Confesiuni Inspirațional

10 lecții pe care mi le-a dat viața în 2020

Haideți că am revenit cu articolul pe care nu îl aștepta nimeni. Ce-am învățat din 2020 și de ce o pandemie a reușit să mă facă un om mai bun. Acum, să nu vă așteptați să vedeți numai floricele pe câmpii aici. O să avem niște informații destul de dark. 2020 a fost unul dintre cei mai buni ani din viața mea. Vă zic imediat de ce.

A început ciudățel, dacă citiți Jurnal de Carantină, articolele pe care am început să le scriu în timp ce simțeam cum îmi pierd mințile în casă. Dar haideți să nu mă ia gura pe dinainte.

ATENȚIE! Articol lung ahead.

Afacerile cu prietenii tăi nu o să meargă

Poate ați văzut, sau poate nu, dar la începutul lui 2020 eu și prietenii mei super apropiați ne-am gândit să ne unim sub forma unei agenții, într-o mansardă. Mă rog, am decis să ne dăm proiecte unii altora și să vedem cum merge treaba aia. Nu am format o agenție convențioală. Eram un soi de hub, lucram toți sub același acoperiș.

A mers foarte bine până la un punct când simțeam că ne-am închegat toți, în afară de unul dintre noi, care nu a fost de acord cu mai nimic din strategia cu care voiam să mergem la drum împreună. Evident că ne-am certat ca chiorii încercând să-i explicăm unui om care e fază, de ce e bine așa etc. Doar că evident că noi nu am luat în calcul că suntem oameni diferiți, chiar dacă similari, cu alte valori și alte dorințe. Unii au spirit de echipă, alții sunt individualiști.

Vă jur că prima zi tristă din 2020 nu a fost pandemia. Ci ziua în care am strâns lucrurile din mansardă și ne-am pus toți pe jos și ne-am uitat în jur. Probabil visând la ce putea să fie. Cât de mișto ar fi fost viața dacă reușeam să ne înțelegem și normal că dorul ăla de un loc al nostru s-a instaurat imediat. Nu mai eram șefi, nu mai eram un nucleu. Fiecare la scara lui.

Pentru mine a fost un moment trist. Am suferit mai rău ca după o despărțire.

Ce-am învățat: Afacerile cu prietenii tăi n-o să meargă. Normal că nu. Sunt prea multe sentimente acolo și orgolii. Deși am mai colaborat cu ei, nu am mai închegat nimic. Poate prietenul ăla individualist avea dreptate. Pe cont propriu e mai bine. Deși, visurile mele au rămas acolo. În mansarda aia, aproape de centru.

2020 1

Sunt un animal antisocial, dar social

Cum am stat carantinați prima oară, de nu am ieșit decât până jos cam 2-3 luni, a fost destul de șocant pentru mine. Eu care-s obișnuită să stau în casă, să refuz prietenii când mă cheamă în oraș, să le dau ghost oamenilor ca să mă izolez oricum. O izolare forțată a avut un impact nasol asupra mea. Cel puțin prima oară. Am dat-o eu cu sport, alimentație ok, muncă, dar la un moment dat am picat în spirală.

V-am mai vorbit eu despre spirală. Atunci când mă simt nașpa rup băutura, mâncarea și țigările. Evident că m-am apucat de fumat, băut zilnic și comandat mâncare de toate felurile. Știți de ce? Mă simțeam singură și neînțeleasă. Asta-i foamea emoțională. Plus că mă uitam în jur și vedeam că toată lumea s-a apucat de hrăpăreală. Toți se îngrășeau, beau la 10 dimineața, aia e. O să fac și eu la fel. Mi-era dor de oameni, de conversații, de toți prietenii mei, de date-uri tâmpite, de ieșiri în oraș care se termină cu un dil de la calif. Mi-era dor și eram tristă.

Fumam că eram stresată. Mă spălam pe mâini după fiecare țigară. Doar ieșisem pe balcon. Acolo-s bacterii.

Ce-am învățat: Am nevoie de oameni. Oricât de ciudat sună. Nu sunt chiar așa de antisocială pe cum credeam.

Nu mai țin cu dinții de tradițiile mele

M-a prins 30 de ani în casă. 2020 mi-a dat o zi de naștere cum nu am mai făcut în viața mea. Pe Zoom, pe Skype, pe Videocall. Am vorbit cu toți prietenii mei, să ne îmbrăcăm frumos, ca să îmi fac ziua online.

Evident că am băut o sticlă de lichior roz mizerabil, am fumat niște țigări d-alea slim, un pachet mai exact, am făcut caterincă, am mai băut niște Prosecco și apoi m-am întristat. M-au lovit iar gândurile de singurătate. Oare așa o să îmi fac ziua în fiecare an?

Tradiția mea de ziua mea este să fac NUMAI ce vreau eu. And it has to be special. I guess it was. Cu un an în urmă am fost la radio, înainte de asta nu mai țin minte dar sigur am fost extra, ca de obicei. Anul ăsta? Nu știu. Fac 31 de ani, nu e cine știe ce vârstă. Dar sigur nu pe videocall.

Ce-am învățat: Nu mai țin cu dinții de tradiții că o să fiu dezamăgită.

Singurătatea nu e chiar așa de rea

2020 2

După cum ziceam mai sus, la început m-a lovit rău la corason că eram atât de izolată. Că totul era moarte, cazuri, panică, RoAlert. Spirală, băutură, țigări toate depravările lumii. Să vină toate la mine! Așa am început. Nu mai zic de nopți întregi de insomnie, agitație, atacuri de panică, nervi, disperare de atenție și altele. Am rupt tiktoku’ în două. Netflixul a fost devastat. Mai rău, am trecut la Amazon Prime, HBO Go. Am început să citesc cărți, să ascult podcasturi de mitologie și neuroștiință.

CE CĂCAT SĂ MAI FAC?????????????

Instalez aplicații de Dating și vorbesc cu oameni doar ca să nu mă văd cu ei? Ok. Fac tiktokuri? Ok. Scriu pe blog? Ok. Muncesc până uit că exist? Ok. Dar ceva lipsește, ce-mi lipsește? De ce sunt așa de agitată.

Când m-am prins că toată planeta trece prin ce trec eu, m-am calmat. Nu sunt vreo specială. Am decis că nu mai trebuie să-mi fie frică să fiu singură. În sensul adevărat. Mereu am fugit de singurătate și asta a atras oameni nașpa în viața mea. Vezi seria de articole cu La revedere 2019.

Ce-am învățat: Am trăit cu singurătatea și nu mi-a mai fost frică de ea. We’re good buddies now.

Moartea a fost mai prezentă ca oricând în viața mea

Noiembrie 2019 a fost o lună oribilă pentru mine. După moartea lui bunică-miu, nimic nu mai avea sens. Ei, în 2020, prin august, chiar aproape de ziua ei, a murit bunică-mea. Nu a fost un șoc pentru familie, doar că asta a însemnat moartea copilăriei mele. Toate amintirile din Pitești, apartamentul, pădurea Trivale, toate astea nu o să mai existe. Nu o să mai mergem la ei de Crăciun ca să ne facă bunică-miu sarmale și să le numere cu OCD-ul lui specific, n-o să mă mai uit pe geam la pădure, nimic.

M-a lovit în cap. Am fost la înmormântare cu taică-miu. M-a dus prietenul meu cel mai bun cu mașina. Am avut oameni care să mă susțină. Și totuși, eu a trebuit să susțin la rândul meu. L-am ținut pe taică-miu de mână, nu am plâns, am fost puternică.

Am scris mult în perioada aia. Nimic notabil, doar cât să mă liniștesc. M-am hrănit cu atâtea informații despre moarte că nici n-am mai știut ce să fac cu ele. M-am gândit mult timp la propria-mi mortalitate. Am avut gânduri negre. Mi-a fost frică.

Am analizat cât de repede trece timpul. Mi-am dat seama că totul poate să dispară într-o clipă. Am stat cu frică. M-am panicat rău cu virusul. Nici nu știu când a trecut 2020!

Ce-am învățat: Să accept moartea drept o parte din viața noastră. Să mă bucur de fiecare moment mai mult. Să am mai multă grijă de mine. Ah, și să vorbesc mai des cu ai mei. Mi-am dat seama că următoarele tristețuri maxime o să fie când se duc ai mei. Așa că am decis să petrec mai mult timp cu ei.

Focusul a fost pe mine, am avut timp să mă dezvolt

Okay, am rezolvat-o cu afacerile, prietenii, singurătatea, moartea. Bine. Acum eu ce aș putea să schimb la mine? Nu îmi place cum mănânc. Sunt foarte agitată. Beau și fumez prea mult. Iar. Stau prea mult cu ochii în telefon. Nu știu să mă opresc din muncit. Am luat-o pe rând. Hai că se poate, 2020!

Primul lucru a fost să mă întorc iar la terapie. Acum fac în fiecare săptămână, de vreo 3 luni. Am decis să apelez la Gina, care este efectiv zeița mea. A vindecat ani de zile de eating disorders cu rețetele ei miraculoase și delicioase. Nu am vrut neapărat să slăbesc, cât să mă reeduc alimentar. Nu aveți idee cât de mișto e. E super pozitivă, îmi dă remindere de self-care zilnic, mă sună să facem check-up, rețetele sunt wow, mănânc și dulciuri, și carbs, și pot să și beau.

Efectiv e visul meu în materie de nutriție. Nu știu cum să vă zic, dar mănânc cu ea de 25 de zile. Am slăbit foarte mult și sănătos. Tenul e mult mai frumos și am o rutină basic de skincare. Mă simt foarte bine și am energie maximă. Nu mai fac excese alimentare că nu am de ce. Pot să mănânc ce vreau. Nu mai zic că dorm lemn și nu mai am așa multă celulită.

Nu mai beau așa de des. Cred că am băut în total o sticlă de vin în 25 de zile. De fumat, mai greuț. M-am dus spre Logik cu aromă de banane și caramel. Dar slow and steady wins the race.

Ce-am învățat: Să îmi ascult corpul mai bine.

Mi-am dat seama cine e prieten cu mie și cine nu

Ei, ei, ei! Say it louder for the people in the back. În 2020, am descoperit că există o mâna serioasă de prieteni care sunt ai mei, pe bune, my people și restul erau doar o umplutură. De ce? Pandemia chiar a scos ce e mai rău din noi toți. Dacă au rămas lângă mine și așa, ai mei sunt. Pe viață. M-au ajutat, i-am ajutat. Suntem familie. Foarte mob mentality aici, mă refer la the real mob. Dar așa e. La famiglia.

Ce-am învățat: Nu mai forța prietenii care n-au sens. Nu contează că vă știți de mult sau nu, ori e, ori nu e.

Introspecția m-a ajutat să mă învăț mai bine

2020 3

Băi, acum na, ori introspecția ori terapia. Dar am înțeles care-mi sunt triggerele și cum să le calmez, ce e pentru mine și ce nu e. Și știu exact cine sunt. Wow, Ana, ți-a luat 30 de ani! Părea așa simplu să știi cine ești. Le știam pe toate pe la 20 de ani. Vai, ce personalitate puternică! Nu, boss. Abia acum știu cine sunt. Mersi, 2020!

Stați că vă și zic. Salut, sunt Ana. Am 30 de ani. Zodia Pești, ascendent în Scorpion, multe placements în Vărsător, Capricorn și Fecioară (sau așa mi s-a zis). Tip de personalitate? INFJ-T. Tulburare severă de anxietate cu episoade depresive, dar o țin în frâu. Nu mai sunt vegetariană, mănânc carne o dată pe săptămână. Sunt sensibilă și puternică. Îmi place foarte mult să beau vin alb și să mănânc batoane proteice. Beau multă apă. Mă enervez repede, mă calmez la fel.

Mă pricep foarte bine la Copywriting, de aia țin și cursuri. Scriu 2 cărți în paralel. Podcast on the way. Workaholic. Avoidant attachment style. Îmi place să mă îmbrac în negru și roz. Sunt un bun ascultător. Nu fac sex decât dacă pot să atașez o poveste interesantă de omul ăla. Ascult rock în toate formele lui, muzică electronică, niște horror trap, k-pop și pop uneori. Nu îmi place muzica latino și nimic oriental, sau cu influențe balcanice. Îmi place să-mi fac unghiile o dată pe lună, la salon.

Nu mă mai vopsesc des. O dată pe an.

Mi-am pus acid în buze pentru că mi se părea că arăt prea mean cu buzele subțiri. Am tatuaje multe și nu mi-e deloc rușine să le arăt. Flair for the dramatic and the occult. Îmi place să fac caterincă mereu și nu iau foarte în serios mai nimic, în afară de muncă. Îmi place să citesc și să ascult podcasturi. Iubesc curățenia.

Rezist la cele mai nasoale cataclisme pe care mi le aruncă viața. Mai bârfesc din când în când că devin nesigură dacă nu primesc atenție. Urăsc foarte tare prostia, oameni care spun lucruri evidente, conspirațiile, tot ce e românesc, boomerii, oamenii care mă judecă înainte să mă cunoască, muzica românească (majoritatea), fițele, NLP-ul, influencerii fake, să dai prea mult din casă, detalii prea intime, conflictul, agitația și oamenii care vor să mă contrazică. Nu suport să merg la munte (implicit cu cortul, sau să urc pe munte doamne ferește) sau să stau prea mult în natură, în afară de plajă.

Iubesc să merg în Vamă sau în orice vacanță care implică marea și soarele. Mi-ar plăcea foarte tare să mă înțeleagă mai bine mai mulți oameni decât prietenii mei. Nu prea știu să am un fuckbuddy, mie îmi trebuie relație.

Asta am învățat despre mine și asta vă dau și vouă. Mai sunt mai multe chestii, dar prefer să nu le pun aici.

De ce ți-e frică, nu scapi

Dacă vă amintiți, prin noiembrie am fost foarte bolnavă 2 săptămâni. 100% am avut covid, dar nu m-am testat când trebuia, ci spre final. Am crezut că mor. Am stat cu Iulia, prietena mea cea mai bună în casă și am plâns când mi-a venit rezultatul testului negativ. Au fost seri în care chiar mă culcam analizându-mi viața și ce am făcut bine, ce rău etc. Mă gândeam că dacă mor acum, chiar am o mie de lucruri pe care nu le-am făcut.

A fost horror.

Ce-am învățat: Să nu mai citesc în viața mea statisticile de la COVID, cu morți și cazuri. They got to my head. Nici în 2020, nici în 2021. Nici ever!

Am înțeles care-s lucrurile importante din viața mea

Nu există nimic mai important decât să am grijă de corpul meu. Să îmi iubesc familia și să o văd des. Prietenii mei. Munca mea și să ajut pe alții să învețe să o facă.

Relaxarea și să spun NU mai des. Să absorb cât mai multă informație, să consum content. Să îmi asum cine sunt și să încerc să mă deschid mai des. Poate și să ies din zona de confort.

Anyways, astea-s lecțiile mele. Nu trebuie să fie și ale tale. Le-am pus aici ca să le citesc la anul și să văd dacă am evoluat sau nu. La revedere, 2020! Mulțumesc pentru un an super wholesome, productiv, greu și inspirațional!

Pwp,

Semnat Muritoarea de Rând, dar puțin Extra că Altfel NU Se poate

×