit de social media

Chiar dacă lucrezi pe Interneți, nu deveni obsedat. Social media îți dereglează creierul. De ce? E bazată pe dopamine spikes. Dacă vezi rezultate, o să simuleze fericirea. De aia când ni se viralizează o postare, sau când pare că merge bine, ne simțim ca regii planetei. Să trăiești bazat pe reacțiile altora la ce faci e foarte toxic. O să te lovească depresia dacă te oprești. Poate și sevrajul. Social media dă dependență. Tu știi cum funcționează, fii inteligent! Facem Copywriting, nu respirăm în online.

Turn off notifications e cea mai bună soluție. Și pauza de net e și mai și. Limitează timpul petrecut pe infinit scroll în timpul zilei. Alocă o oră pe zi pentru scroll, dar nu te lăsa absorbit. Important e să nu te distragă de la taskul inițial: trăitul.

Trust me. Asta vine de la o persoană care trăia exclusiv pe Internet.

Disciplina și Copywriting

Băi, cum se leagă toată între ele! Fascinant, nu alta! M-am întors în terapie recent. Am vorbit cu Liliana, cu care m-am văzut tot anul trecut, și i-am zis cum mă simt recent. Am crezut că am probleme grave emoționale, că am recidivat. Mi-a spus că singura mea problemă e disciplina. Și că pentru un om ca mine, cel mai important lucru este să am un program fix și reguli. Ca să înțelegeți ce fel de om sunt, citiți orice din secțiunea Confesiuni. Rezumat fiind că am anxietate severă cu episoade depresive. Nu mai zic despre personalitatea evitantă și adictivă. Am tendința să mă refugiez în mâncare, băutură, țigări și sex.

Soluția ca să mă calmez cu toate astea? Disciplina în viață, mai întâi. Apoi în Copywriting.

Mâncat aceleași chestii, strict nutrițional. Dormit okay. Fără excese. Sport. Munca e muncă, distracția e distracție. Social media cât se poate de puțin, strict profesional. Fără țigări. Alcool doar la ocazii. Sună nemaipomenit! Dar deja e a 10-a oară când mă las de fumat.

Dacă ești ca mine, și te regăsești în tot ce am zis, poate această disciplină transformată stil de viață e pentru tine. Dar acum vorbim și de disciplina profesională. Important maxim este să muncești într-un interval orar, cu o pauză de o oră. Iar seara să încerci să te relaxezi, indiferent ce înseamnă asta.

Asta înseamnă că în timpul programului de lucru, ar trebui să fii focusat pe taskurile at hand. Nu să scrollezi 10 ani pe tiktok, instagram, snap sau Facebook. Sau să stai la conversații aiurea.

Oamenii de succes sunt disciplinați. Restul rămân la același nivel toată viața. Vrei asta? Freacă Internetul și intră și ieși mereu din starea de muncă. O să rămâi la un nivel mediocru mult timp. Apoi devii dezamăgit de tine și tot așa.

Nu exploda în capul clienților

Copywriting 3

Ei, ei, ei! Aici vorbesc din experiență. Sunt un vulcan mic. Nu e un secret. De multe ori am avut dispute cu clienții. Am niște triggere mici, recunosc. Aparent cel mai important pentru mine este cuvântul. Pe locul doi respectul și pe locul 3, să îmi dai banii la timp. Nah, mulți clienți sunt fie o combinație a ăstora trei sau măcar unul dintre ele. E ca meme-ul ăla cu iubitul. Alege 3: deștept, amuzant, frumos, cu bani și fidel. Una dintre astea n-o să fie. Sau nici măcar 2. La fel și clienții.

Acum dacă un client mă face să mă simt ca și cum creierul îmi atinge prea tare cutia craniană și mi se umflă vena pe gât, îmi e foarte greu să nu zic ce cred. Dar am învățat să mai temperez. Am și eu o limită. Asta nu înseamnă că mă las călcată în picioare. Dacă mă calci pe coadă, n-o să mă mai temperez. Unii oameni trebuie puși la punct atunci când se poartă oribil și nu respectă munca ta în mod repetat. În cazul ăla, e mai nasol să taci din gură și să rămâi acolo.

Dar dacă e vorba de o scăpare ușoară, sau de un conflict de idei, cel mai bine e să te retragi puțin din discuție și apoi să revii. Eu zic de regulă: ok, mai am un call acum și după ce îl termin, revin cu input. E ok? Da, am eu call sigur. La toamnă! Doar că dacă mă gândesc la altceva, îmi distrag mintea irațională și pot să gândesc la rece.

Uneori e stresant să faci Copywriting. Ai nevoie de multe momente de respiro.

Sfat mic: nu lua decizii seara sau după o zi stresantă. Mai bine dormi și decizi a doua zi.

Banii sunt mereu importanți

Aici o să sune ca și cum sunt materialistă. Mi-a luat 30 de ani să mă prind că nu contează să mă laude nimeni, să îmi promită că îmi trimite produse gratis, sau să apară fața mea pe-un ecran mare și să mă aplaude toată lumea. Mi-a luat 30 de ani să mă prind că pe prietenie ajung să mănânc zacuscă pe pâine și că mulți oameni profită de bunăvoința ta fără să se gândească de două ori. Așa că da, banii sunt importanți.

Chiria se plătește cu bani. Mâncarea la fel. Vitaminele la fel. Doctorul la fel. Sala tot așa. Terapia? Ghici ce? Tot cu bani. Când ai un fond sensibil, mai ales mental, dar nu exclud și fizic, cred că banii sunt ăia care-ți cumpără liniștea. Lăsând dorințele tale mai superficiale, gen haine, skincare, makeup, excursii etc.

Prietenie, tati. Dar Copywriting se face pe bani.

Sigur că asta nu înseamnă că storci pe cineva de bani cum ai ocazia. Nu suntem escroci. Mai degrabă, să fie o situație corectă. Dar când lucrezi într-un loc pe bani puțin, la început te bucură alte chestii, dar la finalul lunii începi să îți pui la îndoială valoarea. Te gândești la câtă muncă intelectuală în spate și vrei să poți să trăiești ca orice altă ființă umană.

Nu meriți decât ce e mai bun. Mai ales dacă muncești și investești în tine. Da, banii contează. Expunerea și alte promisiuni deșarte nu. Până la urmă, la finalul zilei, rămâi cu tabelul de chetuieli. Nu de mână cu clientul.

Cam astea au fost sfaturile mele. Hope they helped!


Dacă vrei să te înscrii la cursurile mele de Copywriting, intră aici.

Dacă vrei să muncești cu mine, dă-mi un mai la anapebune@gmail.com și vedem ce putem să aranjăm.